Cică, dacă îƫi doreşti ceva cu adevărat, Universul va lucra în aşa fel încât să ƫi se îndeplinească ceea ce îƫi doreşti. Really?? I mean really… really??
Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar eu niciodată nu am primit nimic moca de la Univers, doar aşa, pentru că mi-am dorit eu, şi credeƫi-ma că dorinƫe am avut şi eu, ohoo, şi încă ce de dorinƫe am avut.
Când aveam vreo 10 ani, îmi doream cu ardoare un walkman. Am plâns, am rugat, am promis, am făcut crize de nervi… în fine, am făcut tot posibilul să fiu observată de către Univers şi să-mi fie îndeplinită dorinƫa. Pesemne, mama nu auzise şi ea că Universul ne îndeplineşte dorinƫele, aşa că n-a fost chip să se lase înduplecată. Mi-am primit walkmanul după vreo trei ani, când nu mai prezenta niciun interes pentru mine.
Tot pe la 10-11-12 ani, îmi doream sa-l cunosc în realitate pe Nick Carter de la BSB (dacă nu ştii cine e, opreşte-te din citit, nu mă meriƫi). Adormeam în fiecare seară cu ochii la posterul care mi-l păstra în raza vizuală asemenea unei icoane. Degeaba, Universul iar avea vreo treabă importantă. Nu l-am cunoscut niciodată pe Nick Carter, dar mă aştept să o fac în orice moment, având în vedere că nici el nu mai prezintă vreun interes pe lista dorinƫelor mele trimise în eter.
Mi-am dorit să fiu slabă. Doamne, cât mi-am dorit-o pe asta! Se afla pe orice listă de dorinƫe: la suflatul lumânărilor de ziua mea, în noaptea dintre ani, când vedeam vreo stea pe cer, cand îmi cădea vreo geană, aş fi fost în stare să o trec şi pe acatist, dacă aş fi mers mai des pe la biserici. N-a vrut Universul să mi-o dea nici pe asta. Până la urmă, am priceput ideea şi am zis că tot eu sunt cheia, aşa că sunt în curs de a-mi îndeplini dorinƫa asta. Fără Univers, desigur, de fapt, cuvântul care stă la baza succesului în ecuaƫia asta e tocmai ăsta: FĂRĂ.
La un moment dat, ca orice creatură fără minte, m-am îndrăgostit de o altă creatură fără minte (nu, nu de Nick). Bineînƫeles că am început să-mi doresc să se uite la mine, să facă şi el un pas, ceva. Nimic. Până la urmă, am luat problema în mâini şi am făcut eu pasul. Atunci s-a gândit Universul că ar fi timpul să-mi arate că tot ce am auzit eu despre el e adevărat şi mi-a îndeplinit dorinƫa, aşa că după pasul făcut de mine, a făcut el mai mulƫi şi am ajuns împreună. Doar că Universul, am ajuns eu la concluzia asta, nu mă iubeşte prea mult. De fapt, nu mă iubeşte deloc pentru că mi-a îndeplinit dorinƫa greşită. Cred ca a încercat să mă înveƫe minte să nu mai cer şi altă dată.
Bineînțeles că am avut şi dorinƫe din astea mărunte: să se înƫeleagă ai mei, să nu-mi moară bunicul, să fiu fericită. Ei aş, nu mi-a îndeplinit el altele mai importante, dar pe astea…
Acum mă tot lupt cu o dilemă, că, de fapt, de aici a plecat toată polologhia asta a mea. Îmi place iar de un el şi mă tot gândesc eu, aşa… oare dacă fac eu un pas, o să-mi arate iar Universul că e mai bine să stau dracu’ în banca mea şi să îi spun doar lui dorinƫele, fără să fac eu nimic? Nu de alta, dar parcă nu prea am chef să-i simt iar răzbunarea.
Desigur, totul e doar o închipuire de-a mea. Universul e bun şi singura lui menire e să ne asculte şi să ne îndeplinească nouă dorinƫele. Ṣi el o face de fiecare dată. Noi trebuie doar să continuăm să ne dorim suficient de mult.
Guest post by Claudia Anton
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Sexul de împăcare e mai bun.” Cât e de adevărat?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
