„Hai, te las, că mi-a venit soțu’”. „Trebuie să-nchid, că mă strigă soțu’”. „Îmi pare rău, vorbim altă dată că trebuie să-i pun soțului să mănânce”. „Pleacă soțu’ și trebuie să-l pregătesc’’…și zdrang telefonu’-n nas.
Astea sunt doar câteva din frazele pe care le auzeam la telefon când vorbeam cu prietenele mele din țară, cunoștințe, rude sau mai știu eu ce (o dată sau maximum de două ori pe lună). Și nu de puține ori subiectul de care ne agățasem sau pe care căzusem era destul de interesant sau, de ce nu, discutam de stări sufletești. Practic, eram complice pe toată durata convorbirii… până la un moment dat.
Majoritatea telefoanelor le dădeam eu, de aici (mă refer strict la cost). Nu vreți să știți cum mă simțeam, la auzirea tonului de închis, fără să apuc să mai zic ceva.
Ceea ce vreu să vă explic în rândurile de mai jos nu trebuie să sune a reproș, nu a scos ochii cuiva. Nicidecum! Încerc doar să explic că, așa cum ei, soții, au dreptul la timpul lor liber (bere cu băieții, table, meciuri etc, etc), așa și noi avem dreptul să ne investim timpul nostru liber în ce dorește sufletul nostru, indiferent dacă vine sfârșitul lumii.
Ajungi acasă după o zi de muncă și vrei să stai cocoțață în vârful patului fără să faci nimic? Fă-o, nenică! Fă-o! Cine zice că n-ai dreptul? Trebuie să trăiești cu teama că intră consortul pe ușă și nu-și găsește farfuria cu ciorbă pe masă? El, sărăcuțu’, n-are mâini? N-are ochi? N-are simțuri?
Îți sună mașina de spălat că s-a terminat și tu ești prinsă într-o conversație telefonică, strigă-l, soro: “Iubi, întinzi și tu, te rog, rufele alea?’’. Ce, chiloții și maiourile nu sunt și ale lui?
Nu e mâncare făcută, iar frigideru’ e sexi? Numai tu ai mâini și picioare în casa aia? Numai tu mănânci? Numai tu trebuie să gătești? Unde scrie că doar femeia trebuie să stea la cratiță? Și dacă nu mă-nșel, ultima statistică în materie de “CHEF” arată că bărbații sunt cei mai buni bucătari de pe planetă. Ia încurajați-i nițel, să le dați și voi un premiu. Puneți-i la încercare! Motivați-i!
Vrei să petreci sfârșitul de săptămână în compania prietenelor, deși casa e vraiște? Excelent! Las-o așa! Sau, eventual, îi sugerezi cât mai drăgălaș soțului să nu se plictisească singur cât ești tu plecată, să dea muzica la maximum și să se plimbe nițel cu aspiratorul prin casă. Că, vorba aia, casa e și a lui, nu numai a ta.
Ai poftă să te duci de nebună la shopping, după o zi de muncă, deși este în timpul săptămânii și copiii au maldăre de lecții, iar pe tine te mustră conștiința că n-ai să poți să-i ajuți, pentru că vrei să-ți satisfaci un moft, o dată pe an? Foarte greșit! Dă-le dreacu’ de mustrări! Că doar n-o să rămână copilul corigent că n-ai fost lângă el să-i pui plusu’ la matematică sau virgula la română. Mai mult, pui mâna pe telefon și-i explici că piticii ți-au șoptit cu o seară înainte că vor să-și facă lecțiile cu tati, „nu-i așa că nu vrei să-i dezamăgești”? Tot așa, o dată pe an.
Urmărești un serial, dar se-ntâmplă ca fix în momentul ăla soțul să-ți aducă acasă un „musafir” fără să te anunțe, (lucru care nu face altceva decât să te țină în picioare și să sari cu ce-ai mai bun în casă pe masă și, ca atare, departe de actorii tăi preferați). Ce faci? Îi saluți elegant și frumos pe amândoi. Soțului îi dai un pup, iar musafirului îi spui că îți pare bine că l-ai văzut. În timp ce te întorci la al tău serial, te scuzi elegant, spunându-le să se simtă amândoi ca la ei acasă și că lipsești 30 de minute. Sunt mai mult ca sigură c-or să-nțeleagă.
În ansamblu, dragile mele dragi, de ce trebuie să fiți tot timpul în prima linie? De ce credeți că lumea se învârte doar și numai în jurul nostru? De ce ei n-ar putea să facă ce facem noi? Este adevărat, ușor stângaci, dar exersând lucrurile, cu timpul se pot schimba.
Unde scrie că femeia trebuie să fie sclava bărbatului o viață? L-a luat din iubire sau de suflet?
Credeți-mă, ce-am scris mai sus nu este lipsă de respect față de ei, cum nu poate fi vorba de „mai fă și tu”, (care sună oarecum a răutate sau a “reversul medaliei”). Este o chestie de respect reciproc. De iubire exprimată altfel decât verbal. De faptul că toți avem dreptul la o oază de liniște, la mofturi, la relaxări, la ceea ce vrea și dorește sufletul nostru, fără să deranjăm pe nimeni.
În ziua de astazi, așa cum muncește bărbatul, muncește și femeia. În unele cazuri, chiar mai mult. Este foarte adevărat că tot ea a fost pionul principal într-o familie și, ca atare, i-a mers numele o viață de „super woman”. Însă timpurile alea, lăsați-mă să cred că au apus. Că nu mai suntem încă soțiile care trebuie să sufle și-n farfurie dacă supa e prea fierbinte, s-adune ciorapii de prin casă în timp ce îşi beau cafeaua-n zbor sau să ia poziția de drepți la auzirea cheii în ușă. Lăsați-mă să cred că baticul a căzut de mult, iar locul șorțului l-au luat pantalonii scurți.
Așa că, dragile mele dragi, dacă vă vine să fluierați, fluierați! Dacă vreți să cântați, cântați! Dacă vreți să înjurați, înjurați! Iubirea într-un cuplu nu stă într-o oală de mâncare făcută la timp, cum nu stă într-o mașină de spălat care n-a fost golită… tot la timp. Iubirea și respectul nu stau doar într-o cămașă călcată pe umeraș sau într-o pereche de chiloți băgați la clor.
Iubirea vine, se hrănește și se alimentează din respectul față de celălalt și din spațiul liber necondiționat, pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l avem.
Ale noastre mame ne-au făcut, ne-au crescut și-au investit în noi să devenim și femei. Nu doar soții!
Citiţi şi
Fiu, soț sau prizonier? Despre bărbatul adult captiv în simbioza maternă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
