Dînsa mi-a spus: Nu-i o rușine să-mi iubești
Nici fesele rotunde și nici sînii,
Dar rostul tău e să le povestești
De trupurile noastre-astrale, nefirești,
Ce dăinuiesc fără-nceput și nici nu se termină
Precum zădarnicile zile ale săptămînii…
Ceea ce-ți dărui e din altă lume,
De sub alți sori și alte curcubeie
Din care niciodată n-or să beie
Oamenii triști. E-o roură în spume
De bucurii, lumină-i în mănunchi de raze!
Nu vezi cum sufletul din ce în ce mai treaz e
În carnea veche? Simți? Se subțiază
Vieața și ne înalță-n altceva și fără nume…
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
