Horror și depresie – Midsommar

Nu cu mult timp în urmă, a fost o vreme în care cinematograful american de groază se afla într-o mare dificultate în a înmuia curiozitatea cinefililor, rezumând caricaturalul la o abundență de remake-uri, existând și unele excepții notabile (Rob Zombie, James Wan, Eli Roth). Deceniul precedent, succesul imens al lui Scream, pe lângă readucerea în scenă a lui Wes Craven, a relansat slasher-ul în timp ce, în ciuda lui, a dat impuls unei mode „meta” în care referința a ajuns să devină însăși esența filmelor, mai mult decât a propriilor identități.

În actualitate, cinematografia yenkee/americană abundă în pelicule horror. Le datorăm, în special, lui Robert Eggers (The VVitch și The Lightouse), David Robert Mitchell (It Follows și Under The Silver Lake) și, în sfârșit, Trey Edward Shults (Krisha și It Comes at Night). În anul 2019, și-a făcut simțită prezența și pelicula Midsommar.

Dani (Florence Pugh) și Christian (Jack Reynor) sunt pe cale să se despartă, când familia lui Dani este lovită de tragedie. Întristat din pricina pierderii suferite de tânără, Christian nu se poate decide să o lase singură și o duce (alături de el și de prietenii săi) la un festival de vară, care are loc o dată la 90 de ani, într-un îndepărtat sat suedez. Ceea ce începe ca o vacanță fără griji, într-o țară în care soarele nu apune niciodată, va lua rapid o întorsătură mult mai sinistră și de rău augur. Datorită unui prolog impresionant (deja o capodoperă în sine), Midsommar pare să fie în concordanță cu predecesorul său, Hereditary. Aceeași abordare a genului o regăsim într-un mod foarte intim, adică o dramă de familie cu atât mai dureroasă cu cât este evidențiată de sentimente dure și violente, doliul devenind izvorul unei terori cathartice. La tristețe, se adaugă o gestionare foarte polanskiană a spațiului, o izolare pe cât de captivantă, pe atât de irespirabilă. Totuși, prin această secvență uscată și stilizată, plutește un alt preludiu, cel al unui film horror pur bergmanian, Antichrist. Ari Aster nu ascunde că originea scenariului său provine dintr-o despărțire semnificativă, dintr-o situație pe care el însuși a trăit-o. Dacă aceste câteva asemănări creează continuitate și coerență în munca regizorului, acesta din urmă își afirmă dorința de a le răsuci, de a-și duce lungmetrajul dincolo de așteptări. Prima pauză va fi vizuală, noaptea făcând loc zilei, întunericul luminii cufundând personajele și spectatorii într-un univers deconcertant, fascinant și chinuitor. La fel ca acest decor proteic, coexistă – în armonie – mai multe tonuri. Omniprezența unei dimensiuni umoristice neașteptate, departe de situații liniștitoare sau dezamorsante, le face mai destabilizatoare pentru că sunt deranjate în mod deliberat. Însăși natura este inițiată ca o momeală, atunci când grupul de prieteni a lui Christian evocă dorința de orgie, amintindu-ne Hostel. Ari Aster încearcă un trompe-l’oeil: prin mimarea stereotipului – caricatura unor prieteni, sosirea într-un teritoriu exotic și ostil etc. – pentru a-l anihila mai bine.

 Midsommar este construit într-un mod ironic, moștenit dintr-un cinema nordic mai apropiat de Ruben Östlund decât de Keenen Ivory Wayans, contrastând în timp ce amplifică coșmarul pus în scenă. Regăsim deja un loc obișnuit al cinematografiei de groază: un grup de tineri americani, aflați în vacanță într-o țară necunoscută, deviați și conduși către satiră. Practic, se schițează portretul unei Americi universitare unde domnește individualismul exacerbat și profund lipsit de respect. Identificăm un egoism pus în mod deliberat în opoziție cu un colectiv strâns unit, o comunitate care – sub carapacele sale simple și amabile- se va dezvălui, treptat, monstruoasă. Midsommar nu caută frica în sine. Senzația de horror emană atât de mult din natura unora dintre imaginile sale, cât și din banalitatea palpabilă prin reacțiile neutre ale majorității personajelor, când asistă la situații cu adevărat șocante. Satul și locuitorii săi sunt observați într-un mod faptic, etnologic, înainte ca o schimbare să aibă loc pe furiș. Există o abordare pe marginea documentarului – legată de cercetările lui Ari Aster asupra subiectului – făcându-ne să acceptăm riturile aproape în timp real, ca o gamă exhaustivă de tradiții populare – inclusiv autenticitatea dansurilor și cântecelor populare – înainte să ne dăm seama că spectacolul care se desfășoară în fața ochilor noștri este teribil. Dar groaznic pentru cine? Și unde să plasăm cursorul normalității? Regizorul se joacă cu fascinația publicului occidental pentru tărâmuri și lumi necunoscute, ne familiarizează cu un punct de vedere pentru a-l contesta mai bine și a-l pune ulterior sub semnul întrebării, testându-ne astfel propria capacitate de a ne adapta ochiul la imagine în funcție de tratarea ei: suntem gata să acceptăm sau nu inacceptabilul? Ritmul lent al lungmetrajului se confruntă cu climaxuri care se învecinează cu iraționalul și transcendența, așa cum o demonstrează acele secvențe de dans hipnotice și coregrafiile primitive gigantice. Ari Aster alunga spectatorul din zona sa de confort, îl conduce pe rătăcire spre transă. Curtează cosmicul, până devine amețitor. În cadrul acestui oximoron filmic paroxistic, sentimentul de neliniște domină peisajul, în timp ce fascinația pentru frumusețea sa incredibilă persistă. În contrastul său dintre un soare total și o noapte dispărută anunțată din titlu, pierderea picioarelor protagonistului, unde coșmarul se instaurează fără avertisment, unde realitatea și fantezia nu sunt una, Midsommar este versiunea din 2019 și diurnă a filmului Hour of the Wolf. Imaginea și coloana sonoră se împletesc, între Gustav Malher și Krzysztof Penderecki, regăsim un contrapunct tulburător al panteismului sau ca un soi de lirică în teatrul cruzimii. Calmul introspectiv se instalează înainte ca viori și chinuri agresive să ne atace; primele arpegii de harpă evocă basmul, înainte de a se estompa instantaneu în întuneric.

Dualitatea lungmetrajului, fuziunea dintre meditativ și primitiv, dintre ironia devastatoare și tragedia pură este cuprinsă în aceste note, completate de o lucrare sonoră – în sens larg – nebunească, pe rând imersivă și respingătoare, cu toate simţurile trezite. Ideea de oximoron se exprimă chiar și în multitudinea de subtexte care punctează pelicula, lăsându-ne într-o stare de interogare neîntreruptă, prinși între propriile noastre contradicții: lipsiți de repere, îndoială triumfătoare, incapabili de a alege între Bine și Rău cu multe contururi șterse.  Valorile creștine s-au evaporat. Aici, filmul de gen seamănă cu o călătorie metafizică. La fel ca Stanley Kubrick în The Shining and Eyes Wide Shut, Ari Aster împrăștie detaliile prevestitoare, lasă întrebările deschise ca atâtea zone gri și oferă conexiuni tematice evidente, de la destrămarea unității familiale până la cea a cuplului. Dincolo de orice considerații stilistice și teoretice, Ari Aster oferă un portret magnific al unei femei care preia perfect pulsul climatului actual, înscriindu-l în același timp într-o poveste atemporală. Descoperim o eroină în doliu, slăbită, a cărei tristețe și durere o împărtășim imediat, ca un punct necesar de atașament, intrarea în poveste. Timp de două ore și douăzeci de minute, observăm prin ea și cu același elan, coborârea și renașterea ei, eliberarea și înrolarea ei, emanciparea și înstrăinarea ei, luciditatea și nebunia ei. Midsommar își menține dublu nivel de lectură până la final: un formidabil film de groază și reprezentarea extraordinară a depresiei.

Fiecare episod compune și manifestarea simbolică a psihicului personajului său principal. Dani se trezește că încalcă normele sociale (și creștine, faptul că iubitul ei se numește Christian nu este doar o coincidență) impuse ei într-un univers deținut acum de alte coduri, mai vagi. Reconstrucția sa cathartică preia alura exacerbată și extrapolată (ca o hiperbolă flamboiantă) a mișcării #MeToo, inclusiv violența reacțiilor care rezultă din aceasta și pedepsele care pot fi aplicate. Explozia instinctuală colectivă devine oglinda unei explozii intime eliberatoare, fără a înlătura îndoielile persistente menționate anterior și zonele inalterabile de ambiguitate. În rolul acestei protagoniste fascinante, o regăsim pe Florence Pugh, actriță pusă în valoare și în Lady Macbeth, care confirmă – prin interpretarea sa halucinantă – speranțele puse în ea, precum și  flerul regizorului. Contrastul dintre o față inocentă, trăsături pure, o purtare inofensivă și situațiile cu care se confruntă traduc din nou oximoronul pe care filmul își construiește unitatea. Cea mai sensibilă critică la adresa filmului ar putea fi lungimea sa.Temporalitatea demonstrează forța cu care cultele manipulează mințile. Mai mult decât o poveste de groază, Midsommar descrie cu minuțiozitate procesul de manipulare psihică. Nu este vorba de fantome, de spirite, ci pur și simplu de bărbați și femei, în cel mai rău lucru pe care umanitatea îl poate dezvălui. Confuzia spectatorului vine din faptul că el însuși sau una dintre rudele sale ar putea fi prinși într-o mișcare extremistă sau sectantă, fără posibilitatea de a se extrage din aceasta. Amplasată într-un cadru bucolic uluitor, această poveste îngrozitoare, în plină zi, reînnoiește genul horror și confirmă talentul tânărului său regizor, Ari Aster.

 

Pe Mădălina o găsiți și aici.

Regia: Ari Aster

Scenariul: Ari Aster

Imaginea: Pawel Pogorzelski

Montajul: Lucian Johnston

Muzica: Bobby Krlic

Distribuția:

Florence Pugh – Dani Ardor

Jack Reynor – Christian Hughes

Vilhelm Blomgren -Pelle

William Jackson Harper – Josh

Will Poulter – Mark

Ellora Torchia -Connie

Archie Madekwe -Simon



Citiţi şi

The Wonder

Don’t Worry Darling

Ea a plecat. El n-a oprit-o

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro