Mâine nu e promis nimănui

Anca Constantin

23 June 2014

Anca ConstantinSoarele străluceşte chiar şi atunci când nu îl poţi vedea.

Ridică-te asupra norilor! Mai întâi a celor de ploaie, apoi asupra alor tăi, de îndoieli, frici, nemulţumiri… Acolo ai să găseşti mereu senin, Iubire, Mulţumire, Speranţă. În miezul tău viu.

Povestea e în ochii tăi, în inima ta, oriunde ai merge. Ţese-o frumoasă, dă-i aripi şi lasă-te purtat de zborul ei. Ai viaţă! Cea mai mare minune. Singura.

Mulţumesc pentru ea în fiecare suflare!

Am alergat două zile pe câmpuri, în urma ploii, în faţa soarelui-ispită.

Cu inima la Bucuria coaptă dulce, cu gândul la rădăcinile mele de om.

1. grâu

Am simţit urmele paşilor alor mei, tineri, bătrâni, plecaţi la cer. M-au mângâiat din foşnetul spicelor grele, palmele străbunei mele. Ale bunei. Palme îmbătrânite frumos, oglindă brazdelor de pământ rodind. Mâini-mame pentru cine mai ştie câte pâini frământate a rugăciune, înaintea zorilor.

Abia acum ajunsă acasă, descărcând cu neastâmpăr fotografiile multe, în dar cu bucurie pentru voi aici, am realizat că mă dor genunchii. Oricine mi-ar fi urmărit acrobaţiile printre şleauri de pământ ud şi mărăcini cât mine de înalţi, mi-ar spune că e firesc.

Dar eu zâmbesc şi Ştiu… Firesc e Miracolul în faţa căruia poţi sta doar în genunchi. Primind binecuvântare de pâine caldă. Pâinea noastră cea de toate zilele.

Acasă nu ești doar acolo unde recunoști toate ungherele lumii, Acasă e locul viu în care toate te recunosc pe tine. Acasă e dragoste.

Cât e de simplu. Cât suntem de departe câteodată.

Cea mai plină zi ar începe cu tălpile goale pe trupul pământului care te hrăneşte, cu ochii la cerul care te are sub aripi.

Galerie foto. Click pe fotografie. 🙂

Doar câteva dimineţi până la Sân’ Petru şi începe secerişul. Apoi mai avem a aştepta un an, iar mâine nu-i promis nimănui.

Rupe o fărâmă din timpul tău şi fugi să vezi lanurile! Undeva, lângă oraş, oriunde ai fi, trebuie să găseşti un petic de aur dulce. Găseşte-l şi rămâi cât te lasă inima acolo.

Închide ochii, umblă-ţi mâinile peste vânt, prin spicele bogate!

Împlineşte-te în abundenţă, de frumos, de libertate! Eşti însetat şi înfometat de ele. Chiar dacă nu ştii.

Grâul e viu. E trupul Lui. Ascultă-i Iubirea!

Apoi rosteşte-o mai departe.



Citiţi şi

Îl uitasem. Până într-o zi…

Iubirea asta…

“Nimic nu vine ușor în viață, nu există plăcere fără durere”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,008 views

Your tuppence

  1. Anca / 24 June 2014 14:18

    Mulţumesc tare, Gabriela! 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Gabriela Alexandru / 24 June 2014 10:56

    Foarte frumos! Ca de obicei o desfatare pentru minte si suflet, textele Ancai. Revin cu sugestia facuta si pe Catchy pagina de facebook, cred ca ar fi binevenita o rubrica de fotografie la voi. Mie mi-ar place mult si sunt sigura ca n-ar fi singura. Ce e frumos place, stiti voi…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro