Viitorul deja a murit?
În marginea războaielor fără sfârșit din Orientul Mijlociu…
Într-un articol din “The Guardian”, Arwa Mahdawi pune o întrebare cutremurătoare: „Ce veți spune când vă vor întreba cum ați putut permite genocidul din Gaza?”. E o întrebare legitimă.
Fronturile din Orientul Mijlociu au ajuns în acel punct în care e greu (și scandalos!) să ignori faptul că în Gaza se petrece, sub ochii închiși ai lumii, o soluție finală.
Da, Israelul are dreptul să se apere. Nu, nici Israelul, niciun alt stat nu are dreptul să omoare civilii ca în jocurile video. Da, organizațiile teroriste trebuie eradicate, cu atât mai mult cu cât folosesc și copiii ca scuturi umane. Nu, să omori copiii din Gaza nu va face lumea un loc mai bun – Dumnezeule!
Un lider al opoziției (de stânga) din Israel, Yair Golan, a spus-o deschis: O țară sănătoasă nu duce un război cu civilii, nu ucide copii ca hobby și nu își poate propune ca obiective eradicarea unei populații.
Într-o carte recentă Gaza. Une guerre coloniale (publicată la Actes Sud), Véronique Bontemps consacră termenul de futurocid. Care e mai puternic decât un genocid. Se ucide nu doar o populație întreagă, se ucide cultura, se ucide speranța, se ucide viitorul tot, se ucide orice șansă de renaștere.
În Israel, pe de altă parte, a crescut o îngrijorare: statul va fi izolat pe scena internațională și își riscă însăși existența. Și mai devreme sau mai târziu Netanyahu tot va plăti pentru crimele din Gaza.
Într-un alt articol apărut în Regatul Unit, Alaa Radwan pune punctul și pe acest i: lumea refuză să vadă umanitatea palestinienilor, să îi trateze ca pe ființe umane, sunt statistică, n-au o istorie personală, visele lor nu contează ca vise omenești.
Aceasta este starea de spirit în Occident, mai ales în zona de stânga. Israelul e descris nici mai mult, nici mai puțin decât un stat fascist.
Apărarea tradițională a Israelului – toți sunt antisemiți – nu mai funcționează. Nu poate funcționa.
Iar tragedia cumplită a evreilor în secolul XX nu absolvă statul Israel de politica sa la zi.
Într-un editorial din „Haaretz”, Gideon Levy scrie nici mai mult nici mai puțin decât că asistăm la moartea umanismului.
Nu mai avem un intelectual ca Bertrand Russell care să susțină pacea, în opoziție cu războiul, pur și simplu pentru că războiul aduce suferință umană. Iar suferința umană provocată de om ar trebui să rămână inacceptabilă.
S-a normalizat și discursul despre binefacerile (!) războiului.
Israelul, pe de altă parte, se apără și cu argumentul, infinit mai greu de combătut, al zilei de 7 octombrie 2023.
Factual, Israelul a răspuns unui atac al unei organizații teroriste – Hamas.
De atunci au trecut multe luni și zeci de mii de alți oameni au murit. Planurile pentru viitorul Fâșiei Gaza sunt nerealiste (resortul de lux visat de Trump) sau inumane (epurarea etnică – alungarea integrală a palestinienilor din Fâșie sau uciderea lor).
În acest cumplit punct în care a ajuns istoria, Orientul Mijlociu este oglinda cea mai fidelă a speciei noastre, care și-a uitat noblețea sufletească și se hrănește din ură și sânge și moarte. Cel mai puternic omoară mai mult. Iar dacă ar fi fost celălalt mai puternic ar fi omorât și mai mult. Cercul vicios este complet.
Și în absolut toate războaiele prima care moare este umanitatea.
Și războaiele se întâmplă întotdeauna, de când lumea și pământul.
E un miracol, deci, că oamenii au continuat cumva să treacă prin istorie, chiar dacă și-au ucis ritualic umanitatea – iar și iar și iar.
Nu-mi rămâne decât să mă rog ca Dumnezeu, Allah, Yahve chiar să fie atotputernici, atât de puternici încât să aducă, deîndată, pacea în Orientul Mijlociu și în lume.
Deși toată istoria oamenilor o arată: pe pământ n-a fost niciodată pace. Nicio zi n-a trecut în care un om să nu omoare un alt om. Tragedia continuă.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Omul fără libertate e deja mort
Gilles Lipovetsky – A treia femeie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
