Gala Premiilor Oscar, 2016

Mădălina Dumitrache

2 March 2016

Mădălina DumitracheMarele favorit de la cea de-a 88-a ceremonie de decernare a premiilor Oscar, cu douăsprezece nominalizări – The Revenant – a fost pus în umbră de rezultatul de la cea mai râvnită nominalizare („Cel mai bun film”). Echipa realizatorului Tom McCarthy a făcut posibilă victoria pentru Spotlight. Și, totuși, cineastul de origine mexicanăAlejandro González Iñárritu – a făcut parte dintre fericiții câștigători ai unui premiu Oscar doi ani, consecutiv (Birdman, 2015 și The Revenant, 2016), după celebrii John Ford (1941 și 1942)  și Joseph L. Mankiewicz (1950 și 1951). Grație măiestriei operatorului-șef (Emmanuel Lubezki) și virtuozității artistice a lui Leonardo DiCaprio, neobositul regizor a mai adunat în palmares încă trei statuete aurii. Înainte ca muzica să îl atenționeze că trebuie să încheie discursul, cu generozitatea marilor creatori, Iñárritu i-a mulțumit actorului din rolul principal, fără a uita să amintească de necesitatea de-a opri gândirea preconcepută și prejudecățile („So what a great opportunity to our generation to really liberate ourself from all prejudice and this tribal thinking and make sure for once and forever that the color of skin becomes as irrelevant as the length of our hair.”).

2016-Oscars-Betting-Odds

Leonardo DiCaprio a câștigat, în final, premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare masculină, într-un rol solicitant din pelicula The Revenant (R: Alejandro González Iñárritu). Spotlight de Tom McCarthy a primit premiul Oscar pentru „Cel mai bun film”, la cea de-a 88-a gală de decernare a acestor distincţii, în care The Revenant  a obţinut trei trofee, inclusiv pentru „Cel mai bun regizor” (Alejandro Iñárritu) şi „Cel mai bun actor în rol principal” (Leonardo DiCaprio). Cu Rachel McAdams, Billy Crudup, Michael Keaton, Liev Schreiber, Mark Ruffalo şi Stanley Tucci în distribuţie, Spotlight prezintă eforturile depuse de jurnaliştii de la publicaţia The Boston Globe, în 2002, într-o anchetă amplă, ce a declanşat un scandal uriaş, după dezvăluirea abuzurilor sexuale comise de mai mulţi preoţi catolici, comprimând ideea de profesionalism în materie de jurnalism. Un alt mare câștigător, al acestei gale, a fost australianul George Miller; pelicula Mad Max a fost recompensată cu șase statuete (mixaj sonor, montaj, machiar și coafură, decoruri și costume).

După trei nominalizări nefructuoase, în 2004 (The Aviator), 2007 (Blood Diamond) și 2014 (The Wall Street Wolf), actorul de 41 de ani a putut să surâdă fericit în fața publicului  reunit în fața scenei de la Dolby Theare, din Los Angeles. Emoționat, zâmbitor şi cu ochii umezi, a mulțumit pentru aplauzele furtunoase/standing ovation (!), și-a salutat contracandidații (Michael Fassbender, Eddie Redmayne, Bryan Cranston și Matt Damon), apoi a mărturisit recunoștința pe care i-o poartă celui care i-a fost mentor în tainele celei de-a șaptea arte – Martin Scorsese – , alături de care a turnat cinci filme. Interpretul principal din epopeea The Revenant a utilizat tribuna câștigătorilor pentru a pleda în favoarea luptei contra schimbărilor climatice („the most urgent threat affecting our entire species”) și pentru protejarea indigenilor („It is time that we recognize your history and protect your indigenous lands from corporate interests”).

În ceea ce privește interpretarea feminină, actrița Brie Larson a fost câștigătoarea Oscarului la categoria „Cel mai bun rol principal”, pentru rolul din pelicula Room de Lenny Abrahamson, iar talentata Alicia Vikander a primit Oscarul pentru cea „Cea mai bună actriţă într-un rol secundar”, în The Danish Girl. Mark Rylance a primit, pentru prestația din Bridge of Spies, realizat de Steven Spielberg.

Fără prea multe surprise, Son of Saul de László Nemes a câștigat premiul Oscar pentru „Cel mai bun film într-o limbă străină”, iar Amy, documentarul dedicat cântăreței Amy Winehouse, a câștigat premiul Oscar pentru „Cel mai bun documentar”.

Surprinzător, primul premiu Oscar, câștigat după acel premiu de onoare din 2007 de legendarul compozitor italian Ennio Morricone, a fost cel de la această gală, pentru The Hateful Eight. Creatorul nemuritoarelor coloane sonore de la The Good, the Bad and the Ugly, The Untouchables, Bugsy și Days of Heaven le-a mulțumit, în seara de 28 februarie 2016, Academiei de film american, soției sale și lui Quentin Tarantino.

Prezentăm, în continuare, lista completă a câştigătorilor celei de-a 88-a ediţii a premiilor Oscar:

  • Cel mai bun film: Spotlight de Tom McCarthy
  • Cel mai bun regizor: Alejandro González Iñárritu (The Revenant)
  • Cel mai bun actor în rol principal: Leonardo DiCaprio (The Revenant)
  • Cea mai bună actriţă în rol principal: Brie Larson (Room)
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Mark Rylance (The Bridge of Spies)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Alicia Vikander (The Danish Girl)
  • Cel mai bun film străin: Son of Saul (Ungaria)
  • Cel mai bun lungmetraj de animaţie: Inside Out (Pete Docter şi Jonas Rivera)
  • Cea mai bună regie artistică: Mad Max: Fury Road (Colin Gibson şi Lisa Thompson)
  • Cel mai bun scenariu adaptat: The Big Short (Charles Randolph şi Adam McKay)
  • Cel mai bun scenariu original: Spotlight (Josh Singer şi Tom McCarthy)
  • Cea mai bună imagine: The Revenant (Emmanuel Lubezki)
  • Cel mai bun montaj: Mad Max: Fury Road (Margaret Sixel)
  • Cea mai bună coloană sonoră: Ennio Morricone, pentru The Hateful Eight
  • Cel mai bun cântec: Writing’s On The Wall (Jimmy Napes şi Sam Smith), din Spectre
  • Cel mai bun montaj de sunet: Mad Max: Fury Road (Mark Mangini şi David White)
  • Cel mai bun mixaj de sunet: Mad Max: Fury Road (Chris Jenkins, Gregg Rudloff şi Ben Osmo)
  • Cele mai bune efecte vizuale: Ex Machina (Andrew Whitehurst, Paul Norris, Mark Ardington, Sara Bennett)
  • Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: Mad Max: Fury Road (Lesley Vanderwalt, Elka Wardega şi Damian Martin)
  • Cele mai bune costume: Mad Max: Fury Road (Jenny Beaven)
  • Cel mai bun scurtmetraj animat: Bear Story (Gabriel Osorio şi Pato Escala)
  • Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: Stutterer (Benjamin Cleary şi Serena Armitage)
  • Cel mai bun lungmetraj documentar: Amy (Asif Kapadia şi James Gay-Rees)
  • Cel mai bun scurtmetraj documentar: A Girl in the River: The Price of Forgiveness (Sharmeen Obaid-Chinoy)


Citiţi şi

Cum să faci așa o gafă la decernarea Oscar – ului pentru cel mai bun film?!?

Premiile Oscar 2017 – Lista câștigătorilor

Gala Oscar, precedată de protestul vedetelor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
827 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro