Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu-i așa, mamă?

16 February 2018

„M-am săturat de vorbe deșarte, mamă. De atâtea vorbe goale, multe, prea multe, înșirate pe ață albă. Este soțul meu, mamă, dar mă uit azi la el și nu-l recunosc. Nu mai știu cine este acest bărbat care coabitează în cealaltă jumătate de pat, cealaltă jumătate de casă și cealaltă jumătate de viață pe care i-am încredințat-o cu tot sufletul, mamă. Am greșit că am fost atât de sinceră, de deschisă încă de la început, că nu am avut rețineri, secrete, îndoieli, dubii. Că atunci când i-am spus DA, am făcut-o cu odată cu trecutul meu, cu prezentul și mai ales cu ceea ce avea să urmeze, cu acel viitor pe care nu l-am idealizat niciodată, dar pe care mi l-am imaginat mereu, mereu împreună. Nu sunt naivă să cred în toate promisiunile lui, oamenii cred adesea despre ei înșiși că sunt și pot mult dincolo de propriile limite – și nu e nimic rău în asta -, însă atunci când, pe rând, toate s-au dovedit a fi doar vorbe în vânt, m-a durut, mamă, m-a durut sufletul, m-a durut inima și am simțit că tot ce am trăit a fost doar o iluzie mincinoasă. Că sunt suspendată, că nu mai am niciun punct de sprijin în univers, că sunt părăsită, plutind în derivă într-o viață care nu-mi mai aparține.

femeie suferinta

I-am acceptat multe, mamă, poate prea multe. Nu am zis nimic atunci când acel parfum pe care îl cumpărase și pe care l-am găsit întâmplător acolo unde îl ascunsese cu grijă nu a ajuns niciodată la mine – căci ce rost ar fi avut să-l ascundă, dacă nu ca să-mi facă o surpriză -, nu am zis nimic nici atunci când a început să uite de ziua mea, de ziua aniversării noastre, de tot ce a contat cândva pentru noi, nici atunci când am început să-mi cumpăr singură cadouri și nici atunci când unele dintre acestea, noi, neatinse, neîncepute au început să dispară „misterios” din casă, așa cum s-a întâmplat inclusiv cu geanta primită de la tine, mamă… Am tăcut și rău am făcut, căci i-am acceptat toate astea și încă multe altele, adunate vraf, înghesuite în sufletu-mi ticsit ca o debara de casă veche. Și simt că nu mai pot să continui așa, că mă sufoc. Câte să-i mai îndur, câte să-i mai înghit, câte să-i mai trec cu vederea? Nu mai pot, mamă, nu mai pot să mor câte puțin în fiecare zi, într-o singurătate deplorabilă. Lângă el mă simt mai singură decât atunci când nu îmi este în preajmă. Și, în ultimul timp, nu-mi este destul de des. De ce aș mai continua, mamă? Ce rost are o viață târâtă la întâmplare, cu atâta durere și gust amar? Da, nu o să mor din atât, dar nici nu o să trăiesc cu adevărat din atât, nu-i așa, mamă?”



Citiţi şi

Când viață îți dă lămâi, nu face limonadă!

Ingredientul secret

Și tatuat, și bătăuș… Trebuie să te cunosc!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,619 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro