Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Horoscopul lunii mai 2019

5 May 2019

Primele două săptămâni din luna mai 2019 sunt agitate, marcate de o puternică opoziție între Marte (aflat în Gemeni) și Jupiter (retrograd în Săgetător). Prin urmare, s-ar putea constata o combativitate crescută, dar aceasta se manifestă mai ales la nivel ideologic și verbal, și mai puțin în practică. Altfel spus, fiecare își proclamă și își exclamă ideile, dar puțini sunt cei care ajung să le și pună în practică. Moderația pare să dispară din exprimare și chiar și din faptă, iar excesul pare să devină instrumentul celor care doresc să epateze cu orice preț. La nivel social-politic se pot reaprinde discuții interminabile legate de legi, justiție, stat de drept, libertate de exprimare și de manifestare.

Compromisul pare dificil de atins, dar în anumite zone ale societății și ale vieții noastre private nici n-ar fi nevoie de așa ceva, ci mai degrabă de acțiuni tranșante. Mercur mai stă în Berbec până la 5 mai 2019, iar Venus până la 15 mai și amândoi ne inspiră să luăm atitudine, să ne exprimăm deschis, zgomotos, agresiv, chiar cu riscul să provocăm conflicte, dezordine sau situații neplăcute. Este o perioadă bună pentru a protesta dacă ne simțim limitați în exprimarea ideilor, a opiniilor, a valorilor personale sau a afectivității (Mercur și Venus din Berbec, în cuadratură cu Saturn din Capricorn).

Pe măsură ce Mercur și apoi Venus intră în Taur, alături de Uranus și de Soare, atmosfera se mai liniștește, la fel și fluxul nostru mental. Nu ne lipsesc ideile geniale, dimpotrivă. Dar dorința de schimbare, de revoluție și de independență sau nevoia de a experimenta se manifestă într-un cadru mai realist, mai așezat, mai pragmatic. Planetele din Taur sunt în raporturi armonioase cu Saturn și Pluton din Capricorn, iar acest lucru susține punerea în practică a ceea ce până acum am tot vorbit, discutat, disputat, disecat. Saturn și Pluton se găsesc în mers aparent retrograd, astfel că demersurile sau inițiativele noastre se concretizează mai greu. Eastrolog.ro semnalează că pot să apară obstacole ori întârzieri și se poate să ne ciocnim de autorități retrograde, leneșe, ori de structuri perimate, ce merită schimbate din temelii. Suntem însă mai mult decât capabili să descoperim cele mai bune și mai ingenioase soluții (Mercur și Venus formează conjuncții cu Uranus la 9 mai, respectiv 18 mai).

S-ar putea spune că suntem într-o perioadă constructivă, că în urma noastră se vede ceva, că suntem capabili să acționăm bine orientați spre rezultate palpabile, că ne stabilim mize clare.

Numeroasele planete care tranziteaza zodia Taurului ne accentuează senzualitatea, dar și sensibilitatea față de ceea ce ajunge la noi prin intermediul simțurilor, ne ajută să ne bucurăm de lucrurile simple, firești, dar ne poate predispune și la excese financiare, culinare sau erotice.

Un moment important al lunii mai 2019 este ingresul lui Marte în Rac, la 16 mai. Marte nu se simte prea bine în această zodie de Apă, care îi domolește agresivitatea și impulsul spre a face lucruri negândite. Dar Marte nu e complet înecat de energiile feminine ale Racului, de nevoia de securitate și siguranță. Se schimbă doar modul în care luptăm și motivațiile din spatele acțiunilor noastre. În loc să ne repezim în luptă pe negândite ori să vehiculăm vorbe ascuțite, adesea fără rost, preferăm tăcerea în care să făurim o strategie de luptă care să nu ne pună în pericol. Alegem să luptăm pentru lucruri de care suntem atașați emoțional și se poate să simțim nevoia să ne apărăm trecutul, familia, moștenirea genetică, ereditatea. Desigur, acestea sunt manifestări care vor deveni vizibile și în plan public ori social, într-o formă sau alta. Din altă perspectivă, se poate spune că acțiunile noastre vor purta mai mult amprenta inconștientului, a instinctului de conservare, a unui subiectivism emoțional.

Am putea folosi tranzitul lui Marte prin Rac pentru a ne concentra energia spre îmbunătățirea condițiilor de trai ori a spațiului de locuit și pentru reorganizarea familiei sau sudarea legăturilor de familie.

Recomandarea pentru această perioadă este să fim atenți la tendința de a nu exprima emoțiile, ci de a le aduna și de a clocoti în forul nostru interior până ne crește aciditatea gastrică sau explodăm în exterior într-o manieră distructivă.

La 21 mai 2019 Soarele intră în Gemeni, împreună cu Mercur. Se încheie, astfel, o fază de testare în practică a unor idei, fază începută la 29 martie. De aceea, acum putem decide în cunoștință de cauză spre ce să ne concentrăm atenția, ce merită să reținem, să folosim, să transimtem mai departe celorlalți. Este un moment de actualizare interioară, de aliniere a realității interioare cu ceea ce se petrece în exterior. Începe o perioadă caracterizată de efervescență mentală, de curiozitate, dorință de comunicare și schimb de idei. Am putea învăța cu mai multă ușurință, mintea ne umblă mai repede; suntem mai rapizi și în mișcări, mai mobili decât de obicei.

Ultimele zile ale lunii mai 2019 stau sub semnul opoziției Mercur–Jupiter și al unei cuadraturi Mercur-Neptun. Riscul de a lua decizii eronate este mare – și nu neapărat pentru că ne mint ceilalți, ci pentru că tindem să deformăm singuri realitatea. S-ar putea spune că preferăm amăgirile susținute cu mândrie în locul unui adevăr mai puțin flatant.

***

Citiți și cel mai bun horoscop pe 2019, aici

***

Horoscop TAUR aprilie 2019

DRAGOSTE ŞI VIAŢA ÎN DOI

Multe se învârt în jurul tău în luna mai 2019 și tinzi să fii mai centrat pe tine, pe nevoile și pe dorințele tale, pe reinventarea personală, pe schimbarea imaginii etc. De aceea, se poate să fii perceput ca foarte atrăgător dar egoist, preocupat de sine. Se poate crea o oarecare distanță între tine și perechea de viață, iar dacă ești celibatar(ă), celor care îți fac curte le e greu să înțeleagă dacă ești disponibil(ă) afectiv ori ba.

Luna Plină din 15 mai 2019 activează axa relațională a Taurului și încurajează stabilirea unui echilibru între tine și ceilalți, între tine și persoana iubită, între nevoile tale și nevoile perechii tale. Te poți bucura de zile de pasiune sau de declarații înfocate.

A doua jumătate a lunii este mai favorabilă iubirii, împrietenirilor, flirturilor, împăcărilor și chiar pasiunilor. Mulți Tauri sunt mai dornici acum să redefinească regulile după care funcționează căsnicia, iar cei care nu au o relație stabilă nu se grăbesc să-și asume responsabilități pe termen lung.

După 16 mai 2019 sunt favorizate discuțiile de la suflet la suflet și se poate crea o apropiere după care tânjeai de multă vreme. În plus, perechea de viață își poate arăta brusc latura poetică, te poate scoate din casă în scurte drumeții sau călătorii romantice.

Dacă nu ai o relație, dar ești atras de cineva, eastrolog.ro îți sugerează să nu eziți prea mult și să-ți mărturisești cu îndrăzneală interesul, afecțiunea.

Citiți mai multe despre Muncă și bani, Formă fizică și moral, aici.

Celelalte zodii, aici.

Mulțumim astrologului Ada Cocoș și eAstrolog.ro.



Citiţi şi

Ce naiba este acel “nu știu ce” al franțuzoaicelor?

Un leac ieftin, eficient și la îndemână împotriva depresiei

Un gentleman nu se văicărește

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro