Cum a ajuns ideea de Fuckup Nights la București și ce te-a făcut să spui: „Da, e momentul să vorbim și aici despre eșecuri”?
Am descoperit conceptul acum mai bine de 10 ani, pe vremea când lucram în corporație. Eram într-o conferință internațională, la Bonn, când CEO-ul Grupului de companii și Chief HR Officer-ul au vorbit două ore despre eșecurile lor în carieră și cum i-au pregătit pentru ceea ce reprezintă ei ca profesioniști astăzi. Pentru mine, care veneam dintr-o cultură unde greșelile erau atent pitite și unde eșecul era asociat cu rușinea, a fost o revelație. Toți ascultam cu sufletul la gură, poveștile aveau o forță și o influență incredibilă asupra noastră. Ne-a apropiat, ne-a crescut nivelul de admirație și recunoștință pentru cei care ne erau leaderi. Mi-am dorit mult să deschidem și mentalitatea noastră în această direcție. Și cum am avut prilejul să obțin această licență a acestui concept, ca antreprenor, am făcut-o cu entuziasm – așa a ajuns mișcarea globală Fuckup Nights la București.
Ai organizat deja 26 de ediții – dacă ar fi să alegi un moment pe care nu-l vei uita niciodată, care ar fi acela?
Sunt foarte multe momente care mi-au rămas în suflet – fiecare povestitor vine cu evenimente cu însemnătate, cu momente complicate care i-au modificat parcursul într-o anumită măsură. Unele situații sunt cu impact mai mare, altele mai fin, însă toate au o încărcătură emoțională profundă. Care se simte și se transmite. Am râs cu poftă, am plâns cu putere, am trăit emoții intense și am plecat cu învățăminte unice.
Printre poveștile scrise în suflet se află cea a unei tinere care a renunțat la jobul din corporație ca să-și deschidă un business cu clătite. A investit aproape 300.000 de euro, bani strânși din resurse proprii și împrumutați de la cei dragi și apropiați. A urcat pe scenă cu toată vulnerabilitatea, a povestit cum aproape semnase un contract cu un mare retailer, a achiziționat și pregătit linia de producție și necesarul agreat – doar că – contractul nu s-a mai semnat. Plângea în sughițuri în timp ce descria situația. Am plâns la unison, peste 250 de oameni. A fost un moment sensibil, cu încărcătură emoțională semnificativă dar și cu învățăminte pe măsură. A fost impresionant să vezi atâta putere și curaj să-ți asumi povestea, să îți asumi nereușita. Și să duci cu demnitate consecințele. Și să urmezi traseul mai departe, către următoarea misiune.
Românii sunt obișnuiți să-și arate reușitele, nu eșecurile. Cum ai simțit publicul la început și cum îl simți acum, după atâtea întâlniri?
La început urmăream cu emoție reacțiile oamenilor. Veneam dintr-o cultură marcată de comunism, unde greșeala era sancționată și etichetată. Oamenii erau rezervați, le era teamă să se expună; cred că și acum sunt – într-o măsură mult redusă, dar sunt. Noi încă luptăm cu multe prejudecăți, ca și popor. Însă, cu timpul, lucrurile s-au schimbat. Generațiile tinere au adus deschidere și au normalizat vulnerabilizarea. Astăzi publicul nu mai vine doar să asculte, ci se regăsește în povești, participă, contribuie la ele, provoacă prin întrebări și pleacă cu lecții valoroase. Știe să își extragă valoarea din aceste întâlniri. Am devenit și creștem o comunitate în care eșecul nu mai e o rușine, ci o etapă firească din procesul de creștere atât ca profesioniști, cât și ca indivizi.
Cum îți alegi invitații? Contează mai mult povestea lor sau felul în care au curajul să o spună pe scenă?
Pentru mine contează ambele aspecte – la care se adaugă și măiestria de bun povestitor. Poveștile trebuie să fie autentice, să transmită substanță dincolo de statistici sau de rezultatul final. Dar la fel de important este curajul și abilitatea cu care sunt spuse pe scenă. Publicul simte și se îmbogățește când un om vorbește din inimă. Nu caut perfecțiunea în discurs, ci onestitatea, valoarea informației și farmecul cu care sunt transmise.
Ai avut surprize – povești care au schimbat atmosfera într-un mod neașteptat, sau reacții ale publicului care te-au emoționat?
Da, surprize sunt tot timpul deși pregătim atent vorbitorii, facem repetiție și simulăm discursurile înainte.
Surprizele nu au legătură neapărat cu traiectoria discursurilor, ci cu dinamica cu care sunt primite de audiență, de răspuns, de stimularea care se întoarce către vorbitor. Povestea tinerei antreprenoare cu businessul de clătite a fost unul dintre acele momente care au mișcat energia sălii – o seară relaxată și o notă profundă de curiozitate s-a transformat într-o experiență emoțională impresionantă și extrem de valoroasă. Au fost lacrimi, dar și multă empatie. De fiecare dată când vorbitorul are curajul să se arate complet vulnerabil, audiența răspunde cu o deschidere și o susținere extraordinară.
Ce urmează pentru Fuckup Nights Bucharest? Îți imaginezi conceptul crescând dincolo de scena evenimentului, poate într-o comunitate și mai vizibilă?
Asta îmi doresc. Fuckup Nights este un spațiu educațional alternativ, unde învățăm unii de la alții și normalizăm eșecul. Prin parteneriatul cu BISM (Bucharest International School of Management), evenimentul a căpătat și mai multă tracțiune educațională. Văd acest concept crescând dincolo de scenă – în comunități, în organizații, în educație. Cred că putem ajunge să construim și să consolidăm un ecosistem în care onestitatea, reziliența și vulnerabilitatea să fie valori asumate și declarate, nu excepții.
Diana Iosu este Fondator și Corporate Communication Senior Advisor în cadrul agenției DiFine PR. Are peste 25 de ani de experiență în comunicare și a lucrat în trecut în cadrul grupurilor Telekom și Vodafone.
Citiţi şi
Cum să îți găsești nișa potrivită pentru a reuși
Quit. Puterea de a ști când să renunți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
