Deşertul plecărilor

Mihaela Popescu TAULET

4 January 2017

mihaela-t-popescuEa trăia într-un oraş. Un oraş destul de vechi. Avea casă pe o stradă principală. Una din cele mai frumoase case. Cu arabescuri în arcade şi coloane la balcoane. Flori, nu. Vitraliile nu pemiteau.

Îmbrăcată în straie de brocart, în fiecare zi păşea cu picioarele-i mititele dintr-o încăpere într-alta. Aranja lucruri, diverse obiecte… porţelanuri, statui, sipete, statuete, cântece, acorduri…

Însă tot ce atingea cu mâinile ei devenea aur. De unde casa era plină de bogaţii nemăsurate. Chiar şi strugurii de pe mese nu mai puteau respira de-atâta aur.

Într-o bună zi, edilii oraşului împreună cu alţi cetăţeni au bătut la porţile mari. Ea, ocupată pentru a aranja şi ramifica diverse lucruri şi obiecte cu mânuţele ei, a deschis cu întârziere.

Oamenii nerăbdători au năvălit de-a valma înăuntru. Ea a rămas afară. Şi a văzut cum toată casa ei era devastată de lăcomie. Cu părul ei de aur şi veşminte de brocart a trecut strada vis-à-vis. Îngheţată, privea la cei care se luptau în casa ei pentru Aur.

Tristă, a plecat mai departe. Spre Oraş.

Dispăruse.

alex-howitt

@Alex Howitt

După ce toată lumea a împărţit totul din casa ei, totul ieşit din mânuţele ei, au început să întrebe: şi acum??

Acum, cum facem aur ?

Fata cu mâinile de aur nu mai era nicăieri.

*

Ea era ea cu el. Şi erau bine. Cântecul lui era vis pentru auzul ei. Mâinile ei mângâiau braţele lui şi prefirau aur. Au trecut secole şi nu se mai despărţeau. Amalgamaţi de-atâta dor, zâmbeau şi râdeau întruna.

Într-o bună zi, un vânt rău a venit. El a plecat până jos, pe pământuri. Ea a zis că rămâne acolo, sus, şi că îl aşteaptă.

Au trecut iar secole şi el n-a mai venit către sus. Ca niciodată, ea aştepta. A tot aşteptat, până când a considerat că e cazul să coboare să îl caute. Poate o fi păţit ceva.

Jos. Ea, cu părul ei de aur şi cu mânuţele ei.

El, undeva pierdut în labirintul oraşului. De vorbă cu cetăţenii oraşului. Despre orice.

Îl cheamă cu iubire. El se uită la ea cu ură şi îi aruncă în faţă: „Faci aur cu mânile şi eu nu ştiu? E, da! Acum ştim cu toţii cine eşti!”.

Ea îl priveşte mută, fără a putea scoate un cuvânt. Îl iubea. Cu adevărat. Era pierdută fără el. Era în pielea ei. Îşi măsurase paşii după paşii lui.

Ea: „Iubitul meu…” . Cu un gest larg el îi spuse că toată povestea lor de sus s-a terminat şi că, de fapt, ea poate pleca unde o vedea cu ochii.

Ea n-a înţeles de ce el, iubitul ei din secole, o aruncă aşa, departe…

*

Pentru că mâinile ei cântau aur, glasul ei era aur, iar lacrimile ei făceau să curgă aur pe obraji…

El a rămas jos. În oraşul – cetate. Ea, singură, cu cărări de deşert în faţă. Din nou către în sus.

Morală: Coborâm Paradisul, precum trapeziştii de circ, pentru Unul, pentru El, pentru Acela. Am ales a părăsi Cetatea cu secole înainte tot pentru El, pentru Unicul, pentru cel mai Minunat. Iar într-o zi oarecare, sub un pretext oarecare, El va uita Paradisul unde ea cânta deunăzi, numai pentru el…

Atunci aurul din lacrimi dispare, iar mâinile le vom îmbrăca cu mănuşi. Pentru a evita ca tot ceea ce atingem să devină aur. Iubirea nu trebuie să poarte aur. Pentru că Iubitul e Obosit.

Şi călătoria către În Sus reîncepe cu glas şi suflet îngheţat. Dar reîncepe…

*

Uneori, dimineaţa, ne trezim cu anunţ de dispecerat: „Am terminat. Nu te mai vreau.”. Tu, năucă, nu pricepi nimic din toate acestea. Tu te plimbai prin poveste. Paralizată, nu mai ştii ce poţi face şi cum ai putea repara acel ceva de care nu ai cunoştinţă.

Vei trece deşertul şi vei regăsi drumul. Fără lacrimi şi fără alte căutări.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Iubesc un bărbat însurat, bolnav de cancer

Cum mai iubește un prost

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,021 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro