Horoscopul lunii august 2020

2 August 2020

Previziuni generale

În luna august 2020 nu e vreme de stat, de lenevit la soare, deși este în mod tradițional o lună de vacanță. Dacă nu ne mobilizăm să punem la treabă energiile oferite de planete, riscăm să ne pună ele la treabă, așa cum consideră ele că este mai bine.

Marte, aflat în tranzit prin Berbec (propriul domiciliu), formează aspecte tensionate cu planetele retrograde din Capricorn (Jupiter, Saturn și Pluton) pe tot parcursul lunii august. Energia acestor aspecte ar putea scoate din amorțire chiar și pe cei mai leneși, mai neîncrezători și mai nemotivați. Este foarte posibil ca mulți dintre noi să își găsească acum curajul de a se rupe de relații și situații vechi sau învechite și de a porni pe un drum nou. Mulți își descoperă impulsul interior necesar pentru a nu se mai complace și pentru a acționa decisiv.

Totuși, recomandăm tuturor să evite agresivitatea și atitudinile generatoare de conflicte, din cauză că această perioadă este marcată de o predispoziție generală către iritabilitate, lipsă de răbdare și dificultate în gestionarea frustrărilor.

În unele cazuri, nemulțumirile și frustrările pot să ajungă la niveluri greu de suportat și să constituie o puternică motivație pentru atitudini tranșante. Se recomandă evitarea agresivității, având în vedere că tensiunile acumulate în iulie riscă să genereze o izbucnire incontrolabilă în august.

Planetele retrograde nu fac decât să ne reamintească faptul că nimic din ceea ce este valoros nu se poate construi peste noapte și că este cazul să ne folosim de experiența acumulată pentru a decide ce riscuri merită să ne asumăm. Prin urmare, ar fi înțelept să acționăm numai după ce avem o strategie bine pusă la punct și după ce am luat în calcul toate urmările posibile pe termen lung.

O perioadă relativ învolburată ar putea fi intervalul 10-16 august 2020, când Marte și Pluton formează un careu, astfel încât este posibil să apară consecințele unor decizii luate în jur de 20 martie, atât la nivel individual, cât și social sau colectiv. Acest careu indică de obicei agresivitate, izbucniri sociale sau abuzuri de putere. Pe de altă parte, este posibil să constatăm că anumite situații au suferit schimbări, iar reacțiile la aceste schimbări sunt disproporționate. Dorința de putere și de control ar putea să genereze confruntări, ceea ce înseamnă că nu este exclus să asistăm la evenimente ce implică forțe de ordine, armată etc.

Din alt punct de vedere, aspectul Marte-Pluton ne îndeamnă să ne ajustăm modul de a acționa, să căutăm alternative, să negociem și să evităm atitudinile agresive. Senzația de putere poate fi intensă, dar nu conduce la nimic bun.

Aspectele tensionate formate de Marte în luna august 2020 ar putea să genereze mari pasiuni sau chiar obsesii, dar facilitează și deblocarea unor situații sau găsirea unor rezolvări, chiar dacă atmosfera este adesea tensionată.

După 21 august 2020, careul dintre Marte și Saturn ne ajută să ne înțelegem limitele și să acționăm prudent ținând cont de ele, cu realism și perseverență, cu moderație și cu o planificare atentă a pașilor de urmat. Nu putem dărâma peste noapte anumite sisteme (poate din cauză că nu avem altceva de pus în loc), dar le-am putea face să funcționeze în favoarea noastră, pentru binele comun și nu pentru interesele personale ale unora.

La 7 august 2020 Venus începe să tranziteze zodia Racului, ceea ce creează un puternic contrast cu energia marțiană. În cazul unora, activarea acestor energii contrastante ar putea declanșa impulsul de care aveau nevoie pentru a decide să se dedice unei mari iubiri, pentru a aborda o persoană care îi atrage sau pentru a rezolva anumite chestiuni de familie care necesită atât curaj, cât și empatie, grijă și respect pentru valorile celuilalt.

Opoziția formată de Venus cu planetele din Capricorn sugerează că ar fi bine ca, în urmărirea acerbă a ambițiilor noastre, să nu uităm de familie, de sufletul nostru, de partea cea mai fragilă din noi și din ceilalți. O astfel de atitudine ne poate inspira decizii mai bune.

Mercur se află în Rac până la 5 august, apoi intră în Leu. Iute de picior cum îl știm, la 20 august părăsește și Leul, pentru a intra în Fecioară, una dintre zodiile sale de domiciliu. Soarele intră și el în Fecioară la 22 august 2020, moment în care pe cer se formează un aspect astral rar și important, numit Piramidă: planetele din Capricorn (Jupiter, Saturn, Pluton) formează un trigon cu Uranus din Taur și un alt trigon cu Mercur și Soarele, situate în Fecioară. (Pentru că toate astrele implicate în acest aspect se află în zodii de Pământ, este voba despre o Piramidă de Pământ.) Această configurație astrologică ne insuflă simț practic și ne ajută să percepem mai corect realitatea, să ne raportăm la ceea ce este măsurabil, concret, și să acționăm având în vedere obiective precise și nu mânați de impulsuri nedefinite, frustrări ori idealuri abstracte. În plus, această Piramidă ne oferă posibilitatea să tragem concluzii sănătoase din tot zbuciumul lunii august și să valorificăm eficient resursele de care dispunem.

Uranus retrogradează și el, începând din 15 august, și, la fel ca celelalte planete implicate în Piramida de Pământ, ne îndeamnă la analiză lucidă, la revizuirea unor concepții referitoare la siguranță, restricții sau revoltă, la gândire critică și la perseverența necesară pentru a șlefui și a perfecționa.

Faptul că Mercur parcurge trei zodii într-un timp foarte scurt, ne permite să ne ajustăm rapid gândirea, să abordăm lucrurile în moduri diferite, să căutăm strategii adecvate și să ne adaptăm mijloacele de comunicare.

În concluzie, luna august 2020 este plină de posibilități și promite să ne mobilizeze, dar este recomandat să dăm dovadă de stăpânire de sine și să căutăm mereu soluții bazate pe negociere și nu pe confruntare. Impulsivitatea riscă să ne coste mult și, în plus, să conducă la accidentări. Prin urmare, este de preferat să găsim modalități de a ne consuma energia în mod constructiv, conștientizând că traversăm o perioadă în care nu mai putem amâna anumite schimbări, ci trebuie să acceptăm că schimbările sunt necesare și să acționăm cu curaj și încredere în viitor.

Leo by Annael (Anelia Pavlova)

Citiți și horoscopul anual 2020, ce mai an!

Horoscop Leu august 2020

Dragoste și viața în doi 

Luna august 2020 începe cu un aspect tensionat între Soare, guvernatorul Leului, și Uranus, guvernatorul casei VII (relațiile și căsătoria). Prin urmare, este posibil să aibă loc discuții în contradictoriu în legătură cu direcția în care se îndreaptă viața de cuplu și cu anumite proiecte comune pe termen lung.

Până la 22 august, cât timp Soarele se află chiar în zodia Leului, tinzi să vezi doar interesele proprii și ești mai fixist decât de obicei, mai puțin receptiv la ceea ce își dorește perechea ta. E recomandat să încerci să accepți anumite compromisuri pentru a ajunge la o viziune comună, pentru că altfel riști să agravezi anumite conflicte mai vechi sau să creezi conflicte din nimic. Tranzitele de la mijlocul lunii favorizează, însă, găsirea unei perspective comune în ceea ce privește organizarea vieții de familie. Este vremea să te abții de la verdicte și să ții cont și de ceea ce crede, speră sau visează perechea ta.

La 15 august 2020, Uranus începe să retrogradeze, așa că ai la dispoziție o perioadă suficient de lungă pentru a analiza direcția în care se îndreaptă căsnicia ta. Dacă nu ești căsătorit, dar ești implicat într-o relație, retrogradarea lui Uranus ar putea să marcheze o perioadă de incertitudine generată fie de tine, fie de perechea ta, care nu mai e sigură dacă relația voastră are șanse pe termen lung. Eventualele planuri sau intenții de căsătorie ori de divorț ar putea fi date peste cap.

Pe de altă parte, cuplurile în care nu există probleme pot profita de această retrogradare a lui Uranus pentru a lucra cu entuziasm la restructurarea relației sau la redefinirea țelurilor comune.

Marte, în tranzit prin casa IX, îți trezește pofta de aventură și de descoperire. Sugerăm să preiei inițiativa și să-ți inviți perechea într-o călătorie sau să o implici în activități interesante ori palpitante, pentru a alunga rutina. Tranzitul lui Marte prin casa IX îi favorizează și pe Leii celibatari, care s-ar putea trezi în centrul atenției unor parteneri potențiali. Trebuie doar să nu vorbești prea mult despre tine și doar despre tine, pentru că riști să te trezești la un moment dat vorbind singur.

Citiți mai multe despre Muncă și bani, Formă fizică și moral, aici.

Celelalte zodii, aici.

Mulțumim astrologului Ada Cocoș și eAstrolog.ro.



Citiţi şi

Noiembrie

Ce meserie ți se potrivește în funcție de zodie?

Horoscopul lunii octombrie 2020 – înainte să fie mai bine, e nevoie să fie mai rău

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro