Ce-i într-un nume?

14 May 2021

Frumoasa noastră societate românească a pierdut multe în ultimii treizeci de ani (departe de mine gândul să ajung să propovăduiesc naționalismul, ca Sișu și Puya). Cel mai mult regret dispariția unei galerii frumoase de nume. Bine, și dispariția limbii române, care era drăguță, dar s-a dus drk și ea, csf, ncsf, ae.

Nu mai avem Nae. Nici Vasile. Greu mai găsești un Gogu, un Gogu adevărat, cinstit. Sau măcar un Ilie. Nici un Jean nou nu mai este. N-am întâlnit pe pământ om să-l cheme Nae sau Gogu și să n-aibă ceva comic de zis despre viață. Nu mai e cazul. 

S-au dus numele anilor ’50, ’60, ’70. Umbli tot pământul și nu mai dai de o Safta nou-născută, de o Manda, de o Rodica sau o Luminița ca pe vremuri, nu mai zic de un Relu, nici nu îndrăznesc să sper la un Mache și un Lache, cum a avut săracu’ Nenea, cel binecuvântat între clasici. 

Să sper la o Clementina, la o Leontina, la o Cezarina, la o Nina – sărmane vise! Și nici Nadia n-o să mai fie. Și nici Nicu.

Adio, chiar și Nelului și Nelei. Nici Gică, nici Gicu, nici Gigi nu vom mai avea. Ăștia de-i avem acum și apoi gata. Gata și cu Gheorghe. Adio și ție, Titi. Adio, Rică din Obor. 

Apoi se vor duce și numele anilor ’80, ’90. Nu vom mai avea nici Andrei, nici Adrian, nici Alexandru, nici Mihai și Gabriel, nici Dragoș și Cătălin, nici – la fete – Daniela, Roxana și Monica. Adio, Sorin, Mircea, Laura și Irina. Adio, Felicia și Adelina. Adio, Cristian, Florin și Laurențiu. Adio, Ana și Alina. 

Și numele începutului de mileniu se vor duce pentru totdeauna, se vor duce Luis și Armando și Rafael și Kassandra și Lambada (ele veneau oricum din secolul trecut). 

Se vor duce după aceea și numele de după 2000, adio, Rareș, Luca, Mihnea și Matei, adio Maya, Mayra, adio, Ilinca. Adio, cândva, și mai recenților Ianis, David, Tudor, Alessia, Antonia și Iris. Și unde vom ajunge?

Sunt lucruri care nu trebuiau să dispară. O societate fără Gogu e o societate sterilă, care s-a îndepărtat de trecut, bravo, dar nici n-a ajuns undeva. 

Unul dintre cei mai importanți savanți români, Gogu Constantinescu, a fost unul dintre cei care au schimbat istoria aviației militare.

O să avem și noi Pierre, Ian, Awa și numele de androizi ale pruncilor lui Elon Musk, dar n-o să mai avem Gogu. Vorba Julietei, domnișoara Capulet: ce-i într-un nume? Ce rămâne? 

Schimbând piesa, restul e tăcere.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Topul celor mai sexy nume de mașini

Cea mai frumoasă declarație de dragoste

Dumnezeu, Mama și Limba pe care-o vorbesc!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro