Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu-i credeți când spun că vă iubesc oricum aţi arăta. Nimic mai neadevărat!

27 January 2019

În fiecare femeie există o Miss Universe pentru un anume bărbat.

În urmă cu 8-9 ani, o reţetă TV de import făcea mare audienţă şi pe la noi – ,,Frumuseţe pe muchie de cuţit”. Motivele care le-au îndemnat pe protagoniste să-şi trimită poveştile personale, devenite publice odată selecţionate, pot fi oarecum de înţeles şi scuzat, dacă ne gândim la mirajul metamorfozei la care visează, aş îndrăzni să spun, orice femeie, de la opincă, la vlădică, convinsă că a fost mai puţin norocoasă la împărţirea darurilor fizice.

Dar nu bucuria şi emoţia “transformatelor” mi s-a părut cheia, ci reacţia bărbaţilor de lângă care ele plecaseră în urmă cu şase săptămâni, cenuşărese şi se întorseseră, atinse de bagheta magică, prinţese. Fiindcă frumuseţea femeilor, redobândită sau nou creată, le-a stârnit, pe lângă uimirea firească, şi panica ancestrală. Necăjitele, anostele, imperfectele de la natură sau din cauza anilor, stăteau acum în faţa lor strălucitoare, statuare, intimidante, aproape străine.

Atunci s-a văzut în privirile bărbaţilor lor simpli că primul gând care le-a fulgerat deopotrivă sufletul şi mintea a fost acela că le-ar putea pierde. Şi cu greu au reuşit să îngaime câteva vorbe şi să le strângă în braţe, puţin stingheri şi mult îngrijoraţi. Atunci s-a văzut fără tăgadă cât contează frumuseţea exterioară, pe care a pune un accent, grav sau ascuţit, este adesea considerat semn de frivolitate.

În fiecare femeie există o Miss Universe pentru un anume bărbat, în fiecare stă ascuns un potenţial de frumuseţe care aşteaptă să fie revelat, şi nu neapărat chirurgical. Dar noi suntem totuşi etern visătoare la schimbări care să ne aducă râvnite recunoaşteri şi locuri întâi. Pentru că marile noastre slăbiciuni, recunoscute sau negate, rămân nevoia de a arăta bine şi dependenţa de confirmările… masculine.

1967-anne bancroft picioare The Graduate The original MILF, mrs Robinson

Un sondaj la care s-ar răspunde cu onestitate ar arăta că și astăzi destule femei ar găsi cel puţin un motiv “serios” să devină eroina unei astfel de experienţe. Îmi vin în minte acum doar două femei – o vecină și o colegă de birou – care și-au operat nasul (rinoplastie) la Clinica Proestetica. Așa și-au dorit, așa au făcut. Pe banii lor, însă, pentru că nu sunt deloc amărâte. 🙂 Amândouă parcă pășesc altfel de atunci și lumea a început să vadă și altceva, ceva de care chiar ele nu fuseseră conștiente până atunci. Câștig pe toată linia.

Pe femeile care neagă, până la cele scumpe şi uneori dureroase transformări cu bisturiul, chiar şi efectul magic al veşmintelor şi al podoabelor care le pot însufleţi şi desăvârşi frumuseţea, care le pot înaripa încrederea în sine, care le pot pune în valoare feminitatea latentă şi pot crea, îmblânzind imperfecţiuni ale trupului, nevinovate iluzii, le-aş întreba de ce totuşi, la o adică, se gătesc cu ce au mai frumos când merg la o întâlnire. Ori de ce prinţul din poveste nu şi-a recunoscut iubita în haine ponosite şi a avut nevoie de o probă a condurului ridicol de irelevantă şi periculos de înşelătoare.

Vedeţi? Tocmai de aceea, chiar dacă nu vă bate musai gândul unei schimbari majore, să nu vă încredeţi în vorbele adormitoare de vigilenţă ale bărbaţilor de lângă voi, cum că vă iubesc oricum aţi arăta. Nimic mai neadevărat. Purtaţi-vă de grijă zi de zi, iar dacă vă acuză de mai puţin onorabile intenţii, nu uitaţi că e vorba doar de prostul obicei al hoţilor de a striga, tot ei, “Hoţii!”.

Jucaţi-vă şi “speriaţi-i” că v-ar putea pierde cum vă pricepeţi mai bine şi mai des, doamnelor, pentru că cine vede în haine frumoase, în pieptănături şi machiaje discret corectoare, şi de ce nu, în tocuri cui şi ciorapi mai fini decât pielea, inamicii propriei linişti sau germenii infidelităţii este ori nesigur pe el, ori nesigur de el. 🙂



Citiţi şi

Dacă s-ar inventa fericirea de unul singur atunci nu ar mai exista bărbați și femei

Vreau îmi îngrop amintirile sub o tonă de pământ și să merg mai departe, tot pe tocuri, tot roșcată și cu ruj roșu

Când tocmai acel bărbat te întreabă “Tu chiar nu mai ai grijă deloc de tine?”, te trezești!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,026 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro