Ce înseamnă iubit mai tânăr

Catchy

15 September 2015

Timpul trecea. Eu urma să plec în curând. Ne-am mai văzut de puţine ori în acelaşi fel, în timpul serviciului, pentru puţine ore. Aceeaşi nebunie dureroasă, aceeaşi disperare în toate gesturile lui, aceeaşi spaimă. Şi nu se temea că am putea fi surprinşi, pentru că era imposibil. Altfel de teamă. O teamă care îl făcea să-şi acopere trupul. Care îl făcea să-şi ignore dorinţele ascunse şi fanteziile, pentru că da, avea fantezii, ca orice bărbat; îşi făcuse curaj şi vorbeam uneori despre asta, noaptea.

Ceva ce nu înţelegeam era că şi în cele mai fierbinţi momente îşi păstra aerul de adolescent făcând lucruri interzise, dar fără să fie ceva legat de diferenţa de vârstă. Era altceva. Realitatea e că nici unul dintre noi nu căuta să aibă parte de un maraton de sex, pentru că noi nu făceam sex, noi pur şi simplu făceam dragoste. Ne împleteam încet privirile, apoi minţile noastre îşi întindeau tentacule fierbinţi, căutându-se. Inimile se topeau una în cealaltă. Trupurile noastre se ştiau de la începtul lumii. Sunt simţiri care nu pot fi exprimate în vorbe, doar ştiute.

Mult mai ciudat decât comportamentul lui e ceea ce s-a întamplat cu mine. Da, pierdusem nişte kilograme – mai precis, 9 –  încă de acasă, de când îi simţisem puterea minţii înrobindu-mă. Am mai slăbit apoi vreo 3. Mă aşteptam ca asta să nu fie cel mai bun lucru pentru aspectul pielii mele. Ei, bine, nu s-a întâmplat asta. Culmea e că mi s-a schimbat forma corpului. Eu, care chiar şi când aveam 50 de kg eram dreaptă ca scândura, am căpătat forme de femeie în talie. După multe luni chiar m-am întors la feminitatea fiziologică. Nu se poate, e ceva magie aici… ceva mai presus de capacitatea mea de înţelegere are puterea să se joace cu mintea mea, cu sufletul şi corpul meu. Străluceam toată, respirând iubire. Bronzul de deşert îmi colorase braţele şi chipul într-o nuanţă perfectă. Buzele mele nu arătaseră niciodata aşa, deja căpătasera forma gurii lui. Devenisem altă femeie, şi asta nu era doar în imaginaţia mea, se vedea şi mi se spunea asta zilnic.

mare

El îmi vorbea cu voce blândă, învaţându-mă cum să mă port, cum să mă îmbrac în lumea asta plină de reguli, cum să vorbesc, unde pot să mă plimb neînsoţită, ce mâncăruri să încerc. Eram conştienţi amândoi că nu putem ieşi împreună. Şi asta durea, pentru că amândoi visasem multe şi frumoase lucruri – să ne luăm la întrecere pe nisip şi cel care pierde să primească o pedeapsă, visam să dansăm, să bem mint lemonade la terasa de deasupra mării,  să fumăm shisha pe plajă, să împărţim acelaşi pahar cu ceai pe ponton. Doamne, ce vise aiurea, fără sens, fără niciun pic de raţiune in ele! Vise.

Uneori se comporta şi îmi vorbea ca un bărbat în toată firea, trecut prin viaţă, făcându-mă să mă simt ca o puştoaică neştiutoare. Doar în pat era de fiecare dată ca un adolescent care parcă abia acum învăţa să simtă. Iubitul meu era tot numai tandreţe şi uimire. Şi tristeţe calmă si durere stăpânită. Spunea de multe ori că ar da orice să poată schimba trecutul. Că nu poate să mai continue aşa, că regretă atât de mult greşelile făcute la 20 de ani, că îşi dă seama că şi-a distrus viitorul, că şi-a făcut mama să sufere, şi spunea cu durere: “Ce bine că tata nu a văzut asta!” Da, tatăl lui murise înainte de întâmplările care au dus la divorţ.

Erau oameni cu stare, tatăl lui – profesor la Facultatea de Arte din A. Mama lui, şi ea absolvise o facultate, dar nu profesa. Poate în trecut. După nuntă locuise într-un apartament de lux, într-o staţiune de vis la Marea Roşie. Mă durea rău tristeţea lui. Vroiam să-l văd vindecat, încrezător în viitorul lui. El nu-şi vedea niciun viitor.

Nu vreau să-mi aduc aminte cât am plâns în ultimele zile înainte de plecare. Nu mă puteam controla. Plângeam zi şi noapte. Deja hotărâsem, urma să mă întorc să petrec iarna aici. Viaţa mea se schimbase definitiv, nimic nu mai avea să fie ca înainte.
În avion am plâns continuu până la Doha. Când am decolat din Doha era deja ziuă, mă uitam în jos la apele golfului şi simţeam că mă rup în două. Când am trecut peste Marea Neagră culorile s-au schimbat, totul devenise gri. Peste România totul era întunecat, cu petice de zapadă din loc în loc.

Mă aştepta fiul meu împreună cu primăvara, cu toţi pomii înfloriţi. Priveam în jur fără să văd. Imediat ce m-am reconectat la net mi-a sosit mesajul lui şi i-am răspuns: “Kiss you from Ro, habibi. I’ll be home soon.

Lunile petrecute în România pot fi descrise într-un singur cuvânt: frig! Sosită pe 31 martie, doar în august nu am mai stat zgribulită. Au fost zile lungi si întunecate, ploi reci, nopţi triste online, în care plângeam amândoi sau încercam să facem câte ceva împreună:

     „Vrei ciocolată? A mea e amăruie, ştiu că nu-ţi place“. El o mânca pe a lui într-o clipă. Eu mai aveam dintr-a mea două-trei zile, nu eram în stare să o termin.

     „Fă un ceai, Cora! Tu îl faci tare bun! “ 

    „Tu bei ceaiul dulce ca naiba, arab nebun ce eşti! Nu zahăr brun, nu miere, doar zahăr alb! O sa mori! 

    „Si ce dacă?

     „Ok, du-te sa faci duş şi dormim.

 „Hmmmm… azi facem duş împreună, că suntem singuri acasă!

Pe naiba, ce să fac cu pudicul ăsta, dar oricum, e atât de dulce, măcar se gândeşte, chiar dacă nu face. Uneori dormeam, şi când ceasul suna la 6.10 îl găseam online şi mă apucau nervii, mă gândeam că iar a stat la vrăjeală cu vreo filipină mititică aşa, ca pe vremuri, când nu avea pe nimeni să-l controleze. Poate că asta făcea, dar nu-mi păsa atâta vreme cât ştiam ca din tot  mediul virtual eu eram singura care îl cunoştea pe bune. Cum ştiam asta? Simplu. Am citit multe comentarii la nişte poze ale lui din vara lui 2013. Comentariile începute cu “ohhh” si “wooow” de o listă întreagă de fete, continuaseră cu un gen de luptă între ele. Fiecare o bănuia pe cealaltă că e iubita lui. Dupa kilometri de comentarii acide, toate ajungeau la concluzia că nimeni nu l-a văzut în realitate. Se ascundea bine băiatul meu.

Aşa că îl certam că iar nu a dormit, mă ingrijoram că o să doarmă pe el la serviciu şi vorbeam cât îmi luam eu micul dejun, vorbeam pe drum, vorbeam de la lucru.

În mai a mers pentru două săptămâni în Egipt. A muncit în mai multe locuri suplimentar să strângă ceva bani; acasă avea o situaţie bună, dar nu vroia să apeleze la nimic, fiind încă sub povara vinovăţiei. Dupa ani de zile în care aruncase vina pe fosta, începea, de gura mea, să-şi asume greşeala şi să o accepte ca pe o imprudenţă a tinereţii, ca pe ceva care în timp se poate îndrepta.

Şi-a serbat ziua de naştere cu cel mai bun prieten al lui.

Mi-a trimis poze minunate din Alexandria, mi-a arătat camera lui de acasă. La un moment dat, am zis că o iau razna. A postat pe pagina lui câteva poze din Alexandria, de fapt poze cu marea. Marea. Am zis MAREA!

Senzaţia aceea, când ţi se aprinde un flash în ochi şi simţi că-ţi face o gaură în creier. Asta am simţit.

Aproape de mal, marea era de smarald.

În clipa următoare mi-am amintit de hanoracul roşu pe care-l purta în prima zi când ne-am iubit. Şi vorbele lui.

    „Te-am găsit, fiindcă te ştiam şi te căutam”.

Şi eu te ştiam, habibi. Te-am visat dinainte să te naşti.

Guestpost by Cora Martin



Citiţi şi

Am fost amantă și mi-a plăcut. Dați cu pietre!

„Jesus is my boss. Amen!”

Uneori suntem foarte naive, ca să nu zic proaste

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,541 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro