Ne vom bucura mâine, azi suntem prea ocupați

Catchy

25 March 2017

Acum două zile a trăsnit din senin: a murit Simona. Toată ziua am fost năucă. Făceam ce făceam, fără tragere de inimă oricum, și gândul fugea tot acolo: într-o zi se termină cu toate câte zicem noi că înseamnă viața. Bunele și relele, niciunele veșnice. Paradoxal, tocmai alternanța asta te ține, cumva, printre vii. Numai că viul ăsta ar trebui să fie mai mult decât bătaia într-o doară a inimii. Inima repornește cu adevărat bucuria.

Dar, crescând noi, cresc și pretențiile pentru a fi bucuros că trăiești. Și nu știu cum se face că nu mai avem ochi pentru lucrurile simple ori, și dacă le vedem, nu ne mai ajung. Prea sunt garantate, așa, prea la îndemâna oricui, deci ieftine. Noi vrem mai mult, mai vizibil, mai palpabil, mai scump. Adunăm, adunăm, de parcă am putea dormi în șapte paturi, am putea conduce trei mașini, ori purta odată toate hainele, pantofii, ceasurile sau bijuteriile. Chiar ne naștem ca să adunăm lucruri pe care le pierdem? Că asta facem toți, la diverse niveluri ale putinței. Mai multe lucruri, nu mai multe trăiri. Trăirile nu durează.

Ba durează! Cum altfel ne-ar rămâne vii, cu parfum și putere peste ani, amintirile din copilărie, dacă nu ar fi fost bucuria regina stărilor sufletești? Supărarea, rară, era ca o ploaie de vară din senin: o răpăială scurtă care se oprea de la sine, fără complicatul mecanism al iertării. Adulți, ne supărăm ușor și iertăm greu, dacă iertăm, iar bucuria simplă, de parcă ar exista și una complicată, ne-a devenit rară ori chiar străină. Ne vom bucura mâine, azi suntem prea ocupați. Parcă asta ar sta deja scris pe fila nouă a fiecărei zile… Și dacă mâine nu mai vine?…

copii

Știți de ce am ales fotografia asta? Pentru că, deși nu e din vremuri îmbelșugate, se vede pe toți, e despre bucurie, despre joacă, despre un alt ritm al vieții, mai pașnic. Azi, așa ceva ar fi de neconceput. Puștii ar fi în pericol, adulții nu și-ar mai arăta fața de copil… Azi, suntem maturi, responsabili, nerăbdători, nebucuroși.

Atunci n-aveam nevoie decât de dragoste și joacă. Până și mâncarea era opțională… Cui îi trebuia, dacă era ocupat cu trăitul la temperaturi care azi ne-ar carboniza. Nevoile astea n-ar trebui să se schimbe. Dragostea ne face buni, joaca, chiar imaginară, ne face bucuroși. Slujba ne-ar fi mai ușoară, relațiile ne-ar fi mai bune și mai trainice, copiii, mai fericiți, iar viața, mai mult un dar decât o sarcină. Pentru că prea des spunem „trebuie să mergem mai departe, trebuie să facem una sau alta, trebuie, trebuie”.  Cum ar fi, dacă tot e să-l folosim pe nesuferitul de trebuie, să zicem altfel: trebuie să ne mutăm mai des din cap înapoi în inimă, să-i punem o șfară cu motocei și să lăsăm gândurile să crape jucându-se cu ei!

O zi bucuroasă să vă faceți! Din ce aveți.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Iubirea este despre ceea ce rămâne după inimioare şi floricele

La 55 e bine, foarte bine

Acum ştiu că merg pe urmele paşilor ei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,008 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro