Uite cu ce ne pierdem vremea, dându-ne replici tăioase, în loc să învățăm câte ceva de la viață. Și totuși merită. Cum spuneam, din orice poți învăța câte ceva, doar să vrei să accepți că există și alte puncte de vedere în afară de ale tale. Vreau să le răspund doamnelor (nu Duamnelor, cum mi s-a adresat cineva) punctual, după ce voi fi tras câteva concluzii.
Răutatea există în lume și ea nu poate fi despărțită de bunătate, așa cum albul nu poate fi despărțit de negru. Dualismul, ca doctrină filozofică, numit și maniheism/zoroastrism/bogumilism (îmi imputa cineva că sunt erudită, cu dispreț, dar poate că gura păcătosului adevărul grăiește) promova ideea coexistenței unor principii antagonice din a căror armonie se naște, în fapt, unitatea. Un fel de coincidentia oppositorum. Ideal este să vedem și partea bună, și partea care poate fi corectată. Răutatea unor femei este însă un domeniu aparte, nu mă sfiesc să o spun. Femeile acestea au un mod de a-și exprima răutatea într-un mod cu totul visceral, imposibil de cenzurat. Ea vine din zone greu de imaginat, acolo unde zac invidia, frustrarea, complexele de tot felul, gelozia, micimea sufletească. E spumoasă atunci când se revarsă sub forma pamfletului, veninoasă când apelează la invectivă și dispreț.
Am scris articolul De ce nu te mai iubește bărbatul (click!) din dorința de a atrage atenția asupra unor lucruri care m-au deranjat cumplit la multe femei pe care le-am întâlnit. Personajul e fictiv (!), dar e suma unor întâmplări reale. Faptul că elevii sunt stigmatizați și înfierați cu apelative înjositoare este recurent, prin urmare a devenit periculos. Faptul că se vorbește urât în public despre parteneri, de asemenea, e aproape o obișnuință. Nu v-a deranjat asta, doamnelor, poate că nu aveți copii în școală care să fi fost agresați verbal, ce bine, și poate nu ați întâlnit astfel de profesori. Vă felicit, mă bucur! De aici ideea unui pamflet în cel mai pur stil realist, deloc erudit. Dacă vi s-a părut erudit, înseamnă că poate aveți Dvs. carențe. Spun poate, eu nu dau cu barda.
Mă apăr, deși m-ați etichetat și m-ați ofensat direct: „Un element feminin al cărui unic scop este să fie plăcută de un mascul.” Sunt femeie, soție, mamă, intelectuală. Ce-ar fi să ne respectăm? Faptul că nu înțelegeți literatura, că mistificați adevărul spuselor mele, decupând ceea ce vă convenea spre a vă acoperi complexele, nu justifică violența. Da, sunt o femeie care, printre altele, printre foarte multe altele, îmi doresc să fie plăcută de un bărbat (Dv. aveți „masculi” în preajmă?), pentru că mă consider o ființă care poate iubi și care e capabilă de sentimente autentice față de de cineva. Vă hazardați să proclamați unic scop ceea ce este concepția mea asupra relațiilor sentimentale. Păcat că nu puteți iubi, de asta nici nu sunteți iubite, pentru că vă sufocă răutatea. Nu suportați să vedeți oameni fericiți, de aceea v-ați ofuscat. Cele peste 400 de aprecieri demonstrează că sunteți printre cazurile izolate, dacă vreți, puteți să-mi scrieți prin intermediul Catchy, poate că am putea purta o discuție civilizată, someday, când vă mai domesticiți.
Sursă foto: oraclefox.com
Altcineva mă acuză că „nu sunt căsătorită și că ar fi mai bine să rămân așa”. Doamnă, sunt căsătorită de aproape 30 de ani și sunt respectată, poate și iubită, dar nu mă pripesc să mă pun în locul altuia niciodată. Dacă pot da un sfat, cu drag.
Să știți că am un rând de haine pentru gătit, nu e mare lucru, un tricou și o pereche de pantaloni pe care i-am scos din uz, și mai am un șorț cu buline, adus din Spania. Ce e mare lucru? Ziceți că „să terminăm cu chestiile gen Cosmopolitan” – păcat, de asta se duce de râpă educația fetelor noastre. Am și copii, fete și băieți, au deprins aceleași lucruri „rușinoase”, cum spune altcineva. „Obligatia de à fi feminina, eleganta pentru a mentine flacara iubirii.” (am luat cu copy paste) este, într-adevăr, pentru mine cel puțin, o constantă în atitudine și comportament. Pentru ceilalți din jurul meu, am OBLIGAȚIA de a fi, atât cât pot, un model. Îmi pare rău, dar nu pot sta prin casă cu mult diferit față de cum ies în societate. E destul de costisitor ca investiție în timp, dar merită. Mă uit la fiica mea și îmi crește inima, iar băieții mei nu se lasă mai prejos. Vă invit la mine acasă, după ce îmi cereți scuze, ca să vedeți că nu sunt capabilă de resentimente.
„Dar nu inteleg: de ce duduia a simtit nevoia sa dea lectii cuiva care nu i le-a cerut? 
🙂” se întreabă altcineva. Nu sunt duduie, stimată doamnă, înțeleg sensul eufemismului, sunt intelectuală, iar sfaturi dau dintr-un instinct crescut din vocație și întreținut profesional. V-am jignit sugerându-vă să fiți frumoasă, echilibrată, senină, elegantă? Îmi cer scuze!
„Acum nu mai muncim niciuna, lăsăm copiii în strada sa-i educe societatea,nu gatim, stăm în saloane sa arătăm impecabil non stop ,sa nu o ia domnul la fuga când da de mirosul de tocăniță.” Doamne ferește, chiar asta ați înțeles? Munciți, doamnă, dar munciți frumos, fără să vi se pară dezumanizant, fără să uitați de voi, fără să vă corupă societatea asta lipsită de valorile umane individuale. Nu sunteți animale de povară. Lăsați disprețul și priviți-vă în oglindă, după ce vă liniștiți. Liniște. Respirați cu calm. Iubindu-te pe tine, vei răspândi aceeași credință în bunătate. Acum mergeți la salon și vedeți că vă ia maxim 3 ore să vă transformați într-o ființă de vis. Precis „domnul” o să vă privească altfel, cu alți ochi. Deși nu cred că vă mai interesează.
„In ceea ce priveste autoarea, ar fi util sa -si puna niste intrebari referitoare la propriul bun simt. La o privire obiectiva, cred ça AR ramane surprinsa. Ce invectiva rau voitoare si ce atitudine dispretuitoate! Este foarte adevarat ça eleganta verbului si bunul simt de à nu judeca nu caracterizeaza pe toata lumea !!!”. Așa e. Împreună cu alte femei care au apreciat articolul, suntem împotriva femeilor care nu știu să fie femei, nici față de egalii lor, nici față cei peste care, în mod greșit, se află, hotărându-le destinul. N-am bunul simț de a nu sesiza răutatea și de a nu încerca să o corectez. Nu suport profesoarele/profesorii care își hărțuiesc elevii, soțiile care își dezumanizează bărbații, mamele care lasă de înțeles fiicelor lor că e bine să miroși a mâncare gătită, să umbli cu hainele vraiște, pătate, să nu acorzi o minimă atenție aspectului tău exterior, că doar ce este în interior contează. Asta e o erezie greu de digerat. Echilibrul psihic, doamnelor, stă în frumusețea interioară, care se reflectă în exterior. Un spirit „garnisit” e o podoabă care întregește apariția unei femei care se respectă și care îi respectă și pe cei din jur.
„Nu există pe lumea asta femei urâte, ci doar femei leneşe.”, spunea Coco Chanel, iar „Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii întotdeauna diferită.” Și tot ea: „La femeia prost îmbrăcată îţi aminteşti haina. La femeia bine îmbrăcată îţi aminteşti persoana.”. Ce lipsită de imaginație și de bun simț, nu-i așa?
Of, doamnelor, chiar așa? Chiar nu mai găsim timp pentru noi? Chiar nu mai știm să fim femei? Dacă am fi mai solidare, oare n-am putea schimba ceva în bine? Oare femeia pe care am descris-o chiar s-ar fi supărat așa de tare să citească despre ea, așa cum ați făcut-o voi, sărind peste defectele ei direct la gâtul meu?
Acesta nu mai este un pamflet.
Din nefericire.
Celor aproape 500 de prietene Catchy care au apreciat articolul meu, recunoștință pentru luciditatea, sinceritatea, inteligența și decshiderea lor către schimbare. Mă înclin!
Guest post by Blackie
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
