Femeile ca şi gările/
ca şi peroanele gărilor pustii
la sfârşit de sezon estival/
ca şi fumul locomotivelor
din anii 50 –
încercând să se-ntrupeze
în cu totul altceva
decât în trecutul de tristă memorie/
femeile traversând liniile albastre/
tot făcând cu mâna cuiva/
Femeile ca şi trenurile pierdute –
plecări amânate către infern
dulci suiciduri cu ochii larg deschişi
acuplări cu o moarte neanunţată –
femeile – lăsându-se călcate de trenuri
de personale verzui ca tunica soldatului
neîntors de pe front/
abandonându-se roţilor/
dăruindu-se necunoscuţilor cu disperare
prin câmpuri de floarea-soarelui/
înroşind tot asfinţitul
cu sângele lor de răsură
Sunt întrebat: – Numai dus?
-Doar dus, numai dus
Citiţi şi
Unde sunt plăcerile de altădată?
Citiţi şi
Mai bem cafea sau luăm direct paraxantină?
Umberto Eco, sfatul către nepotul său
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
