Îl priveam cum se îndepărtează. Cu mersul lui apăsat, cu pasul sigur. Nu îmi aduc aminte să-l fi văzut vreodată altfel decât aşa. E înalt, drept, mândru – cu măsură. Mă uit şi parcă acum îl văd pentru prima dată. Parcă nu l-aş cunoaşte de 17 ani.

Pe lângă el trece o femeie. Să nu aibă mai mult de 30 de ani. Subţire, cu părul lung – prea lung pentru gustul meu, dacă ar conta, desigur. Îmbrăcată elegant, pe tocuri potrivite. Nu pare a se grăbi nicăieri, însă nici la plimbare nu pare că ar fi. Privirile li se intersectează pentru o secundă. Mai degrabă simt decât văd. El trece mai departe, imperturbabil. Ea, însă, schimbă – aproape imperceptibil – ritmul mersului. Nu întoarce capul după el, însă acum paşii ei au o moliciune aparte. O secundă, atât.

Mă înfior. Nu e nevoie de mai mult. Aş alerga după el. Să-i spun ce? Că femeia care a trecut pe lângă el probabil că n-o să-l uite aşa de uşor? Că poate va adormi diseară cu el în gând? Sau că, poate, îi va mai căuta şi altă dată privirea? Că poate îşi va potrivi şi mâine drumul pe aceeaşi stradă, doar ca să-şi încrucișeze din nou, pentru încă o secundă, privirile? Că eu încă îl mai… Încerc să alung gândul tulburător, dar nu-mi iese.

Încerc să-mi amintesc cum a fost îmbrăcat la întâlnirea de adio. O eleganţă simplă, pe care, parcă, acum o înţeleg pentru prima dată. Pantalonii la dungă, cămașa și pantofii impecabili în fiecare dimineaţă, una dintre rafinatele curele de bărbaţi pe care şi-a le-a făcut singur cadou de Crăciunul trecut chiar de aici. Perfect asortată cu jacheta casual și… pălăria. Bărbatul meu, pardon, fostul meu bărbat de azi încolo, poartă pălărie. Ştiu, nu haina ori pălăria îl face pe om, însă stilul îl scoate din mulțime. Parcă acum îl văd cu alți ochi…

El s-a depărtat, nici pe ea nu o mai zăresc în direcția cealaltă, eu am rămas pironită în loc. Mersul acela dintr-odată frânt mă urmăreşte. Curând, va fi al altei femei… Şi atunci mă decid. Scot telefonul, îl ţin câteva secunde lungi între palme, îmi ard obrajii, mă calmez, îmi fac curaj și-i formez numărul. Răspunde pe loc.

– Știi…, dar nu apuc să-mi termin gândul, că mă întrerupe.

– Ești tot acolo… aşa-i?

– …ăă, da, nu…adică voiam numai să-ţi spun…

– …şi eu!

În depărtare, silueta lui face o piruetă veselă. Bărbatul acela va rămâne al ei până la moarte.

Citiţi şi

Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile

Din câte parfumuri ar fi bine să aibă o femeie, unul ar trebui să fie Capelli d’Oro (Linari)

Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.