Dragă femeie

23 January 2015

Andrei Bogdan VulpescuŞi mie, ca bărbat, îmi place să fac dragoste, dar te-aş ruga să nu punem carul înaintea boilor.

Nu mă face să mă simt forţat să te mint doar pentru că eşti disperată după trenduri şi de-sexualizezi dragostea.

Vreau să te fac fericită, vreau să ajungem să facem dragoste ca în filme… deşi în viaţa reală e mult mai mişto, dar pentru asta trebuie să trecem testul potrivirii… ori ăsta înseamnă SEX!

Bineînţeles că vreau să stârnesc dorinţa în tine… nu sunt genul care impune ceva, bineînţeles că te chem, bineînţeles că vreau să te doresc total…

Am însă o singură rugăminte – să nu care cumva să-mi spui de la prima întâlnire “sper că nu eşti genul care face sex cu mine şi dispare, cum au făcut toţi ceilalţi”.

Nu de alta, dar dacă îmi spui asta, dispar şi eu, iar tu rămâi ne… îndrăgostită!

love

Ştiu că ai nevoie de timp ca să te deschizi, dar trebuie să ştii că şi eu am nevoie de timp ca să mă aprind – iar eu mă aprind prin sex, fie că îţi place, fie că nu.

Ador preludiul, ador să îţi gust tot corpul, chiar şi zonele pe care le consideri interzise şi, ghici ce, îmi placi şi nemachiată… dar, te rog, NU MAI STINGE LUMINA!

Nu e problema mea că nu te simţi bine în pielea ta – eu vreau să te văd şi nu pentru că vreau să-ţi analizez vergeturile de pe şolduri sau micile plici de pe abdomen. Vreau să te văd pentru că sunt bărbat şi funcţionez VIZUAL!

Relax, baby, nu te voi întreba niciodată dacă a mea e cea mai mare. Nu sunt cretin – ştiu exact unde mă aflu, am şi eu riglă în casă.

Şi, oricum, am suficientă experienţă încât să îmi dau seama rapid dacă eşti garsonieră sau palat.

Însă te-aş ruga să nu mă întrebi ce am făcut eu cu altele – s-ar putea să te simţi prost şi nu cred că vrei asta.

Câtă vreme vrei să fim împreună, acceptă faptul că fiecare om are dreptul să experimenteze în viaţă.

Or, câtă vreme eu nu te întreb dacă ai făcut sex cu doi bărbaţi sau mai ştiu eu ce… nici tu nu mă întreba ce văi umede am vizitat sau câte. Îţi vei da seama dacă am experienţă sau nu.

Nu, nu sunt genul care te sărută doar pe gură, sâni şi mai jos… chiar dacă ador cunilingusul. Ştiu foarte bine faptul că întregul tău corp este erogen. Plus că gâtul şi coapsele interne sunt superbe, ca să nu mai vorbim despre picioare (sper să ai degete frumoase). Te mai rog ceva – lasă-mi sfârcurile în pace! Nu mă excită deloc să mi le lingi. Şi încă ceva, atunci când îmi întorci plăcerea, acolo, mai jos de talie, încearcă să nu muşti… Penisul nu e un morcov ce necesită o radere superficială.

Chill, chiar nu mă interesează dacă am fost sau nu mai bun decât ceilalţi. Dacă te-ai simţit bine îmi voi da seama rapid. Nu trebuie să aştept să aflu dacă va exista şi următoarea întâlnire. Se vede în ochii tăi.

De fumat, nu fumez, iar de adormit, nu adorm imediat. Vai, dragă, nu ştiu de ce bărbaţi ai avut parte din moment ce eşti aproape depresivă când îmi scrii. Oare ce te-a făcut să ai asemenea alegeri dezastruoase? Te-ai întrebat vreodată?

Postludiul este important şi pentru mine. Ador să îţi simt capul pe pieptul meu, să te mângâi, să te simt caldă, lipită de mine.

Nu îţi cer să mă premiezi prin sex, ştiu că sexul ţi se pare ceva murdar, ştiu că asta e noua modă printre femei. Nu mă vei premia… însă îţi vei dori să facem sex. Da, baby, sunt cel mai tare tirbuşon… Niciun dop nu rămâne în sticlă în preajma mea. :))

Şi, stai liniştită, nu o să-ţi cer să-mi faci clătite după sex. Ce bou ar face aşa ceva? Eventual o să mă duc eu să fac nişte sandwich-uri calde şi ţi le voi servi la pat. Dacă nu, voi deschide o sticlă de vin şi vom ciocni un pahar.

Nu sunt genul care se grăbeşte… ştiu să preţuiesc timpul petrecut împreună, câtă vreme am lângă mine o femeie deschisă şi nu un gardian al puşcăriei moralităţii.

Dacă stai să analizezi cum începe fiecare partidă de sex, înseamnă că nu eşti dispusă să te bucuri de călătoria orgastică, ci doar vrei să vezi dacă am răsfoit sau nu kamasutra.

Îţi propun să te hotărăşti – vrei să facem sex sau analiză?

Urăşti rutina? Nicio problemă. O să te scot la aer… să vezi ce originalitate venală stă în creierul ăsta pervers. Îţi garantez că vei cunoaşte toate parcurile Capitalei.

Şi încă ceva… vreau să fac sex în Făgăraş, pe creastă… on top of the world. Să priveşti întreg lanţul carpatic în timp ce gemi de plăcere.

Stai calmă, sunt genul de bărbat care ştie să complimenteze şi care are întotdeauna cuvintele la el. Totul e să vrei să le primeşti.

Nu de alta, dar am senzaţia că toată frustrarea ascunsă în scrisoarea ta denotă o experienţă de viaţă cam… subţire.

Oricum, eu mă bucur că spui ce simţi, comunicarea este esenţială în cuplu. E foarte greu să faci o femeie să vorbească.

Voi aveţi mult prea multe probleme cu etichetările, ruşinea e omniprezentă în vieţile voastre, iar noi, bărbaţii, nu înţelegem de ce.

Mă bucur din tot sufletul de întâlnirile noastre şi da, ador să te savurez, aşa cum iubesc să mă las savurat.

Ai dreptate, atunci când ne iubim, totul curge firesc… și dragostea, și plăcerile…

P.S. Şi încă ceva baby – NU TE MAI PLÂNGE TOATĂ ZIUA!

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm

Latura întunecată a bărbaților „de treabă”

Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. alta / 27 May 2015 0:30

    Si daca reciproca e valabila si vrem la fel a facem sex sa va verificam ce mai spuneti domnilor infoiati ca niste pauni?credeti ca daca va adaugati ceva aroganta pareti superiori?tot noi alegem domnilor si cand o facem vi se pleostesc penele caci de cele mai multe ori fugiti de doamnele care va sunt deasupra,si nu ma refer doar la pozitie…si noua ne place sa va auzim gemetele dar doar daca ele sunt pe masura strigatelor noastre,altfel…alt paun la treaba!

    Reply
    • L / 27 May 2015 7:26

      Daca iei tot “regnul” la cercetat constati ca “impaunarea” la masculi e o practica prezenta la toate speciile,prin urmare e ceva care vine din instinct,din natura…dupa cum este si “vulnerabilitatea” in cazul “femelelor”.Insa ,probabil datorita “toxinelor” pe care le consumam,inclusiv cele “media”,sau mai ales intalnim tot mai des “exemplare feminine”mai impaunate decat masculii,ceea ce fiind impotriva naturii e respingator!

      Reply
    • Wolf / 28 May 2015 12:26

      Încă nu s-a născut femeia care să-mi fie egal, dumneata vorbești de femei care sunt deasupra bărbaților ?! Unde, la dracu’ ?! UNDE ?

      Reply
  2. Adysio / 3 May 2015 20:28

    Se da concurs pentru “rolul” de partenera ?!

    Reply
  3. Oana / 27 April 2015 11:23

    Draga barbat adevarat ,
    ai mare dreptate ,am renuntat de mult la etichete, ifose si trenduri ,adica am realizat repejor ca mi-as scapa iubirea printre degete .Intradevar ma iubeste exact asa …din crestet pana in varful degetelor de la picioare …cu vergeturile celor doua sarcini si da …cu lumina aprinsa si eu il ador si il iubesc complet…sotul meu este minunat si pretuim fiecare clipa din plin !!!

    Reply
  4. Adyo / 24 April 2015 10:28

    Cand va intalniti cu un astfel de “print” nu uitati sa ii cereti buletinul. Repede se va transforma in broscoi! Se va simti jignit, desigur, dar…altfel veti descoperi cu stupoare (in timp) ca “printul” are alt nume decat cel cu care s-a prezentat, nu practica meseria pe care a spus-o (eventual conduce tractoare, tiruri…in nici un caz ceea ce a spus). Si sa nu credeti ca sunteti unica in viata lui. Sau ca veti fi vreodata. Nuuuuu…sunteti undeva pe o lista, care se tot creste la un capat si descreste la celalalt. Depinde cat de “supusa” sunteti. Si cat de mult faceti numai ce doreste “printul”. Ssss..nu-l deranjati. Este ocupat! Cu netul..cauta…cauta…

    Reply
  5. Adyo / 20 April 2015 23:53

    Din fericire nu mai este ca pe vremea bunicii…nu mai trebuie sa “iei porcul cu totul…pentru un carnat”. II tratezi si tu cum te trateaza si el… sex si atat! Ca doar la asta se pricep (care se pricepe si care are si cu ce)! Si dupa…ai grija sa nu se simta buricul pamantului…(unii nu prea au cu ce sarmanii, dar se dau zmei). Nu va mai plangeti toata ziua..si noi vrem sex in lumina zilei pe varful crestelor…dar nu cu niste plangaciosi frustrati, care suspina dupa vechile iubiri de…5 ani si se ascund dupa fusta mamei (telefon, fax, etc.). Unii refuleaza in footbal..stiati? Cica sunt fericiti si pozeaza…singuri! :))))))

    Reply
  6. CERASELA / 20 April 2015 22:00

    Este valabila si reciproca. Sunt barbati care se roaga luni in sir de o femeie sa se intalneasca, apoi alearga ca disperatii catre ea. Dupa ce si-au vazut “sacii in caruta” si dupa ce intreaba acea femeie de nenumarate ori daca vrea sa se mai vada, incep sa puna conditii (ai grija, asteapta, numai eu te pot suna…tu nu, sa nu cumva sa ti se faca tie dor si sa indraznesti sa ii suni-ei sunt plini de probleme, au multa treaba). Acei barbati care vor sa se identifice cu ceea ce este scris aici…hmmm…mint atat de mult. Daca indraznesti sa ii suni, totul o ia razna. Jignesc, descoperi ca au un limbaj mult sub cel al birjarilor (nu vreau sa jignesc pe cei care fac aceasta munca, este doar o vorba auzita din popor), un dialect foarte dezvoltat in vorbe murdare, murdaresc tot ceea ce a fost frumos, ameninta si in final te jignesc pe tine ca femeie. Eventual iti spun ca ii deranjezi ca sunt cu alta..tie inca nu ti-a venit randul, papucii sunt la usa dar el, mai are pana ajunge, din nou, la usa ta. Descoperi de fapt adevaratul lor caracter. Singura lor placere e aceea de a “agata” cat mai multe femei, de parca faptul ca sar din pat in pat ii fac mai barbati. Dimpotriva. Sunt mandrii si plin de ei de parca ti-au facut cine stie ce favor. Uita ca ei u fost cei care s-au tarat la picioarele tale. Spun ca vor sa discute, sa comunice dar..vorbesc doar ei, tie nu iti dau voie sa deschizi gura. Critica pe toata lumea, dar se supara cand au si altii o parere despre ei. Ii supara adevarul, nu stiu sa discute, riposteaza violent. Nu stiu sa discute, sunt aroganti, plin de ei. Cer “marea cu sarea”, cer totul de la tine, iar ei nu dau nimic, nici macar dramul de bun simt pe care ar trebui sa il aiba un barbat..daca e barbat.
    Omul asta intradevar scrie frumos. Ar fi frumos sa fie asa si in realitate. Dar realitatea este mult mai dura. Sunt prea multe “maimute” printre noi, maimute care se considera “barbati” fiindca ….
    Acestia, nu au prieteni, doar cunostinte. Cunostinte care nu indraznesc sa ii contrazica fiindca stiu cu cine au de a face. Si stiu ca daca indraznesc cumva sa scoata un sunet contra, sa isi spuna parerea, sunt jigniti, taiati din agenda, blocati in telefon si pe site, sau oriunde in alta parte. Nu au partenera de viata fiindca stau cu o agenda in mana si cu un pix in cealalta mana, pentru a adauga si a sterge femei, barbati si intalniri din toate colturile lumii prin care trec. Critica e singura lor ocupatie.
    Am o singura parere despre acestia…sunt ramasi in stadiu de maimute, nu au evoluat (chiar daca ei vor sa creada asta) si singura lor calitate e….. (vorbesc de o noapte sau cateva ore). Doar niste instrumente, pe care le folosesti in momentul in care simti nevoia sa iesi din cotidian. Apoi trebuie sa fugi cat mai departe. Nu merita nici timpul nici efortul. Nu sunt barbati!

    Reply
  7. Ada / 19 April 2015 20:07

    De ce nu vorbesti si despre genul de persoane care se considera “barbati” numai pentru ca au un “creier” in pantaloni, creier cu care gandesc de fapt. Care considera ca daca au facut dragoste sau sex cu o femeie sunt superiori acelei femei, ca doar ei au drepturi. Care se considera stapani. Doar ei stabilesc totul, doar ei pot vorbi. Femeia nu are nici un drept, nici macar sa vorbeasca. Care fac din tot ce a fost mai frumos candva intre ei un lucru murdar, denigreaza femeile “dupa” si le injosesc. Care injura si ameninta cu toate ca nu au trecut nici 24 ore de cand iti cereau, te rugau sa te mai intalnesti cu ei. Si asta doar pentru ca ai indraznit sa le dai un telefon a doua zi, sa ii intrebi ce mai fac. Care calca tot ce a fost frumos in picioare, injura, devin violenti. Care de fapt umbla cu o agenda dupa ei in care isi stabilesc intalnirile in fiecare port si aeroport, in fiecare oras prin care trec si apoi, cand vad ca sunt “prinsi” intamplator cu mata in sac, tot ei riposteaza si considera ca femeia e de vina. Care sunt singuri, fara prieteni, nu sunt in stare sa isi faca o relatie dar tin “coada” pe sus si considera ca sunt barbati fiindca sar din pat in pat. Si culmea, vor ca respectivele femei sa le fie supuse, sa joace numai dupa cum vor ei, sa le fie fidele, sa nu scoata un sunet. Doar cand vor ei, cum vor ei. Astia nu sunt barbati, doar niste frustrati care considera ca nr femeilor prin al caror pat au trecut, violenta, abuzul, trivialitatea cuvintelor ii fac barbati. Niste maimute ramase in stadiul de maimute. Si tot ei fac pe neintelesii. Insa in final…sunt singuri. Halal barbati!

    Reply
  8. Ada / 19 April 2015 19:13

    “sper că nu eşti genul care face sex cu mine şi dispare, cum au făcut toţi ceilalţi”…dar voi cand la prima intalnire ne rugati sa ne mai vedem cu voi? si inca repetati si iar repetati aceasta dorinta a voastra? apoi cand vi se da acceptul considerati ca totul vi se cuvine, ca sunteti “regi” si va bateti joc? numai voi aveti dreptul sa sunati, numai voua vi se face dor, numai voi sunteti deranjati daca cumva sunteti sunati, numai voi aveti dreptul sa stabiliti intalniri ..program..plimbari? Sunteti patetici! Sau daca sunteti frumos refuzati…iese furtuna. Nu mai vorbiti, va simtiti jigniti, blocati telefoanele..nu acceptati o prietenie si atat. Scoateti tot ce aveti mai rau la iveala. Si femeile si barbatii au dreptul sa intrebe “ne mai vedem?”. Nu cred ca daca aveti “2 …” in pantaloni sunteti mai presus de femei. Tot ceea ce este scris aici, poate veni si din sens invers, de la femeie catre barbat. Dar voi sunteti prea orgoliosi sa acceptati asta. Si…ramaneti ne…indragostiti, singuri, va plangeti totata ziua si considerati ca femeia a gresit. Judecati cu creierul , nu cu”creierul” din pantaloni. Si apropo…agenda aia cu nume si intalniri pe care o au unii cand trec in zbor de la o femeie la alta…asta ce este? Sa mai ai incredere in barbati! Voi sunteti cei nesiguri pe voi si tot voi stricati totul, apoi va plangeti ca femeia e de vina. Pfff!!

    Reply
  9. Adina Banea / 18 April 2015 3:13

    Relativ punctul de vedere.
    Firesc ca bărbatului ii place sa facă dragoste/sex cu femeia.
    Firesc mai apoi si dacă femeia stinge lumina, cunoscându-te a fi un critic din născare, care vede si vergeturile.
    Nu femeia, cea draga momentului tau de exces si bunăvoința sexuală, impune vreun timp de durata sau de o clipa, in relație.
    Dacă exista relație in capul tau vreun pic pe termen de 3 zile măcar, si nu doar neliniște de hormoni de 3 ore.
    Cronica ta e simpatica si spre deloc misogina chiar.
    Nu iei insa in calcul ca noi femeile, ne-am mai emancipat pe alocuri. Si nu mai credem bărbatul care face cronici de recunoaștere de feminitate fara critica mai apoi de act sexual.
    El vrea sa trăiască activ sexual. Fara rușini de partea noastră, fara cereri plângăcioasă de relații pe termen lung.
    Perfect de acord sunt. Caci eu cred in egalitate între sexe.
    Voi? Cum simțiți si analizați in ședinta băiețeasca insa,mai apoi, femeia care v-a stat in lumina si s-a lăsat copleșită de stare de moment, uitând ca nu se cade?!?
    Ia sa vedem .. Sunt curioasa ce vei raspunde.:))

    Reply
  10. adina / 18 April 2015 2:08

    In sfarsit un barbat care raspunde intrebarilor! Haha :-)) superb!! E bine sa ai cu cine sta de vorba cred!

    Reply
  11. Mirela / 27 March 2015 21:56

    Adica…e un fel de casting. Si dupa vreo cateva zeci…se lamureste omul, alege garsoniera. Stiam eu, eram sigura ca asta e motivul: nu am degete frumoase la picioare, chiar mai rau de atat: am monturi. Pfff…ghnion! 🙂 Lasand gluma la o parte,
    mi-a placut mult ce am citit, cine mai are anii sa ia aminte!

    Reply
  12. Diana / 28 February 2015 21:36

    Interesant articol. Nu sunt de acord cu fraza in care spune ce sexul e ceva murdar… cred ca e o scapare, relaxare mai degraba! Da, problema cu etichetarile e adevarata… femeile judeca prea mult, prea intens. Poate de aceea nu mai au timp de sex. De aceea prefer sa ma dezbrac in fata barbatilor, ei sunt pur si simplu rescunoscatori. Lol

    Reply
  13. elle / 24 February 2015 21:38

    Abia acum realisez ce mi se intampla! Pana acum traiam intr-un fel de nedumerire, punandu-mi o multime de intrebari. Am un amant de cateva luni. Nu stam la prea multe discutii, nu ne varsam reciproc mult prea plinul paharului vietii noastre, nu ne facem planuri si nu suntem gelosi. Am putea spune ca nu exista nimic intre noi. Si totusi… Ceva aproape mistic sa intampla de fiecare data cand se stinge lumina. Este tandru si atent, ma prinde in bratele lui cu o pasiune pe care nu am mai resimtit-o pana acum si stie ce sa faca, cand si cum. Si m-am tot intrebat ce se intampla. Sunt oare cei 40 de ani ai mei sau cei 45 ai lui? Este oare plictisul unei vieti conjugale care de mult nu ne mai face sa tresarim? Nu! Imbratisarea noastra simpla si umila in felul ei este sursa nasterii acelei « unitati », scanteia creatiei acelui univers expansif si plin de potentialitati si probabilitati care ne apartine si pe care il generam si posedam in mod nemijlocit si egoist. Restul sunt doar coduri, interese mai mult sau mai putin meschine, jocuri de putere si diferite forme si expresii ale angoaselor noastre. Si da, ma iubeste ca un nebun! Nu vrea sa inteleaga de ce ii spun ca «cred ca il iubesc» atata vreme cat el ma «iubeste pur si simplu», cum nici eu nu reuseam sa pricep de unde pasiunea mea pentru el. Cred acum ca e vorba doar de simplu fapt ca l-am lasat sa ma iubeasca… ca un barbat ce e … pe mine, ca femeie sunt.

    Reply
  14. Anamaria ceaus / 21 February 2015 17:42

    oricine are dreptul la opinie … Respect si atat! Continutul articolului Este o declaratie de misoginism!!!! Trist 🙁

    Reply
  15. Craciunela Erdei / 13 February 2015 12:15

    Dom`le, da esti bun !

    Reply

My two pennies for Anamaria ceaus Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro