Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ce s-a ntâmplat cu noi?

26 January 2019

Ne-am certat. A plecat trântind ușa. Nu era prima ceartă, dar era prima după care pleca nu din cameră, ci din casă. Trântind ușa, cum ziceam. Asta m-a întristat profund. Am simțit că ceva s-a rupt. Ceva între noi. Nu avea sens să pierd timpul căutând vinovați, asta nu ar fi avut cum rezolva nimic acum. Ca de obicei, probabil că vină se afla undeva la mijloc. Dar avea sens să-mi torn un pahar cu vin și să mă așez comod în fotoliu și să mă gândesc: Cum am ajuns aici? Cum de în toți anii ăștia pe care i-am împărtășit cu bune, foarte bune și mai puțin bune (ca să nu zic cu rele), în loc să se cimenteze, relația noastră s-a tot degradat? Subtil, discret, că nici nu ne-am dat imaginat că vom ajunge vreodată aici. Sunt sigură că și el se va gândi la aceleași lucruri, odată ce se va calma. Și, din câte îl cunosc, se va gândi și la următorul pas. Care poate fi în orice direcție…

S-a întors târziu. Eu deja adormisem în același fotoliu în care un pahar de vin se transformase în trei. Îmi propusesem să-l aștept, dar am adormit furată de gânduri… M-a luat în brațe și m-a dus în pat. L-am simțit ca prin vis. Îmi aduc aminte că i-am simțit și buzele pe frunte (nu pe gură) și asta m-a mirat o fracțiune de secundă înainte de a mă cufunda, la loc, în vis.

femeie-despartire noi

Dimineață, pe tabla de scris cu marker din bucătărie, am găsit un mesaj. Obișnuiam s-o folosim pentru liste de cumpărături, pentru lucrurile de făcut de peste zi, pentru amuzament sau pentru mesaje de iubire. De aceea mai avem încă una, magnetică, pe hol. A fost o vreme când completam comunicarea noastră prin mesaje scrise de mână sau prin simboluri reprezentate de magneți. Copilării menite să aducă o notă de duioșie relației… Însă de data asta, era un bilet de… nici nu știu cum săi zic. Unul destul de consistent. Din lașitate să fi ales această variantă în detrimentul unei discuții față în față? Eram, oricum, confuză, nu știam ce ar trebui să simt. Îmi explica că nu mă părăsește și că nu vrea să ne despărțim, doar că vrea să se gândească, mai mult, la tot. Așa că va petrece weekend-ul singur, fără să dea alte detalii. M-am uitat val-vârtej prin dulapuri. Nu lipseau decât câteva haine, periuța de dinți, încărcătorul de telefon, în fine, cele necesare petrecerii unui weekend departe de casă. Oare unde și cu cine s-o fi dus? Ce să fac, sunt femeie și îmi stă în natură să pun totul la îndoială, să chestionez orice fapt și să trag concluzii. Uneori pripite, ce-i drept.

Și pe măsură ce treceau orele și el nu dădea niciun semn de viață, eram tot mai convinsă că este în compania altei femei și că totul nu fusese decât o înscenare ca să aibă motiv să plece singur de acasă. Ce urât din partea lui!! Clar, asta echivala pentru mine cu o repetiție pentru despărțire. La un moment dat, m-am gândit să-l sun eu, să văd dacă răspunde și, până la urmă, nu m-a mai răbdat sufletul și chiar am făcut-o. Nu avea acoperire sau rămăsese fără baterie, deși încărcător își luase… ciudat. Sau, pur simplu, poate că se afla la un hotel în oraș și-și închisese telefonul ca nu cumva să-l deranjez.

Până seara eram plină de gânduri negre. Inclusiv, îmi trecuse prin cap posibilitatea vreunui accident și eu stăteam în casă, bine-mersi. De la păreri de rău, la furie și înapoi la regrete, am trecut prin toată gama de sentimente. Ba chiar, la un moment dat, mi-am făcut și eu bagajul. În fond, eu de ce nu aș avea dreptul la un weekend de… gândire? Dar nu am putut să plec nicăieri… Am decis, până la urmă, să stau acasă și să-l aștept. Asta da, cu obiectivul precis de a nu mai amâna nicio secundă discuția cu el… dar nu m-am culcat până când nu i-am lăsat, la rândul meu, pe tabla din bucătărie, un mesaj. Mă gândeam că poate își scurtează „sejurul” și se întoarce în cursul nopții.

Așa că, sub mesajul lui, nu i-am scris decât atât. „Te aștept. Te iert. Te iubesc.” și m-am culcat cu sufletul țăndări.

– citește continuarea aici 



Citiţi şi

Divorțez, zice tata

Luc, m-ai convins!

Ți-am spus că… renunț la tot pentru o viață cu tine?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,475 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro