Lulu

Doina Ruşti

31 October 2014

doina ruștiO cheamă Alina, dar toată lumea îi spune Ali, bineînţeles, excepţie fac impotenţii de ambele sexe – care, ştiţi că pronunţă întotdeauna Alina, ca şi când ar fi ofensaţi -, şi ipocriţii, care nu zic decât Alinuţa. Restul, lumea care contează îi spune Ali.

Povestea ei a început într-o miercuri de primăvară, când l-a cunoscut pe Lulu. Nu e nimic ironic aici, nici nu bănuiţi câţi bărbaţi îşi spun Lulu, fără să zâmbească, fără să se jeneze, oripilaţi de adevăratul lor nume, care de multe ori este Laurenţiu, Alexandru ori Leonard.

Pe Lulu îl cheamă Iulian, dar nu se recomandă aşa, că nu sună, n-are ecou; Iulian Ianuşoiu e monstruos, faţă de Lulu Ianuşoiu, care dă mult mai bine.

Ali l-a cunoscut în Green Hours, la un spectacol al Gianinei Cărbunariu. S-au nimerit la aceeaşi masă, masa de onoare din centru, unde încap lejer patru inşi, ea, eu, plus doi bărbaţi complet necunoscuţi. Unul era Lulu,  un mucos, genul ăla care îşi face un duş repede, o dată în zi, şi nu se dă cu deodorant sub pretexte ecologice. Normal, nu i-ar fi atras atenţia lui Ali, dacă n-ar fi fost discuţia de după spectacol, când tipul s-a aruncat în chestii misogine că spectacolul cade din loc în loc, că se leagă cam greu şi, ca să pună capac, că se vede că e făcut de o femeie, ceea ce în mod clar erau nişte răutăţi de frustrat şi de mărginaş. Iar Ali nu suportă genul ăsta de nefericire. Îi place să culeagă din când în când câte un astfel de bărbat căzut şi să-l repună pe poziţie. Didi, dragă, omul ăsta are nevoie de ajutor, nu putem să-l lăsăm aşa, iar când spune cuvintele astea poţi să fi sigur că-l scoate şi-i dă şi lui un loc sub soare. Bine, nu intră aici o anumită categorie de bărbaţi, porniţi din start după femei folositoare, aşa cum sunt, de pildă, mâţele ălea de pe la Litere, care vor să ajungă toţi scriitori şi îşi imaginează că o femeie este o servitoare dedicată lor trup şi suflet. Din indivizii ăia nu se poate scoate nimic, e pierdere de timp: nu iubesc, nu mângâie, şi, bine, nici nu prea sunt înzestraţi de la Bunul Dumnezeu.

lulu

Otto René Castillo

În general, Ali adună oameni cu potenţial, capabili să participe, băieţi aflaţi în aşteptare şi de care se îndrăgosteşte şi îi lasă să ia parte la iubirea ei. Există mulţi bărbaţi calzi, pregătiţi să-şi găsească perechea, dar dezorientaţi din motive diverse. Cei mai mulţi sunt confuzi din cauza societăţii, care îi aşează în poziţie conducătoare de la naştere, deşi ei nu au nici un chef de un loc atât de solicitant. Pe Ali o emoţionează bărbaţii învăluiţi în clişeele educaţiei masculine, amuzaţi ei înşişi de situaţia lor, capabili să se autoironizeze, mai ales, sunt unii încălziţi pe dinăuntru de o grijă profundă faţă de femeie, cu o rezervă importantă de protecţie şi devotament, fără să fi avut vreodată ocazia să le folosească. Pe aceştia îi iubeşte instantaneu. Iar în urma ei, rămân fericiţi, puternici şi în mod fundamental pregătiţi pentru următoarea femeie.

Lulu a fost un caz diferit. Chiar a doua zi după întâlnirea din Green Hours, s-au văzut din nou, la o lansare de carte. Ştiţi cum e: lumea asta e mică şi în general cine vine în Green Hours vine şi pe la Cărtureşti. El părea bucuros s-o revadă, vorbea mult şi se uita în toate părţile, cum sunt bărbaţii când le e frică să nu se vadă că i-a prins flama. Era tot aşa, cam nespălat, dar deja se vedea că nu i-e uşor, îşi strângea pe el geaca bej, de tercot şi trăgea în nări stropul de Cacharel, pe care Ali şi-l pusese special sub ureche.

După aceea, chiar şi-au dat o întâlnire, de fapt Ali i-a spus Mi-ar plăcea să ne mai vedem, dar va trebui să mă inviţi şi cum ştia că cei mai mulţi bărbaţi îşi pierd spontaneitatea când aud aşa ceva, i-a întins o carte de vizită, pe care nu erau trecute decât numele şi telefonul mobil.

A treia întâlnire a fost memorabilă: Lulu era pregătit ca un trandafir scos la vânzare şi, dacă l-ai fi căutat, probabil că avea şi-un prezervativ în buzunarul sacoului de in, asortat cât de cât la cămaşa maro, într-o nuanţă mai stridentă decât a hainei. A sunat-o, evident, după o săptămână de pregătiri, şi a invitat-o la o cafea, unde vrei tu, – normal, n-avea habar unde s-o invite – şi pentru că Ali cunoştea prea bine tactica, n-a stat pe gânduri:

– Azi mergem la cafeneaua ta obişnuită, dar nu trebuie să te panichezi, dacă de regulă nu mergi la cafenea.

Lulu nu mergea nici măcar la berăria din cartier, ci era genul care zace în faţa televizorului cu o bere în mână şi mai iese pe ici pe colo, mai mult când îl ia cineva. Prin urmare, au mers la Newton Bar, pentru că erau în zonă şi pentru că se întâmplase să nu fie aglomerat. Aşa că Lulu s-a îndreptat, cam repede, spre o masă, a ridicat palma stângă într-un mod care este numai al lui, şi a spus:

– Hai să stăm aici, ca să fiu cu spatele la formulele astea de pe perete, că mă apucă durerea de cap, numai când mă uit.

Gestul ăsta, cu palma ridicată şi degetele răsfirate şi date pe spate, ca şi când ar fi oprit evenimentele din mersul lor, era un fel de gest care îi definea arhetipul – stilul lui şi pe-al tuturor Lulilor.

Ali s-a aşezat pe scaunul rămas. Știa că trebuie să-l bage în faţă şi să se creadă iniţiatorul tuturor evenimentelor. E un lucru mărunt, pe care l-au făcut femeile de-a lungul istoriei, dar despre care nici nu se vorbeşte. Ali s-a tot bucurat de rezultate. Nu e puţin lucru să vezi un bărbat cum evoluează. Îţi încălzeşte sufletul şi îţi îmblânzeşte cuvintele. Şi e şi-un sentiment de mândrie. Deşi sunt mulţi bărbaţi care nu au nevoie de nici o îndrumare, ăia falnici, care intră peste tine ca visul aşteptat.

Mulţi spun cu dispreţ, poate chiar în clipa asta, pă, sigur, Ali e o tipă cu experienţă, pe când Lulu nu! Dar o spun ca şi cu Ali ar fi vinovată. În realitate cineva de 27 de ani, fără experienţă e un om care nu are nici o grijă de sine şi nu merită deloc respectat. E o fiinţă leneşă, care a pierdut timpul. Vai de mine, să nu-mi puneţi partitura despre şcoală şi învăţătură că mor şi rămâne povestea neterminată!

Lulu a făcut Dreptul la o particulară, unde s-a dus din joi în Paşte şi pe urmă a intrat la o firmă, care face import de peşte congelat. Nu zic că nu are de lucru, dar oricum faţă de Ali, care e director PR de trust, e diferenţă. Când eram în facultate, la Jurnalism, eram şi mai ocupate, că aveam tot felul de joburi, şi cursuri, plus alte alea, dar eram cu ochii în patru la orice ne-ar fi fost de folos, timp în care am văzut o sumă de bărbaţi, trecuţi de 21 de ani, care dormeau pe ei.

Dar să revin la Lulu. El a învăţat greu multe mărunţişuri, de exemplu să tragă scaunul într-un local. Te uitai la el şi aveai impresia că le face pe toate ca pe o corvoadă. Nu înţelegea sensul, nu-şi dădea seama că cine trage scaunul este stăpânul. El nu se raporta la restul lumii şi nici măcar la restul bărbaţilor. Vedeai pe faţa lui cum gândeşte în sfârşit trebuie să fac chestia asta, până-i pun piciorul pe gât. Pe scurt, Lulu nu era dispus să evolueze, iar Ali nu voia să recunoască eşecul.

Îşi freca repede părul scurt cu gel, până când arăta ca un pui abia scos din găoace, sărea în costumul ei fistic, pantaloni şi haină scurtă, îşi lua saboţii albi şi geanta în culoare şi alerga să-l vadă pe Lulu, care părea să fie din ce în ce mai interesat de întâlnirile lor. Ali îl privea cu dragoste, spunea, chiar, mie începe să-mi placă Lulu, arată el acum cam de divizia C, dar ai să vezi în câteva săptămâni. Şi într-adevăr s-a mai stilat, nu pot să zic, cel puţin a început să poarte tricourile de firmă pe care i le-a luat Ali, dar îşi ridica în continuare palma, răsucind-o uşor ca pe un evantai.

Partea grea a acestei poveşti începe abia acum. Preocuparea lui Ali pentru Lulu, sentimentele ei de simpatie, s-au spulberat brusc.

Era pe la începutul lunii mai, când şi-a dat seama că se îndrăgostise. Dar nu era doar ameţită, ci pur şi simplu îşi pierduse capul, iar după aceea a început să se mototolească şi să-şi piardă şi forma ei distinctă, de femeie sigură pe ea.

Lulu venea uneori şi-o lua de la serviciu, urcau în Matizul ei verde, iar Ali arăta ca un şofer de autobuz comunal. Şi de-ar fi fost numai atât! Dar începuse să se poarte ca o drogată, pe jumătate atentă, tresărind la orice şi cu ochii numai pe telefon ca să citească semeseurile pe care i le trimitea ăla. Şi care erau tot felul de tâmpenii, de genul ai văzut ca am avut dreptate: nu e nici urmă de nori!

Chiar după primele întâlniri, când părea intimidat ori chiar prins, Lulu a devenit sigur pe el, inexpresiv şi amator de conversaţii idioate, despre filme, etichetele de la peşte şi cum ar trebui să fie reparată lumea aceasta defectă. Chiar şi după o lună, în care se văzuseră zilnic, continua să se poarte convenţional şi s-o trateze pe Ali ca pe câinele de companie.

Îl vedeam din ce în ce mai schimbat, îşi lăsase părul să-i crească şi arăta uneori, mai ales din profil, ca Orlando Bloom în Piraţii din Caraibe. Nimic de zis, începea să fie valabil. Dar nu cine ştie ce: se făcuse cald şi el tot cu adidaşii umbla ori se dădea cu enşpe kile de deodorant naşpalone,  de ziceai că a trecut pe la dezinsecţie.

Ceea ce era de neînţeles pentru mine era schimbarea lui Ali. Începuse să se poarte şi să vorbească exact ca el. Când o vedeam ridicând palma cu degetele răşchirate îmi venea să plâng.

– Lasă, dacului, mâna aia, tu nu vezi că îl imiţi pe dementul ăla?

Bineînţeles că ştia şi ceea ce este şi mai grav – îi şi plăcea. Devenise o momâie, gen femeie măritată şi sub papuc, de nu-ţi venea să crezi. Plus că intrase într-o zonă de iluzii masive. Lulu se purta cu ea ca la început, într-un mod destul de bizar. Nu se atinseseră, nu avuseseră discuţii particulare. Se întâlneau, vorbeau, mâncau împreună. De multe ori, el chiar o suna pe la pauza de prânz, hai, nu vii să mă iei? Iar ea sărea repede în maşină, cu părul cam pleoştit ori nefardată şi se ducea ţanc la el, ca taximetristul la comandă. Femeia asta înnebunise şi îşi pierduse personalitatea, în timp ce Lulu era din ce în ce mai prosper şi mai nepăsător. Mie îmi era foarte clar că el nu avea nici un gând cât de cât apropiat cu ceea ce spera ea. Era un bărbat egoist, căruia îi era frică să se îndrăgostească şi care ieşea cu Ali, ca tot omul speriat să nu cumva să rămână singur. Ori poate că îl atrăgea într-un mod oarecare. Îmi aduc aminte că acum un an îmi plăcea un bărbat de care ştiam foarte bine că nu mă voi îndrăgosti. Nici măcar nu ieşeam cu el. Dar îmi plăcea să facem sex. Întâlnirile cu el mă puneau pe linia de plutire. Îmi plăcea corpul lui, complet epilat, şi felul în care respira când era sub mine, un pic pierdut, un pic nepăsător, ca un gânsac. Până la el, nu credeam că e posibil să ai doar o legătură de carne. Chiar îmi repugna ideea de a face terapie prin sex şi excludeam pasiunile scurte şi rupte de viaţa socială. Dar după acest bărbat mi-am revizuit principiile. De aceea ştiu că există multe motive pentru care oamenii se apropie unii de alţii.

În imaginaţia lui Ali, Lulu era un bărbat timid, care se ferea de atingerile ei pentru că se temea de necunoscut ori pentru că nu avea suficientă încredere în el însuşi. Se credea chiar vinovată că nu-l încurajează mai mult şi-şi făcea reproşuri pentru fiecare vorbă pe care i-o spusese şi pe care, retrospectiv, o reconsidera şi-o repunea în alt sistem de valori încât toată energia ei se ducea în jurul ori în legătură cu Lulu, ca şi când n-ar mai fi fost nimic pe lume.

Pe la începutul verii Ali a plecat prin ţară cu un promo masiv la un salam nou. Au fost vreo 10 zile în care nu s-au văzut şi credeam atunci că va fi în interesul ei această despărţire. Dar n-a fost aşa. Când s-a întors era şi mai prăbuşită, ca şi când i-ar fi trecut o cârpă arsă prin vena cavă. Ştia şi ea că ar trebui să renunţe, nu se poate să te întâlneşti zi de zi cu un bărbat, iar el să nu-ţi facă nici o aluzie. Şi s-a hotărât să pună mâna pe sabie şi să afle adevărul.

În primul weekend au plecat la mare, doar ei doi, să ne destindem, zicea Lulu, deşi, cred că apa e încă rece, dar măcar aşa ca să mai ieşim şi noi din Bucureşti. Ascultându-i, ai fi crezut că sunt împreună de multă vreme, ca nişte camarazi de arme. Au plecat sâmbătă dimineaţa, cu noaptea-n cap, iar pe la 9 erau pe plajă, în Eforie Nord. Au moțăit până pe la prânz pe scaunele de plastic, apoi s-au cazat la un hotel de două stele, în aceeaşi cameră, o cameră de două paturi pentru două persoane. Lulu era extaziat de excursie şi, ca de obicei, vorbea mult, despre cât de prost este şeful lui, despre efectele ciocolatei asupra inimii, despre tot felul de rahaturi care nu interesează pe nici o femeie plecată la mare. Dar Ali îl asculta ca de obicei, cu ochii legaţi de gura lui, ca şi când ar fi fost spectatorul de serviciu în comunism.

Seara de sâmbătă şi-au petrecut-o prin Vamă, unde n-au făcut cine ştie ce. Lulu dansează mai mult singur, ca un berbec alcoolic, cu figuri ca de break-dance, bineînţeles adaptate, încât e mai bine să nu te uiţi la el, că-ţi strici stilul. Pe la 1 s-au întors în Eforie, la hotel. Ali se gândise toată ziua şi se pregătise de câteva săptămâni. Şi-au făcut duş, au mai băut o bere, stând fiecare pe patul lui, ca fraţii Buzeşti după război, au mai vorbit vreo juma’ de oră despre dansul eliberator şi când bătea ora 2, Ali, şi-a făcut în sfârşit curaj, a pus sticla de bere pe noptieră şi l-a întrebat ce sentimente are pentru ea, cum ar defini el relaţia lor.

– Eşti OK! Îmi place mult de tine, altfel nu ne-am fi întâlnit atât de des, îţi dai seama.

Erau nişte cuvinte corecte, dar nu cele aşteptate. Când un bărbat spune aşa ceva, e vorba în mod sigur de o relaţie fără viitor. Ali îl privea cum stă cu ceafa rezemată de pernă şi se gândea că el tocmai îi făcuse o declaraţie. Una mică, dar totuşi o declaraţie.

– Eşti îndrăgostit de mine?

– Nu! Slavă Domnului!

Răspunse repede, lungindu-şi buzele inflamate ca de amorez şi privind spre sticla de bere. Pe Ali, răspunsul o atacase ca păsările lui Hitchcock, încât abia a mai putut să întrebe cu jumătate de gură:

– Ar fi aşa de grav?

– Nu, dar mă gândesc că ar compromite relaţia noastră.

Lulu era serios, vorbea ca un bărbat responsabil, iar răspunsul lui dovedea că nici o clipă nu se gândise că Ali ar putea să fie îndrăgostită de el.

Pentru că şi-aşa se afla în plin dezastru, a mers şi mai departe:

– Sunt îndrăgostită de tine.

Lulu amuţise cu botul în sticlă. Nu–i venea nimic ori poate evalua situaţia. Şi-a tot stat aşa vreo două minute, minutele ălea care te storc ca pe-o portocală. Şi în fine, a vorbit:

– Îmi pare rău Ali, eu ţin foarte mult la tine, dar nu mi-am dat seama că ţi-am trezit astfel de sentimente.

Continua să vorbească fără să se uite la ea, impresionat nu de ce simte Ali, ci de rolul lui în toată povestea. Cei mai mulţi bărbaţi sunt surprinşi şi mândri că o femeie s-a îndrăgostit de ei, ignorând aproape cu totul esenţa problemei; în loc să răspundă bărbăteşte întrerupem relaţia, eu sunt pe altă lungime de undă, ei se bat cu pumnii în piept, impresionaţi de puterea lor de seducţie.

Iar Lulu nu făcea excepţie. I-a tras un discurs despre cât se simte de vinovat şi pe urmă a adormit brusc.

S-au întors la Bucureşti duminică spre seară, iar Ali a plâns două ore ca să scape de cât ţinuse în ea.

– Ia partea bună a lucrurilor, i-am spus, măcar acum ştii care e situaţia şi poţi să treci la perioada de dezintoxicare.

Şi aşa a şi făcut. În primul rând a întrerupt orice legătură cu Lulu, care, culmea, o mai şi suna, îngrijorat de starea ei. Îi făcea probabil bine s-o ştie chinuindu-se şi acum i-ar fi plăcut rolul de salvator. Aşa că a trebuit să-şi schimbe numărul de telefon. Apoi şi-a schimbat look-ul. Şi-a făcut o freză cu breton în ochi, care îi dădea un aer foarte independent. Apoi a renunţat la costumele de directoare şi-a trecut pe chestii mai glamuroase. Mă uitam la ea şi-mi venea să-i spun că noua ei faţă i se datorează lui Lulu. În fond experienţa aia oricât de nefericită îi schimbase faţa. Acum avea o faţă marca Lulu.

Dar n-a fost suficient. Se gândea în continuare la el, tristă, resemnată, cu nişte ochi de ciocolată topită, care o făceau să arate distinsă şi ridicată deasupra lumii.

Eliberarea de o iubire unilaterală e destul de grea. Se spune că durează trei luni. Dar acesta este cazul fericit. Uneori poţi să dai în dambla şi să te ţină ani buni, bine, vorbesc de cazurile disperate, de oamenii care nu fac nimic să iasă din tunelul de foc. Dar Ali era destul de lucidă şi pregătită să supravieţuiască momentului. Mai întâi şi-a scris povestea şi-a pus-o pe Net. Nu l-a uitat pe Lulu, dar măcar şi-a mai făcut puţin loc în suflet. Apoi a trecut la povestirea orală, care e foarte eficientă. Cel mai bine este să povesteşti la necunoscuţi, pentru că te simţi ca şi cum ai strânge toată mizeria şi ai arunca-o de pe pod, în apa curgătoare. Se duce şi n-o mai vezi. Dar şi la cunoscuţi face bine să-ţi spui toată tărăşenia. Câteva săptămâni s-au dus cu să vă spun istoria lui Lulu.

Şi a urmat perioada cluburilor. Aproape că în fiecare seară ieşeam pe undeva, încât am fi putut să scriem ghidul nocturn al Bucureştiului. Dar Ali continua să fie tristă, să se uite la mine, dar să se gândească la Lulu. Devenise foarte capricioasă şi aproape că intrase în pielea ălora care nu sunt mulţumiţi de nimic, orice le-ai spune orice le-ai face orice le-ai da – pentru ei e zero. Şi peste toate, ridica din când în când palma, cu degetele desfăcute, ca şi Lulu, ca să-mi aducă aminte că nimic nu trece fără să lase urme. Nici nu mai conta dacă îl uitase ori nu. Era alta, o măcinase şi o aşezase în altă formă, pe altă poziţie şi orice ar fi făcut, nemuritorul Lulu trăia mai departe în noua ei viaţă: viaţa de după Lulu.

Prin toamnă ne-am dus prin mall, nici nu mai ştiu ce să căutam, şi m-am întâlnit cu un tip de la mine de la serviciu, în fine, un băiat foarte ca lumea, Alex, pe care îl ştiam atât de bine că nu mai prezenta nici o importanţă masculină. Bineînţeles, o ştia şi pe Ali, dar n-o mai văzuse de ceva vreme, adică de prin vară, când ea era încă aninată de Lulu. A dat cu ochii de noi şi i-a căzut faţa. Se uita la ea ca şi când ar fi văzut-o prima oară, ca să nu mai spun că ne-a cumpărat îngheţate şi era să cadă cu ele, ca-n filmele cu Chaplin. În fine, era vizibil că Ali îl marcase. Dar nu ea, ca fiinţă, ci noua ei faţă, care era brandul Lulu. Îl făcuse zob.

Alex s-a îndrăgostit imediat şi rău. O suna pe Ali de câteva ori pe zi, a tot insistat până când au început să iasă împreună, iar după trei întâlniri deja o sărutase. În sfârşit, era un bărbat normal, iar Ali se uita la el cu ochii lui Lulu şi din starea în care o adusese el, însă Alex era îndrăgostit tocmai de această creaţie, apărută din întâlnirea cu Lulu, era fascinat de ea cu toate întâmplările ei, şi cu toate accesoriile pe care le căpătase de-a lungul timpului, în perioada Lulu ori în alte etape, pentru că fiecare dintre ele participau la zâmbetul de catifea care exista numai pentru el.

Şi Ali, însăşi, şi-a dat seama că toată dorinţa pe care o strânsese ieşea acum la lumină, înflorită. Traversase strada şi ajunsese într-un alt stadiu, de unde putea să înceapă orice şi-ar fi dorit.

Era pregătită pentru nivelul al doilea al jocului.



Citiţi şi

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

Iubitule, tu mă…?

40 de ani, al treilea divorț

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,242 views

Your tuppence

  1. Doina Rusti / 1 November 2014 17:18

    Ms, Mihaela! E o povestire publicata in revista Vatra, in 2005. Pe vremea aia scriam Zogru si mai faceam cate o pauza… Pup!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Mihaela Suciu / 1 November 2014 15:16

    Plăcut impresionată de text, de redarea stăriilor Alinei. Uneori jocul te prinde și devii dependent. Un bărbat respirând ca un gânsac, e teribilă comparația, nu mai zic de moment 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. The Mask / 31 October 2014 21:59

    Sticker on a Trabant`s rear bumper: ”When I will grow up I will be a Porsche!”
    Just learn to read the signs… It`s just that simple…

    Thumb up 0 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro