Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Există Dumnezeu?

25 September 2018

O întrebare care sigur stârnește reacții vehemente din partea multora. Părerile au fost și mereu vor fi puternic argumentate atât pentru susținătorii ideii, cât și pentru cei care sunt contra.

Argumentele aduse de fiecare parte implicată sunt plauzibile, reale și dau sens. Toți au dreptate în realitate… În realitatea lor, evident…
Încă din cele mai vechi timpuri, religia a fost o formă de manipulare a maselor. Prea puține către deloc au existat momentele în care să nu se folosească acest instrument de tortură, de manipulare și de produs frică.

Nici în timpurile teoretic moderne de astăzi, când avem pretenția că am evoluat, că suntem destupați și cultivați, lucrurile nu s-au schimbat prea mult.

„Alte măşti, aceeaşi piesă, alte guri, aceeaşi gamă”, spunea Eminescu în urmă cu zeci de ani. Ce bine se aplică și societății prezente.

Indiferent de numele, forma sau chipul sub care ne este vândută religia noi, oamenii, dragii de noi, alegem să ne închinăm unor idoli.

Ducem totul către fanatism de dragul unor concepte învechite sau depășite de vreme și mentalități.

Ne este mai ușor să dăm vina pe cineva sau ceva pentru alegerile făcute cu bună știință, decât să ne asumăm răspunderea pentru ceea ce am greșit, să luăm atitudine și să acționăm efectiv, să punem mâna să facem ceva concret să ne fie realmente mai bine.

Pentru orice se întâmplă în viețile noastre, fie de bine, fie de rău, suntem experți să arătăm cu degetul către cineva: Dumnezeu, Allah, Buda sau orice alt nume îi atribuim. Mai puțin către noi…

Serios?!

Dumnezeu, pictură renascentistă

Cine te-a pus, nene, să dai cu capul de ușă când știai că va durea? Cine a zis, frate, să-i dai celuilalt șanse nenumărate când știai că nu le vrea?
Cine a decis, omule, să pleci de lângă cei de acasă, indiferent care ar fi consecințele ulterioare? Cine te obligă să stai într-o situație în care te simți umilit și îți încalcă valorile personale?

Cum am mai găsi explicații la ceea ce nu ne convine în viața proprie, dacă nu avem un vinovat de serviciu? Cum am reuși unii dintre noi să trăim fără să ne victimizăm în numele religiei prost înțeleasă și intenționat explicată manipulativ?

Divinitatea nu are nici cea mai mică legătură cu alegerile și deciziile fiecărui individ în parte. Există consecințe în urma oricărei acțiuni sau inacțiuni.

DA, am copil cu dizabilități. L-a trimis Dumnezeu așa, să mă pedepsească? Nu, nu cred asta nicio clipă!

Poate în anumite direcții, băiatul are limite fizice și comportamentale, însă sunt convinsă că toate celelalte simțuri îi sunt suficiente să se bucure de călătoria aceasta pe pământ.

Consider că este la fel de normal pe cât sunt și eu și mulți alții din jurul nostru. Și nu o spun doar ca mamă.

Cine sunt cei care decid ce este normal și ce este dizabilitate? Unde este trasată această limită, de fapt?

Doar pentru că nu ne încadrăm în șabloanele înguste ale societății mioape, suntem etichetați ca fiind disfuncționali, imperfecți sau inadaptați?

Ce poți învăța de la un astfel de suflet este să privești lumea cu alți ochi, cum să te bucuri de o simplă mângâiere și să oferi iubire necondiționată.

Poți învăța să te oprești din viteza vieții în care te-ai pierdut și să vezi cum crește firul de iarbă.

Să trăiești frumusețea fiecărei experiențe prin care treci cât mai intens, prin toate lucrurile mărunte pe care ți le oferă.

Și, credeți-mă, lista poate continua cu încă multe exemple.

Nu spun că este ușor! Nici vorbă! De multe ori mi-a venit să renunț, să fug cât pot mai departe. Să mă ascund într-un colț să uit de mine și de lume.

Și, în același timp, ceva din interiorul meu mă îndeamnă să continui. Să fie „vina” divinității sau a acelor lucruri învățate de la un copil?…

Nu știu încă răspunsul, dar mă bucur de ceea ce am.

DA, am rămas să cresc singură doi copii. Societatea m-a criticat și condamnat. Ce legătură au toate acestea cu Dumnezeu?! Niciuna, din punctul meu de vedere.

Sunt decizii asumate ale situațiilor în care ne-am aflat, atât eu, cât și tatăl copiilor. Sunt alegeri pe care le-am făcut amândoi și ne-au adus în prezent.

Sunt decizii pe care le-am luat, unele mai bune, altele se pare că nu la fel de bune. Dar, în final, nu mai contează cine este vinovatul, dacă este să analizez la rece situația, ci ceea ce facem de acum înainte.

Nu știu dacă există sau nu Dumnezeu. În această viață nu am accesat încă o astfel de informație. Ceea ce pot spune este că da, avem nevoie de o convingere că există ceva sau cineva mai puternic decât noi. Ceva sau cineva care ne ajută, ne pedepsește sau ne supraveghează. Totul este în strânsă conexiune cu necesitățile fiecărui individ în parte. Cu fricile sau convingerile fiecăruia dintre noi.

Din perspectiva mea, suntem toți forme de energie: oameni, plante, animale, univers. Totul în noi și în jurul nostru este o formă de energie interconectată la nivel subtil.

Ceea ce emitem la nivel de gânduri, emoții sau comportamente se întoarce la noi înzecit. Suntem oglinzi unii pentru ceilalți.

Dacă ar fi să ne uităm atent la ceea ce ne irită la cei din jur, cu siguranță găsim și în noi aceleași situații, emoții sau sentimente.

Diferența este că refuzăm, de cele mai multe ori să vedem, cu atât mai puțin să acceptăm că le avem.

Corpul fizic este ca un înveliș de plastilină pentru corpul energetic. În clipa când una gândim, alta simțim și o a treia variantă spunem sau chiar facem, apar dezechilibre în noi.

Cu cât ne încăpățânăm să mergem în direcția aceasta, cu atât acele dezechilibre se vor accentua, vor somatiza și vor ieși la suprafață prin apariția bolilor fizice.

Și atunci, repet întrebarea: Ce legătură are zeitatea în toate astea, când deciziile sunt ale noastre? Noi ne facem rău cu propriile gânduri de ură sau frică.

Omului îi este teamă că va suferi pentru că a trecut prin situații dificile. Cum ar fi să îi fie frică să fie mai fericit decât a experimentat deja?
Este liberul arbitru al nostru. Ceea ce ne deosebește de animale este discernământul. Câți îl folosim?

Guest post by Diana

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Bărbații nu se schimbă, se schimbă femeile care au fost trădate

După ce am făcut primul pas în afara zonei de confort, am avut parte de una din cele mai bune partide de amor din viața mea

Un secret vinovat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
488 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro