Iubire, minciuni și magie…

11 April 2021

M-am apucat să scriu la Art Nouveau din mai multe motive. Unul dintre aceste motive era faptul că îmi doream mult să îmbin arta, un aer boem, elegant, cu literatura și mai ales cu România.

Avem, la malul mării, una dintre cele mai frumoase clădiri din câte am văzut. Cazinoul din Constanța este un edificiu care a atras de-a lungul timpului – chiar și după ce a devenit o ruină – turiști din toată lumea. Voi aminti aici, chiar simt că e necesar, pe fotograful francez, Romain Veillon, care a fotografiat cazinoul în 2015 și a postat imaginile pe site-ul său.

Această clădire a fost considerată, în anii ei de glorie, un Monte Carlo al României. Veillon a descris-o ca pe o „perlă care veghează asupra Mării Negre și care în trecut atrăgea elita și turiști bogați din toată Europa”.

Anul trecut a intrat în renovare și arată din ce în ce mai bine. Am vrut prin această carte să contribui la promovarea acestui cazino elegant și mă bucur că editura Velvet Story mi-a acordat această șansă. Un alt sprijin foarte bine venit a fost cel al paginii oficiale a cazinoului (pagină de facebook, instagram și site-ul lor).

Cartea se încadrează în genul realism magic și se desfășoară prin anii 60. După o ceartă aprinsă cu iubita, în care zboară farfurii și bibelouri, Leon își propune să renunțe la viața superficială pe care o duce de câțiva ani. Sătul să tot fie întreținut de femei mult mai în vârstă și bogate, apelează la singura sursă de bani posibilă – un bunic înstrăinat. Bătrânul îl trimite tocmai la Constanța, pentru a recupera un tablou misterios și-i promite o frumoasă moștenire în schimbul acestuia. Zgârcit în explicații, bărbatul își uimește nepotul, mărturisindu-i că femeia din tablou a fost iubirea vieții sale.

Tânărul francez, ajuns în România, o cunoaște pe Zoe, o angajată a cazinoului din Constanța, care visează să devină actriță și cei doi fac o înțelegere. Ea îl duce la tablou și el o ajută să ajungă la Paris. Curând însă, Leon realizează că nimic nu e ceea ce pare, nici măcar Zoe, și o serie de întâmplări stranii încep să aibă loc.

Voi „strecura” aici și un fragment foarte scurt, ca să-și facă cititorii Catchy o părere:

„Toate capetele erau întoarse spre el. Țigara dintre degetele femeilor rămase suspendată la numai câțiva milimetri de buzele rujate. Bărbații înghițeau în sec, așteptând ca partenerele lor să revină la ei. Leon era o amenințare de moment, nu pe termen lung. Era ca nisipul pe care se revărsa apa. Îl îmbrățișa câteva clipe, dar apoi tot în mare se întorcea – acasă. Leon era combinația perfectă între masculinitate clasică, vulnerabilitate și finețe; un animal de pradă, care, în momentele de zbucium lăuntric, se ascundea în bârlog și-și lingea rănile.”

Sper să ajungă romanul la cât mai mulți cititori și să ajute puțin la promovarea acestei clădiri de vis. Mulțumesc pentru șansa de a vorbi puțin despre noul meu proiect.

„Art Nouveau” poate fi comandată de aici.

Guest post by Cynthia Orszag

Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.

Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.



Citiţi şi

Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții

Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile

Din câte parfumuri ar fi bine să aibă o femeie, unul ar trebui să fie Capelli d’Oro (Linari)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro