Dragoste, nu război – The Aftermath

17 May 2020

Ruinele Germaniei naziste au fost adesea sursă de inspirație pentru cinema . Iată că o dramă sentimentală, pe fundal istoric, îndeamnă spectatorul să aleagă partea luminoasă și să se lase purtat de bune sentmente. O veritabilă melodramă, în buna tradiție a genului (à la Douglas Sirk), ale cărei rezonanțe pot fi mereu trimise în actualitate, devine The Aftermath, peliculă semnată de James Kent. Scenariul realizat de Joe Shrapnel și Anna Waterhouse se bazează pe opera lui Rhidian Brook, iar evoluția personajeleor principale este susținută de starurile Keira Knightley, Alexander Skarsgård și Jason Clarke. O adevărată frescă, inspirată dintr-un roman cu tematică de război, The Aftermath nu maschează nici durerea, nici cruzimea, iar personajele ilustrează o bulversantă situație care se poate derula oriunde și oricând. Este o pagină de istorie, adesea uitată sau tratată în grabă, despre acea perioadă în care Germania a fost ocupată de aliați. După acordul semnat la Yalta, această ocupație viza denazificarea și menținerea pacii mondiale. Bunăoară, Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, dar și Franța, au împărțit Germania în mai multe teritorii (zone   de influență). Landul Hamburg intra în zona britanicilor și, astfel, servește drept cadru general pentru romanul lui Rhidian Brook, apoi adaptării pentru ecran, realizată de James Kent.

Această ecranizare are un merit: plonjeul într-o Germanie (a anului 1946),  abia ieșită din al Doilea Război Mondial, controlată de aliați cu scopul „de-a pune țara pe picioare”. Survolând Marea Istorie, pelicula se concentrează asupra unui triunghi amoros, bine susținut de o distribuție de «cinci stele». Așadar, după armistițiul marilor puteri, un colonel britanic și soția lui sunt repartizați să locuiască în Hamburg ca parte a planului de reconstrucție, însă între ei și foștii proprietari ai casei, în care se mută, apar tensiuni periculoase. Aflăm că, la doar cinci luni după victoria aliaților, Rachel Morgan ajunge în Hamburg, unde se afla soțul ei, Lewis, ofițer britanic. După o lungă perioadă de separare, cei doi soți se regăsesc ușor stânjeniți, aproape distanți. Pentru întâmpinarea lui Rachel, Lewis a rechiziționat vasta rezidență a unui arhitct, Stephan Lubert. Contrar uzanțelor, ofițerul britanic i-a permis ofițerului să rămână – altături de fiica sa adolescentă (Freda/ Flora Thiemann) – în vilă. Plină de resentimente față de germani, Rachel nu pare încântată de această coabitare impusă. Prin urmare, un ofițer englez trimis la Hamburg să reclădească zona afectată de ravagiile războiului, soția acestuia și proprietarul unei luxoase vile rechiziționate – vor fi vectorii unei mișcări permanete de refacere (atât al unei națiuni, dar și al unui mariaj). Realizatorul supravehează, cu abilitate, pendulările între accesele extremiste și manifestările de umanitate, conferind ritmicitate întregii pelicule, iar atmosfera e încărcată de pasiune conjugată cu durere.

Perspectiva  asupra războiului este puțin diferită, fiindcă regăsim un cadru general în care rănile încă nu s-au cicatrizat, iar catastrofa umană devine fundal pentru o melodramă elegantă. Obișnuită cu ecranizările de calitate, aflată la maturitate, Keira Knightley strălucește și în rolul englezoaicei expuse unor confruntări mocnite. Atrasă de un fermecător arhitect german, Rachel (Keira Knightley) vibrază într-o impecabilă demonstrație despre un ‘caz de conștiință’. Coabitarea devine insuportabilă pentru o femeie care trebuie să trăiască alături de un popor pe care-l detesta, considerându-l responsabil de pierderea fiului său. Frământările sunt îngrozitoare pentru că raporturile sunt mereu alterate, soțul ei (Jason Clarke) și arhitectul german (fermecătorul Alexander Skarsgård) îi amplifică neliniștea de după pierderea copilului. Amorțeala mariajului ‘cârpit’ și tentația unei idile cu seducătorul german tulbură viața acestei tinere femei. Durerea și trădarea vor modela personajul întrupat cu sensibilitate și subtilitate de rafinata Keira Knightley.

Simetriile din scenariu, contextul și romanța, încadrează plicula în rândul melodramelor clasice, dar șic. Scenografia și costumele (Bojana Nikitovic) ar putea lejer concura cu orice magazin de modă (à la Vogue), dar toate sunt circumscrise zonei istorice (Germania «anului zero», în devenire postnazistă) și vizează depășirea zonei de conflict, drumul spre reconciliere (cu sine, dar și cu ceilalți). Deși asipră să să fie u dramă epică profundă, The Aftermath se menține în zona melodramelor de calitate, care tratează cu onestitate intimitatea și durerea, proiectate pe un fundal general cu iz catastrofal. Centrată pe punerea față-în-față a două victime ale Istoriei, povestea cinematografică se derulează cu tact și inteligență, între ură și reconciliere, în zorii unei noi ere și încearcă să convingă spectatorul să aleagă mereu dragostea, fie și într-un context conflictual.

Regia: James Kent

Scenariul: Joe Shrapnel & Anna Waterhouse, după romanul The Aftermath semnat de Rhidian Brook

Imaginea: Franz Lustig

Montajul: Beverley Mills

Muzica: Martin Phipps

Distribuția:

Keira Knightley – Rachael Morgan, soția lui  Lewis

Alexander Skarsgård – Stephen Lubert

Jason Clarke – Colonelul Lewis Morgan, soțul lui Rachael

Flora Thiemann – Freda Lubert

Martin Compston – Burnham

Kate Phillips – Susan Burnam

Durata: 108 min

Pe Mădălina o puteți găsi și aici



Citiţi şi

Yuval Noah Harari: Cel mai mare pericol nu este virusul în sine

“- Cum ți-a ieșit testul IQ? – Negativ, slavă Domnului! “

Mie chiar mi-e frică să nu fiu considerată proastă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro