Pe 28 octombrie 2023, la ora 23:24, ora României, va avea loc o eclipsă parțială de Lună pe gradul 5:09 Taur (o lună plină puternică). Ea va aduce o schimbare radicală în zonele guvernate de Taur în ceea ce privește banii, valoarea fiecăruia și valorile pe care le deținem, pământ, mama pământ, muncă, viață de zi cu zi și posesiunile materiale, afaceri mici, afaceri mari. Această Eclipsa poate aduce schimbări globale uriașe ale modului în care lumea tratează banii, puterea, resursele partajate, muncă și structura vieții noastre de zi cu zi.
Eclipsa de Luna pe gradul 5:09 Taur (Luna pe gradul 5:09 Taur în opoziție cu Soarele pe gradul 5:09 Scorpion) este mai degrabă o eclipsă mixtă, cu lunația în perechea de semne Taur/Scorpion, în timp ce Nodurile lunare (axa destinului) ocupă o altă pereche de semne (Berbec/Balanță). Este o Eclipsă parțială de Lună, deoarece Luna se va afla la 11 grade de Nodul Nord. Eclipsele sunt portaluri energetice care ne oferă posibilitatea de a evolua.
Această eclipsă conjugată cu Nodul Nord în Berbec poate oferi oportunități, recompense, noroc și fericire, dar și blocaje, teamă de a renunța la modelele vechi de viață, de a pleca pe un drum nou. Este, de asemenea, ultima eclipsă pe axa Taur/Scorpion, punând capăt unui șir de activități nerezolvate legate de semnele Taur și Scorpion (finanțe, turbulențe economice, inflație, industria bancară, bunuri materiale, resursele pământului, alimente, valori, lupte pentru putere etc.) care a început în noiembrie 2021 (cu eclipsa de lună în Taur atunci). Deși Luna va fi parțial blocată, este aproape de Jupiter în Taur, ceea ce sugerează un anumit nivel de susținere sau binecuvântare, vindecare.
Eclipsa de Lună în Taur promite schimbări. Să privim aceste schimbări nu ca pe obstacole, ci că pe noi oportunități în viața noastră. Este important să ne acceptăm așa cum suntem, să avem încredere în noi înșine, așa ne adaptăm mai ușor la schimbările din jurul nostru. Nu putem evolua decât prin stabilitate, simplitate, idei practice, valoarea noastră. Nu trebuie uitat că Taurul este simplu – ne amintește când să muncim, când să mâncăm, când să plângem, când să ne odihnim, când să respirăm adânc, când și cum să ne mișcăm, colorându-ne viața cu un ritm care imită liniștea supremă. Această abordare lentă și perseverentă construiește o viață care este durabilă, oferind o baza pe care înfloresc toate celelalte. Chiar și dincolo de nevoile fizice, Taurul respinge supracomplicațiile inutile ale vieții.
Partial lunar eclipse photographed on 24 April 2013 by Tom Howard, Crawley, Sussex, UK
Această eclipsa poate fi simțită că un ultim îndemn pentru a face îmbunătățiri în zonele vieții guvernate de Taur și Scorpion în hărțile noastre natale.Dacă Luna în Taur dorește să găsim împlinirea emoțională prin lucrurile simple și tangibile din viață, Soarele în Scorpion ne atrage atenția asupra lucrurilor complexe, intangibile și misterioase.
Contrastul dintre Taurul pamântesc, practic, iubitor de pace și Scorpionul emoțional, transformator, orientat spre criză este amplificat. În mod ideal, ar trebui să găsim un echilibru între cele două energii și asta ne invită (sau ne împinge) să facem această Eclipsă de Lună. Un fel de criză (care poate fi și o criză de conștiința) sau conștientizarea bruscă a unei lipse în viață noastră ne oferă o oportunitate de aur de a ne explora nevoile emoționale în contextul casei în care are loc eclipsa în hărțile noastre natale. Relațiile pot fi contestate, rupte sau consolidate în acest moment.
Aceasta este o eclipsă de Lună foarte puternică. Soarele, Mercur și Marte sunt toate într-o conjuncție strânsă în Scorpion și se opun conjuncției Lună–Jupiter în Taur. Cu Mercur implicat în această eclipsa specială, informații neașteptate pot ieși la lumină. Să stăm cât mai departe de luptele pentru putere, ele pot deveni urâte. Sub influența acestor aspect provocatoare, Eclipsa de Lună dezvăluie adevărul într-un mod dramatic. Chiar dacă primim știri nedorite sau evenimente neașteptate, trebuie să înțelegem că acestea sunt modalitățile Universului de a ne conduce către ceea ce avem nevoie pentru evoluția noastră. Avem acces la o putere extraordinară și o capacitate imensă de vindecare. Cu cât ne agățăm mai mult de energiile care nu ne mai servesc evoluției, viața noastră poate deveni mai grea. Nu trebuie să luăm decizii rapide, ci mai degrabă să cerem îndrumare divină pentru orice mișcare necesară pentru a merge înainte. Universul este întotdeauna alături de noi pentru a ne sprijini și pentru a ne duce la îndeplinire planul divin al vieții noastre.
Saturn în Pești este mediatorul acestui conflict astral și sugerează o capacitate puternică de a schimba lucrurile și de a le face să funcționeze pentru noi, în special la nivel practic. Pentru a ne simți împliniți, trebuie să recunoaștem și să îmbrățișăm nevoia noastră de a avea grijă de noi înșine și de a ne simți întemeiați și puternici ca indivizi. Creșterea veniturilor noastre poate face parte din aceasta, la fel și gestionarea mai eficientă a altor resurse personale, inclusiv bunurile noastre personale, obiectele de valoare, talentele noastre.
Tot ce se dorește de la noi este să aducem schimbări semnificative în acele domenii de viață (unde apar semnele Taur, Scorpion) care ne țin pe loc, care se încăpățânează să rămână la fel, care nu mai servesc evoluției noastre. Aceste schimbări se pot simți înfricoșătoare și inconfortabile, dar odată ce trecem podul către un alt mod de a fi, vom simți ca și cum am spart un zid construit între noi și viziunile noastre cele mai înalte.
Horoscopul eclipsei parțiale de lună în taur din 28 octombrie 2023
Toate problemele amânate, nerezolvate sau care ne macină sufletul (luna) sunt evidențiate de această eclipsa dar în același timp ne spune într-un limbaj karmic că a venit timpul pentru o schimbare. Este cel mai bun moment pentru a găși răspunsuri simple la cele mai complexe subiecte ale vieții. În loc să complicăm totul, această eclipsa în taur ne încurajează să ne urmăm instinctul și să nu-l punem la îndoială. Și în liniște, găsim răspunsurile pe care le căutăm.
Iar Simbolul Sabian al gradului 6 Taur, gradul Lunii eclipsate este: “Un pod în sonsola în construcție peste o prăpastie adâncă”. Această eclipsa construiește un “pod, o cale “ de trecere peste anumite obstacole. În același timp, oferă o dublă protecție sugerată de “podul” care odată construit și consolidat ne ajută să trecem peste obstacole și ne oferă stabilitate, dar și de “ consola “ care susține podul ce poate arată destul de sugestiv o protecție divină, o protecție de “ SUS”, evoluție .
Influența majoră a acestei eclipse va fi asupra semnelor fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător), asupra celor născuți în jurul datei de 26 aprilie, 28 iulie, 28 octombrie, 26 ianuarie, dar și asupra semnelor cardinale Berbec, Balanță, Rac, Capricorn născuți în ultimile cinci zile din aceste semne.”
Mulțumim, Adriana Tudosă!
Iar ca spectacol, puteți urmări eclipsa aici.
Citiţi şi
Horoscopul lunii iulie 2025 – Între rădăcini emoționale și revoluția gândului
Cea mai fabuloasă perioadă a anului — Venus a ajuns în Taur
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.