Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Multe femei au trecut prin situația asta și n-au știut să se apere

7 May 2019

Cu adevărat, când am scris articolul „Sunteți mai proaste decât ele, voi puneți suflet, ele pun botox”  eram desigur, într-o stare de spirit execrabilă. Dar nu m-am plâns, cum spune doamna care îmi adresează acest comentariu, ci am apelat la autoironie și pamflet pentru a atrage atenția asupra unor lucruri care ni se întâmplă și pe care încă nu le putem înțelege, prin urmare, de care nu ne putem apăra. Ca dovadă, reacțiile cititoarelor au fost pe măsură. Multe femei sincere au spus că au trecut prin situația descrisă și n-au știut să se apere. Revenind asupra textului scris acum  un an, îmi dau seama că a fost prea lung poate, și prea patetic. Exact cum spune în comentariu: „Aş zice că nici tu nu ai fost în cea mai echilibrată formă atunci când l-ai scris, dar asta să rămână între noi.” (felul în care strecoară „să rămână între noi ” îmi dă încredere că e o persoană inteligentă, doar ele au simțul umorului. Și atunci de ce am stârnit-o atât de tare?

Acum câteva zile am scris un alt articol, pe aceeași temă, a relațiilor toxice din care femeie ies într-o suferință injustă, pentru care mai caut încă soluții pe care le vreau comune cu cele în aceeași situație. Se numește ”Voi chiar ați înnebunit cu totul?”, scris în același registru, dar cu alt pseudonim. Iar „histrionismul și narcisismul” care reies din text, credeți-mă, e sarea și piperul. Stilul este același, problematica aceeași: femeia care se lasă antrenată în jocul periculos al atracției și pierde, CU CĂRȚILE ÎN MÂNĂ. La propriu și la figurat, atât ca expresie, cât și ca învățătură. Și da, doamna Mincă, mă deranjează tristețea și suferința unei femei frumoase și deștepte care cade pe mâna unui impostor care îi distruge viața, și găsesc că scrisul poate fi un paliativ, dar nu vindecă. Vreau să vă răspund pas cu pas și să aduc lămuriri. Era ironie începutul textului, voiam să spun că nu e o soluție să scriem, să ne plângem, să dăm fuga la psiholog sau la vreo prietenă care are și ea vreo rețetă miraculoasă în a sfătui: de obicei, ni se spune să uităm, să trecem peste, să zicem mersi (asta era miza celuilalt articol), sau te miri ce.

De ce spun că „suferința se poate trăi doar în singurătate” și că scrisul e egoism? Pentru a vă atenționa asupra unor pericole: nu există om în afara noastră care să ne fie mai bun sfătuitor. Dacă la început am crezut că nu pot trăi fără călăul meu, cu timpul am ajuns să înțeleg că TREBUIE să trăiesc cu ideea că nu pot trăi fără el. După ce mi-am asumat lucrul acesta, m-am liniștit. Nu-l mai urăsc pentru lipsa lui de bărbăție, pentru nevolnicia lui, pentru neputința de a fi fost sincer, lucid și onest, ci pur și simplu am înțeles că acest accident din viața mea m-a făcut să realizez că profunzimea sentimentelor mele întrecea orice fel de explicație și de soluție. Am înțeles că nu pot trăi fără el, dar nici cu el, iar în cazul acesta trebuie să trăiesc cu mine însămi, cea care are momente de dor, de suferință, de revoltă, de greață, milă sau silă, cum spuneți, și că ele sunt firești. Când am înțeles durerea (și asta a fost în singurătate absolută), nu m-a mai durut nimic. Dar am încercat să ajut, cum spuneți Dvs, să ridic semne de întrebare, să aflu unde este punctul în care femeia cade victimă… ca să facem o glumă, chiar punctul G se poate afla pe listă, dar asta rămâne între noi, da?

Nu, nu e bună confesiunea, ca să închei cu asta, pentru că lumea e proastă, invidioasă și trădătoare. Lumea se bucură de suferința ta sau rămâne indiferentă și trece mai departe. Mâine este o nouă zi pentru fiecare, doamnă, nu stă nimeni în loc pentru Dvs. Iar pe acel psiholog îl plătiți. De sfaturi mai bine vă lipsiți. Psihologii înșiși operează după schemele lor, nefiind în sufletul pacientului. De asta nu m-aș da pe mâna lor. Am și acasă canapele destule.

Am observat că foloseşti mult cuvintele milă şi scârbă. Nu cumva faţă de tine le simţi? – Ba da, dar asta a fost acum un an, la publicare (Mulțumesc, Mihaela Cârlan, pentru oportunitate și acceptul anonimatului). Mi-a fost milă de sufletul meu care a fost pur și simplu stors, rupt în bucăți, și silă pentru ceea ce devenisem atunci: o femeie jalnică, schelălăind de suferință ca un câine jigărit. De ce? Citiți al doilea articol. Pentru că noi dăm totul, ne dăm cu totul, dar numai noi putem face din monedă calpă lingou de aur și asta ne costă. Ei nu pot, pentru că nu sunt făcuți așa, nu au în gene, biologic nu pot asta, și nu sunt de blamat, prin urmare. Ticăloșia vine abia din neasumare și jocurile perverse de-a seducția. Noi zic și mă refer la cele care sunt lipsite de orgoliu și prin urmare vulnerabile. Cele care credem în niște calități pe care unii bărbați nu le au (vedeți, Doamnă, nu generalizez!) pentru că fie nu s-au născut cu ele, fie nu le-au fost inoculate sau cultivate în copilărie de mame (nu mă sfiesc să afirm asta ) – (și între noi fie vorba, Doamnă, tot eu am scris și articolul Ce-aș fi vrut să aud de la tine, mamă… (o singură cititoare și-a dat seama că e scris de o femeie, deși a avut sute de reacții), fie au făcut un experiment gen Frankenstein – adică au încercat să facă din ei un om întreg din lipituri și a ieșit un monstru.

E vorba de unii bărbați și de unele femei, să ne înțelegem bine!

Te deranjează că multe femei inteligente intră în relaţii toxice şi de fapt ce vrei tu?
Să nu mai sufere?

Ce faci pentru asta?

Da, vreau să nu mai existe suferință, în condițiile în care nu se inventează vreo pastilă pentru asta. Am trecut printr-o despresie cruntă care mă putea costa viața, așa că ironia Dvs de acum îmi e mai mult decât indiferentă. Sunt blindată.

Şi ce faci pentru a-ţi stăvili propria suferinţă?

Uitați, a rezultat un fel de interviu, tot la scris am ajuns. Fac ce fac de mult, cum spune poetul. Mă autoeduc. În liniște, în singurătatea propriei ființe. Rememorez scenele frumoase câteodată. Altă dată îmi imaginez că e plecat într-o călătorie definitivă. Câteodată vorbesc cu el în gând, ca și cum ar fi de față, și am impresia că ajung mai repede la unele răspunsuri, pentru că ne potriveam perfect în ceea ce gândeam. Câteodată mi-e milă de el și încerc să-i insuflu, pe calea gândului, forța de a merge mai departe. Cel mai adesea îmi imaginez însă că suferă la fel de mult ca mine și că sufletele noastre continuă să rămână undeva, împreună. M-am obișnuit cu asta, cum te-ai obișnuit cu moartea unei ființe dragi, pe care continui s-o porți cu tine pretutindeni, în suflet. Și dacă se întâmplă să ne vedem? Îl ocolesc. Ultima dată m-a privit cu durere și mi s-a rupt din nou sufletul, după mai mult de zece ani, și mi-am confirmat faptul că și el suferă. Pentru că așa am vrut, nu pentru că așa și este. Jumătate din viața noastră este ficțiune, Doamnă.

Acum îmi pare rău că textele mele au putut suna ofensator, poate că nici n-o să mai scriu vreodată. Poate că femeile care au vrut să înțeleagă ceva au înțeles până acum. Ce fac pentru ele? Le spun să nu accepte primul refuz, prima ezitare, primul semn de indisponibilitate din partea acelui bărbat, fie el rupt din stele. Acolo e punctul vulnerabil, acolo se rupe firul roșu. Acolo încep temerile lui, aducerile-aminte, acolo poate începem să semănăm prea mult cu mama care i-a ignorat sau privat de iubire, sau dimpotrivă, i-a prea cocoloșit, acolo începe, poate experimentul lor (ia să vedem, e în limbă după mine sau îmi pierd vremea degeaba?), acolo începe autoritatea lor și slăbește puterea femeii. Acolo își pierde ea puterea magică. Femeia care refuză o întâlnire este un clișeu pentru ei și îi întărâtă și mai tare, deci reciproca nu e valabilă. În momentul în care bărbatul bate în retragere, lupta e pierdută. Nu împușcați mesagerul, este opinia mea. Poate așa înțeleg și ei ceva. Să nu pescuiască în ape tulburi. Sau să stea acasă, la fusta mamei. Dacă ar înțelege toți bărbații asta, am rezolva o treabă. Dar ei se cred supraoameni. Cred că am oferit destule explicații, da?

Repet aici, ca să fiu înțeleasă: Le spun să nu accepte primul refuz, prima ezitare, primul semn de indisponibilitate din partea acelui bărbat, fie el rupt din stele.

Le doresc tot binele acelor femei care au pierdut lupta și au căzut în suferință. Nu e ușor. Cazurile din literatură nu sunt numai ficțiune. Uneori nu trece, uneori se vindecă doar cu viața.

Iată textul comentariului:

Dragă Macarena,

Azi am văzut articolul tău, la un an distanţă de la publicare.
Aş zice că nici tu nu ai fost în cea mai echilibrată formă atunci când l-ai scris, dar asta să rămână între noi.
Îndemni să nu se mai scrie lucrurile care dor, fiindcă pe tine te deranjează. Din ce motiv găseşti deranjantă durerea şi tristeţea mea?
Fiindcă-ţi încalcă ţie paradigma că viaţa trebuie să fie roz? Sau fiindcă tu nu crezi că cei care au nevoie de ajutor psihologic, empatie şi compasiune (sper că vezi că nu am scris şi milă, fiindcă mila e un sentiment care-i permite celui care oferă milă să se simtă mai bine, raportându-se la subiectul milei sale) şi merită să primească sprijin?
Din ce motiv crezi că suferinţa reală se poate trăi doar în singurătate?
Da, cei care aleg să şi-o manifeste în public o fac în speranţa că o parte a durerii lor va fi ridicată de alţii şi aşa se va mai uşura bolovanul lui Sisif. Asta nu înseamnă musai că e histrionism şi narcisism. (Şi permite-mi să spun că ai şi tu astfel de trăsături.)
Ţi-a dat prin minte că acest comportament îşi are originile în cele mai îndepărtate tradiţii ale omenirii? Acelea pe care fondatorii bisericii creştine aşa cum o ştim noi au transformat-o în spovedanie. Care iniţial se ţinea în faţa întregii congregaţii, tocmai pentru a nu exista secrete.

Am observat că foloseşti mult cuvintele milă şi scârbă. Nu cumva faţă de tine le simţi?

Da, o serie de femei teribil de inteligente în ceea ce priveşte IQ-ul, dar castrate emoţional teribil atunci când vine vorba de EQ, şi-au luat-o peste ochi şi au suferit. Şi eu mă număr printre ele şi-ţi spun că cel mai mult m-a ajutat să trec peste momentul de minim absolut conversaţia cu o doamnă pe care am cunoscut-o aici şi care mi-a acordat mai multă compasiune şi înţelegere decât psiholoaga la care am fost. Punct pentru Catchy şi doamnele Catchy.
Te deranjează că multe femei inteligente intră în relaţii toxice şi, de fapt, ce vrei tu?
Să nu mai sufere?
Ce faci pentru asta?
Shame them a little bit more, că n-au avut parte de suficientă umilinţă, nu?

Şi ce faci pentru a-ţi stăvili propria suferinţă?

Guest post by Cine-vreți-voi

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cel mai greu n-a fost să slăbesc

Casa (altă falsă poveste de Crăciun)

O poveste anormal de normală

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Maria / 10 June 2019 21:19

    OF,of, of…..pana nu intra intr-o astfel de relatie care te sfasie incetul cu incetul si apoi gasesti puterea sa iesi, nu stie nimeni cum este. Cand te regasesti pe tine, iti multumesti tot tie ca ai iubit, ca stii s-o fcai si ca ai putut sa iesi cand voia sa te sugrume cu totul si cu lipsa de respect, pentru ca oricum nu stie ce-i ala …

    0
    0
    Reply
  2. Belle dImagination / 7 May 2019 23:40

    Iar dincolo de asta:
    – Spune-mi tu, nu sunt o mare fană a adresării la persoana a doua plural, mai ales între ”colege”
    – A porni de la premisa că lumea e proastă, rea, invidioasă și trădătoare înseamnă că pleci de la ideea că ”eu sunt ok, ceilalți nu sunt ok”, caută ”ok corral în psihologie și vezi ce înseamnă asta. După care, verifică-ți și cât ești de ok tu, fiindcă o parte din tine e încă ancorată în alt cadran.
    – Îmi pare rău să-ți spun, dar pentru un depresiv, singurătatea e o alegere mai puțin fericită decât pentru un ne-depresiv, oricât ar fi de introvertit. Faptul că încă ți-l imaginezi și îți imaginezi multă interacțiune cu el, indică faptul că încă ești dependentă de el și de traumă.
    – Din experiența mea personală, îți spun că cel mai bun lucru pe care l-am făcut atunci când mi-a fost cel mai greu și cel mai crunt a fost să mă deschid și să vorbesc. Fie și aici. Da, am fost și la psiholog și doamna respectivă m-a dezamăgit dincolo de crunt prin dezinteresul arătat. Doamna care m-a ajutat, nu era psiholog. Dar m-a lăsat să vorbesc și mi-a arătat lucruri pe care nu le puteam vedea. Tăcând și suferind, acum eram la un frumos 2 m sub pământ. Vorbind, sunt în viață.

    – Vorbești despre jocurile de-a seducția și simt un îmblăciu în spatele cuvintelor. Pe care l-ai rupe pe o spinare colectivă de bărbați. Ești sigură că toți sunt așa? Felicitări că i-ai cunoscut pe toți. Doar că nu te cred, eu știu mai mult de 3 bărbați minunați, care nu intră în portretul schițat de tine.
    – Vorbești cu o satisfacție mascată despre suferința lui. Dacă te-ai rupt și ai și ieșit din hău, la ce îți mai e necesară confirmarea suferinței lui?
    – Măi, poate viața ta e pe jumătate ficțiune. A mea nu (mai) e. Ce te face să crezi că toate viețile tuturor oamenilor sunt marcate de ficțiune?
    – Lipsa orgoliului nu înseamnă vulnerabilitate. Din contră. Orgoliul e o mare vulnerabilitate.
    – Sincer, textele pe care le-am citit, nu m-au ofensat. De dragul discuției, să zicem că m-aș fi simțit ofensată. Ce te-ar putea face să lași prostia mea să îți stăvilească drumul și nevoile?

    Confesiunea în scris e magică prin faptul că permiți altor oameni să te privească așa cum te percepi tu.
    Dacă ai nevoie de mine, știi cum mă găsești.

    0
    0
    Reply
  3. Belle dImagination / 7 May 2019 23:20

    Dragă Macarena,

    Ca om trecut printr-o viață depresivă și printr-un episod de depresie suicidală urâtă, chiar cred că am dreptul să îți vorbesc.
    Nu, nu sunt ironică, deși ți se pare.
    Și în continuare observ că ești prinsă într-o înverșunare cruntă. E alegerea ta.
    A mea a fost să învăț și să găsesc soluții pentru mine și pentru alții.
    Nu să blamez niște oameni care au mușcat pământul (inclusiv din vina lor). Fiindcă am învățat că e mai important să întinzi o mână spre ridicare decât să dai un șut în cur, în ciuda părerii populare că șutul în cur e o scurtare a căii dintre A și B.
    PS: te-aș putea întreba din ce motiv alegi să dai în alții în loc să îți vindeci propriile răni?

    1
    0
    Reply
  4. Valentina / 7 May 2019 23:11

    Unul din cele mai bune editoriale, ma bucur pentru evolutia ta, cu sfaturi acumulate din experienta, nu din carti.Fiecare primim lovituri de la viata, acolo unde ne doare mai tare, unii trec mai repede, altii mai greu.As mai adauga ca trebuie sa fugim de masculii care isi denigreaza fostele partenere.Daca aflam ca suntem inselate, sa nu mai sarim in capul respectivei, ca sa aiba el egoul cat casa, greseala pe care ai facut-o tu cu respectiva.P.S. Iti mai aduci aminte Dani cand ti-am scris pe un forum de la un ziar pe care-l citeai, prin 2008-2009, nu mai stiu exact, ca mama lui m-a luat la misto ca ii refuz odorul si mi-a spus :”Buna ziua, fina!” Eu agnostica, ea credincioasa , iar eu i-am transmis ca degeaba a citit carti despre dumnezeu,mie nu mi-e frica de nimeni.Viata ne da lectii!

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro