Mi-am spus că eu nu voi fi la fel, că nu voi face greșelile lui, carne din carnea și sufletul lui, cel cu care semăn atât de mult. Mi-am spus că voi avea demnitate și voi iubi curat. Mi-am spus toate astea, crezând că sunt sinceră și chiar eram.
Știi lecția aia cu „niciodată să nu spui niciodată”? Nici eu n-o știam. N-o știam nici pe aia cu „dacă vrei o schimbare, începe cu tine”.
Am început așadar cu mine, într-un moment în care niciodată se transformase, ușor agresiv, în „de ce nu?!”.
Ne-am cunoscut devreme, m-a cerut de soție după o lună și ne-am căsătorit tot devreme, raportat la anii pe care-i dețineam amândoi la secțiunea „Trăiți și asumați, amin!”. Întotdeauna am avut o relație fantastică, iubirea care a izbucnit vulcanic între noi a ars cu vâlvătaie an după an, crescând în intensitate. A fost prietenul meu cel mai bun, bărbatul căruia i-am încredințat fiecare secret sau dilemă, mi-a stat alături neclintit și cu o maturitate care mie mi-a lipsit de cele mai multe ori. Am învățat abecedarul iubirii adevărate lângă el și am învățat cum să mă iubesc tot pornind de la el.
Când a apărut fiica noastră, bucată ruptă din el, am crezut că ne vom pierde intimitatea, prietenia, iubirea, printre nopți nedormite și diformitatea corpului meu pe care l-am urât cu pasiune până am născut. Alea 7 kile jumate, luate în 9 luni, s-au topit în primele 2 zile, iar într-un an eram mai slabă decât fusesem înainte de sarcină. Nu a fost suficient. Mi-am dorit mai mult, mereu mai mult. Din orice.
Omul este un animal evoluat. Instinctul primar nu fuge nicăieri, chiar dacă îl acoperă straturi groase de rațiune.
N-am luptat nicio clipă împotriva lui, pentru că varianta asta nu exista. L-am îmbrățișat cu candoarea cu care spuneam de fiecare dată: dacă rațiunea mea mai dă greș uneori, instinctul niciodată, așa că e singurul pe care îl urmez de ani de zile, cu sfințenie!
După 15 ani lângă omul meu, a venit ziua în care mi-am dorit un amant. Nu pentru că mi-a lipsit vreodată ceva, ci pentru că am vrut să văd cum e. Și mai știi de ce? Pentru că citesc de atâta vreme Catchy, cu toate poveștile alea intense despre iubiri interzise, încât mi-e poftă de ceva nou, ca unui însetat de sticla aburită și rece, din fața lui… Mă stârnește numai gândul că mă voi întâlni mai pe seară cu el și mă va duce, repede, departe de oraș, să ne consumăm iubirea, pe sub fuste de mătase ridicate la repezeală pe capota încinsă a mașinii.
Fie-mea a plecat cu bunicii în vacanță, așa că am weekend-urile libere pentru o vreme.
– Azi vreau să mă iei de acasă și să mă duci în natură!
E devreme încă, iar aerul fierbinte al amiezii mă face să mă înfior de plăcere, la gândul că-mi va mângâia curând pielea cafenie și goală.
– Mmmm…, mârâie ca un animal, iar eu știu că îi e poftă… Hai mai bine să ne vedem la apus, ce zici?
– Fieee…mă bosumflu puțin, dar îmi trece repede, amândoi avem obligații.
La ora 18 urc repezită în mașină, cu rochița mea scurtă ridicată pe coapse și fără lenjerie intimă.
Pornim spre pădurea de căprioare și lopătari, ascunsă la doi pași de civilizația de beton și asfalt.
Pe drum se mai întinde spre coapsele mele și le mângâie ușor. Tensiunea mea e la cote paroxistice încă de când am ieșit pe ușă, așa că nu mai rezist, încep să mă ating în fața lui și nu mă opresc până la pădure.
Ajungem la lizieră întâmpinați de o mămică și un pui, care traversează grăbiți drumul de pietriș, speriați de mașina care tocmai le-a tulburat liniștea. Vreo 20 de cerbi mari, cu coarne uriașe, se ridică și fug din frunzișul uscat spre inima pădurii. E prima dată când văd cerbi de când vin aici, așa că bat fericită din palme, râzând ca un copil.
Acolo s-au oprit timpul, viața și civilizația. Greierii și păsările se aud cu ecou.
Oprim pe dreapta, în adâncurile pădurii și ne consumăm iubirea repezit, brutal și din picioare, sprijiniți de mașina care parcă s-a mulat perfect pe nevoile și înălțimea mea.
Mă dezgolesc cu teamă și las aerul răcoros să-mi mângâie pielea fierbinte. Tremur a de toate, amestecate! Îl iubesc așa cum n-am crezut să pot iubi vreodată, dar nu-i spun asta acum. Acum ascultăm natura…
Mă descalț de pantofii sport, ultima redută a civilizației din care vin, într-un impuls nebunesc și încep să alerg și să sar pe drumul forestier, goală și desculță, cu pletele lungi și negre pe spate, biciuindu-mi ba mijlocul, ba umerii sau sânii. Încep zâmbind, apoi mă descătușez treptat și dau drumul șuvoiului de viață din mine. El mă pozează încântat și prinde cadre dumnezeiești…
Oprește timpul, îmi vine să-i strig! Să nu mai fie nimic în lume, în afară de noi doi, amanții supremi ai universului! Ascultăm, în schimb, liniștea, împietriți amândoi. În curând va fi timpul…
– Mergem? îmi spune el cu jumătate de glas.
– Mergem…
– Hai, atunci, ne așteaptă Americanu’ la el, i-am zis că ajungem pe la 20:30. Au ajuns și ai mei, între timp…
Ai lui au ajuns la băi, cu fiica noastră… 18 zile vom fi doar noi doi, iar prima tocmai se apropie de final.
La începutul zilei, întărâtată de simțirile stârnite de Catchy și de ideea care mi-a răsărit jucăuș în cap, mi-am spus singură: „la dracu, de ce nu?!” și l-am băgat în ședință:
– Azi voi fi amanta ta, tratează-mă ca și cum ar fi adevărat și du-mă departe!
Și m-a tratat regește, înnebunit deja, de dimineață, de ineditul situației. Pentru că nu există amantă mai bună decât Femeia ta și nici amant mai bun decât Omul tău. Și oricând mi-am dorit o schimbare, mi-am început schimbarea din interior și-am devenit ce mi-am și și-a dorit, pentru că încă suntem doar noi doi, echipa de oțel!
Și împreună putem fi orice. De ce să caut în afară, când în patul meu am singurul bărbat adevărat care îmi poate fi, pe rând, iubit, soț, amant? De ce să umble după plăceri efemere, intense doar datorită noutății pe care o reprezintă femeia din fața lui, ca un băț bleg cu artificii reci, de brad comunist, când doar femeia lui de 15 ani știe exact, după atâta timp, unde, cum, când să-l atingă, ca să ia foc cu artificii de 4 iulie?
Dacă vrei o schimbare, începe cu tine, pentru că nu e nimic în neregulă să vrei mai mult. Mereu mai mult. Dar ai grijă unde cauți! Uneori soluția doarme chiar cu tine în pat și nici măcar nu știi, pentru că n-ai avut curiozitatea să cauți întâi acolo…
Guest post by Ana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
