Micuțele bârfitoare

Marilena Guduleasa

15 October 2014

Marilena GuduleasaN-am prea fost eu, la viața mea, subiect de bârfă. Știu, se spune că e mai bine să se vorbească despre tine de rău, decât să nu se vorbească deloc, dar eu prefer a doua variantă (asta în situația în care de bine chiar nu se poate spune nimic).

Și totuși nu-mi place bârfa. Când am ceva de zis despre o persoană, caut să fie de față. Să afle de la mine ce mă deranjează în comportamentul ei.

Veneam de la școală mai demult cu fiică-mea și cu o colegă de clasă, care avea același drum cu noi. Ele două pe bancheta din spate a mașini, eu la volan.

– Ai auzit-o, tu, pe aia ce zicea? Că are vilă cu piscină și lănțișor de aur de 24K? Pfui, și ea e o sărăntoacă, am fost cu ea la grădiniță și știu eu mai bine. Stă la bloc și n-are nici mașină.

Fiica mea tăcea și mă urmărea încordată în oglinda retrovizoare. Colega a mai continuat o bucată de drum, cu inventarul bunurilor ei personale, mobile și imobile, cu touch-screen și cu aer condiționat, până când mașina pe care o conduceam a intrat, printr-un viraj periculos, în trombă, direct într-o parcare pe care soarta ne-a scos-o în cale.

A urmat ceea ce se temea fii-mea că va urma: o lecție de educație civică, ad-hoc, la umbra unui felinar care probabil îmi arunca niște umbre înfricoșătoare pe față.

– În primul rând pentru tine, dacă părinții tăi nu te-au învățat, și în al doilea rând pentru Dana, care văd că trebuie să-și amintească: să vorbești de rău despre cineva care nu-i de față se numește bârfă. În al treilea rând, voi toate sunteți niște sărăntoace. Niciuna dintre voi nu are nici vilă cu piscină, nici mașină, nici telefon ultimul răcnet, nici (mai ales) bani. Toate astea, dacă există, sunt ale părinților voștri, ale celor care au muncit pentru ele, le-au plătit și le întrețin. Nu în ultimul rând, eu nu tolerez bârfa sub nicio formă, nici la mine în casă, nici în mașină. Dacă se va mai repeta, mă voi vedea nevoită să-i poftesc pe cei/cele care nu se pot abține să se întoarcă de la școală pe jos sau cu autobuzul. S-a-nțeles?

Amândouă au aprobat în cor și ar fi făcut-o și în poziție de drepți, dacă le-ar fi permis situația în care se aflau.

Probabil colega a reprodus acasă discuția, fiindcă începând de a doua zi n-a mai venit cu noi.

micile bârfitoare

Dana mea a fost un pic nedumerită. De ce am apostrofat-o și pe ea, că nu făcuse decât să tacă și să o asculte pe cealaltă. Și de ce atunci când discutăm noi trei despre colegi, vecini, cunoștințe, rude, prieteni, la noi acasă, la masa de seară, nu se numește bârfă? Și cum se numește atunci?

I-am explicat că de cele mai multe ori tăcerea înseamnă aprobare. Dacă nu ești de acord cu ceea ce se discută, poți să te retragi sau să propui un alt subiect. Ori să spui frumos, politicos, elegant, că nu te simți confortabil să vorbești despre o persoană care nu este de față.

În privința discuțiilor în familie, ele de cele mai multe ori au un scop. Deciziile sau comportamentul altora sunt bune prilejuri de dezbatere și ne au în primul rând pe noi în centrul atenției: de ce considerăm că este greșit, cum am fi procedat noi în locul lor, care este părerea noastră vis à vis de situația respectivă. Vedem fiecare cum gândește, cum judecă, raționează, argumentează și învățam. Schimbul acesta de păreri eu îl numesc “bârfă constructivă” și rămâne între noi, nu trece pragul casei, mai departe, in lume.

Nu este bine să avem secrete unul față de celălalt, chiar dacă secretul implică o altă persoană, din afara familei. Nimic din ce se întâmplă în viața unuia dintre noi nu este lipsit de importanță pentru ceilalți, în special relațiile noastre extra-familiale.

I-am explicat proverbul: “Prietenii prietenilor mei sunt și prietenii mei” și că cei care vor răul familiei mele îmi vor răul și mie.

Nu contează cât de onest, de integru, de bine educat și bine intenționat ești, dacă te afli într-un grup și într-o conjunctură în care cineva se comportă urât, stigmatul te va urmări și pe tine.

– Iată, noi acum vorbim despre colega ta, putem spune că o bârfim. Dar o facem ca să tragem niște concluzii. Să presupunem că n-ați fi fost în mașina mea, ci în autobuz și o persoană cu totul și cu totul străină, care nu vă cunoaște, ar fi asistat la discuție. Crezi că ar fi spus mai departe că a auzit o fetiță bârfindu-și prietena, sau că două fete bârfeau o colegă de clasă? Și oare ce părere și-ar fi făcut despre mămicile celor două fetițe? Nu că-s și ele niște bârfitoare, la rândul lor?

Mi-ar plăcea enorm să nu am decât lucruri bune de spus despre ceilalți, numai laude, numai aprecieri. Asta nu-i posibil, din păcate, cu nimeni, nici cu mine.

Un lucru este cert: că întotdeauna, dar absolut întotdeauna, fără excepție, partenerii de bârfă se vor bârfi și între ei, de îndată ce își vor întoarce spatele.

Dacă nu ne putem abține (deși, ce bine ar fi să o putem face!) măcar să încercăm să nu spunem despre alții, în lipsă, ceea ce n-am putea sub nicio formă să le spunem și-n față. Cât despre lucrurile pe care nu le-am văzut cu ochii noștri și nu le-am auzit cu urechile noastre, mă gândesc că nici nu mai are rost să facem vorbire. Pentru că nu știu dacă se mai pot numi “bârfe”, ci mai degrabă calomnie.

Pe Marilena o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Cum pun reclamele gaz pe focul rivalității între femei

De ce bărbații au nevoie de trei femei și nu doar de una

Astfel de oameni nu pot fi niciodată şterşi, anonimi sau fără sclipire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
870 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro