Despre porumb şi nu numai

Carmen Gheorghe

9 September 2016

CARMEN GHEORGHE(Prin România)

Aceasta lună, Septembrie – prea plină de aşteptare şi regrete, prea adâncită într-o melodie unduioasă, Vară indiană…?-,  printre falsele curbe ale lui S, căci păsările pleacă în unghiuri ascuţite, prea înşelătoare dimineţile, prea aproape de picioarele desculţe şi de rochia transparentă de vară, din pânza topită, uitată pe albele plaje greceşti, prea plină în culorile ei şi în cele ce aşteapta să vină, Sepembrie e albastru şi galben.

În ţara mea mică, toamna vine cu ceva grijă – să mai prindem nişte soare – să îl cărăm în  casă cu baniţa, hihi – să punem ceva conserve hrănitoare, să mai cărăm câţiva pepeni cu coaja verde, nedungaţi… da, şi nişte merişoare, afine,  porumb.

porumb

Zice femeia, de după tarabă:

– Al nostru nu mai e, s-a întărit, nu mai fierbe…

– Sigur?

– Păi, da.

– Păi, am văzut ieri nişte ţigani, încă aduceau de pe câmp… acolo, în colţ…

– Nuuuuuuu, nu mai e bun deloc… luaţi din ăsta… american, zaharat…

Etc. Etc.

Adus din Lumea nouă, mai întâi ornament şi abia apoi aliment, porumbul, asemănat cu pasărea dolofană, porumbelul, a înlocuit făina de mei şi a devenit hrană şi ascunziş, sunet de boabe turnate în coşar, ceai din mătase fină şi câte şi mai câte…

Am cumpărat în Grecia de două ori porumb, era copt pe sobiţe joase cu cărbune şi costa 1 euro sau, dacă era cu steguleţ albastru- turcoaz grecesc, 1,50. Era galben pe cerul Kalambacăi. Şi era singurul permis peste tot, din centrul Salonicului până în piaţeta rondă de la poalele Meteorei, şi în după amiaza leneşă, fierbinte, a siestei. Şi pe înnoptat. Dar nu avea gustul ştiut…

De data asta, spun,  România stă mai bine, aşa, la o mică analiză gastronomică, căci mirosul apetisant de floricele de porumb din colţul Pieţei Sfatului, din Braşovul sufletului, e de neegalat. Mici cozi de patru- cinci răbdători, adunaţi la lumina becului de seară, aşteaptă în faţa femeii care ascultă uneori teatru radiofonic la aparat micuţ şi umple pungile de hârtie, copii şi turişti, perechi îndrăgostite şi băieţi cu cozile înfăşurate în coc, străini care au uitat să îşi ia o bluză peste maiourile negre, universale şi se zgribulesc prin jurul mirosului de cald şi bun, turişti, turişti, români.

Am căutat prin pieţe porumbul  românesc, normal sau furajer, cum i se spune acum, să îl vârâm în oală pentru fiertura de Septembrie. Şi nu l-am (mai) găsit. Acum tinerii, dar şi ceilalţi, îl preferă deja pe cel zaharat, moale şi cu bobul mic, plin de coajă. În locurile aglomerate, la o plimbare de seară, se fierbe şi se vinde acelaşi soi adaptat dinţilor leneviţi şi gustului denaturat, dulce şi cam fad. Mai  este şi decolorat de soarele verii, căci galbenul de aiurea şi-a pierdut strălucirea plus  farmecul rustic, intens… La târgul mare de Oktoberfest, acelaşi porumb face cozi, doi-trei pasionaţi aşteptând fie după cel fiert în vailing, fie, mai rar, după celălalt, copt pe cărbunii pe care un băiat în halat îi înteţeşte cu un foen. Chiar nu putea lipsi din marile adunări umane care sunt aceste festivităţi de toamnă (dar care devin locuri de vândut mâncare pregătită în pripă, multă şi cam îndoielnică sub întunericul serilor timpurii deja. Dar asta e o altă poveste.) Acum mă întorc să spun că am regăsit porumbul într-o mică moară de mână, un fel de măcinătoare gospodărească, undeva la munte. Boabele de porumb erau măcinate pentru hrana animalelor de curte, devenind aşa zisa uruială gustoasă, bună  pentru găini, dar şi pentru purcei, amestecată cu verdeaţă.

M-am întâlnit des cu ştiuletele elegant alungit la mine în ţară în această vară albastră şi, de data asta, mă laud. Se mai coc uneori, în pungile cu făina gustoasă de mălai, şi ceva fluturi care îşi găsesc de zburat prin bucătărie, pe înserat, dar din nou, va fi o altă poveste. În orice caz, se impune cu obligativitate să verific dacă Robinson Crusoe, în manualul său de agricultură şi  morală,  explică cum a cultivat porumb pe insulă, în cei 28 de ani de mântuire. Oricum, între şirurile înalte, aliniate în verde, sunetele sunt doar foşnete, şi, opriţi din goană pe marginea drumurilor neglijate de aiurea, cele câteva clipe pe care ni le rezervăm printre frunzişul înalt valorează cît o recitare a unui vers uitat. Mirabila sămînţă a lui Blaga este deasupra noastră, în lan…

Odă porumbului fiert,  a reţetelor de mămăligă cu brânză, dar şi  cu zmeură de pădure,  a păsatului şi  bulzului, mâncăruri devenite de mult la modă în week-endurile la munte, odă floricelelor de porumb, cele din melodia veche tradusă şi la noi, în România, cândva, dar şi celor ronţăite atât de sexi la cinema sau în sufragerie, odă grămezilor cu ştiuleţi maronii aşteptând mestecatul alene al marilor bovine, ca şi arcului larg pe care mâna femeii îl desenează prin aer când aruncă boabe de ciugulit păsăretului din curte, dimineaţa devreme, acest text, galben şi albastru, lasă în urmă întrebări sau afirmaţii  cruciale ca „De ce fierbe copilul mămăligă?” sau „mămăliga s-a trezit”…hihi.

Textul meu va ieşi la câmp, galben în soarele potolit  al toamnelor de altădată sub care tinerii studioşi, înainte să fie ingineri şi aviatori, jurişti sau ciberneticieni, umpleau coşurile împletite  rotund cu recolta patriei, ca să ne fie bine, atunci? acum?- în ţară,  la noi în ţară.

Și tu poți scrie pe Catchy! ? Trimite-ne textul pe office@catchy.ro



Citiţi şi

Mai încet cu pianul pe scări!

Vanghelis. Avea 30 de ani și semăna cu premierul Tsipras

Pâine în pungă de hârtie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
560 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro