Nu mă las!

Cătălina Alberti

7 November 2012

Când am sunat-o pe doamna Suzana Bantaş să fixăm o întîlnire, nu-mi imaginam că o nonagenară poate avea un program atât de încărcat. A găsit timp pentru mine între două vernisaje şi o întâlnire cu foştii colegi de facultate. Mă aştepta cu masa plină de bunătăţi şi mi-a spus foarte ferm “draga mea, nu trecem la treabă până nu guşti ceva!”. Ospitalitatea moldovenească!

Doamnei Bantaş îi face plăcere să povestească, istoria familiei este plină de nume mari, de poveşti frumoase de dragoste dar şi de suferinţă. Se bucură că încercăm să scoatem din umbră personaje care au făcut ceva în viaţă. “Mama mea ne-a învăţat că ori faci ceva, ori dormi. Ceva-ul ăsta a început cu şcoală, pictură, muzică, facultăţi, de arte, de drept, de medicină… Familia noastră a avut o viaţă grea, am fost persecutaţi politic, tata era ţărănist şi mic-burghez şi a trebuit să-mi schimb meseriile, ca să mă pot strecura prin «politica de cadre» comunistă. Pe linie paternă, unul dintre strămoşi este Aniţa Bantaş, mama lui Dimitrie Cantermir. Ei, şi pentru toţi aceşti înaintaşi, nu mă las! Lupt să nu ne dezumanizăm. Nu ne mai trebuie cultură, copiii stau toată ziua pe internet, nu mai citesc, nu se mai joacă împreună, totul e la nivel virtual. De-asta încă mai lupt, pentru că scara de valori s-a întors cu susu-n jos.”

S-a născut în regalism, a trăit ororile comunismului şi a sperat ca, în ultima parte a vieţii, în acest capitalism hibrid, să aibă o viaţă mai bună. Este dezamăgită de faptul că noua societate a anulat valorile şi a promovat vulgarul. Tatăl Suzanei Bantaş a fost Mihail Bantaş, eminent profesor de limbă franceză şi de filosofie, cu specializări în psihologie şi pedagogie la Paris şi la Leipzig. Mama, Angelica, fiică de profesor de matematică, a fost cea mai bună studentă a lui Philippide şi a lui Ibrăileanu, bursieră la Paris. A trebuit să renunţe la carieră în favoarea familiei. Au avut trei copii: pe Suzana Bantaş, medic şi pictor, pe Mihai (medic) şi pe Andrei Bantaş, anglist, profesor la Catedra de Limbi Germanice a Universităţii Bucureşti, autor de dicţionare şi traduceri din limba engleză. “Tatăl meu era mare iubitor de poezie, mergea la cenaclul «Viaţa Românească» din Iaşi, a tradus din Verlaine, Baudelaire, Heine, Nietzsche, dar şi pe Eminescu, Arghezi şi Bacovia în limba franceză (“Luceafărul”, în traducerea lui Mihail Bantaş, inclus în ediţia multilingvă publicată de Uniunea Scriitorilor, este considerată cea mai bună traducere a capodoperei eminesciene). Tatăl meu a făcut dicţionare, manuale pentru copii… deci în familia noastră s-a pus preţ pe educaţie. Mama făcea lecţii cu noi şi cu copiii vecinilor.”

Suzana Bantaş a urmat în paralel cursurile Universităţii de Arte şi a facultăţii de Drept. “Pentru că-mi lipseşte spiritul comercial şi trebuia să şi trăiesc din ceva, că din pictură nu prea se putea, am ales să mă fac avocat şi să-i ajut pe amărâţi. Am terminat în acelaşi an Belle Arte, la clasa profesorului Steriadi, şi Dreptul. Dar vremurile se schimbaseră, veniseră comuniştii şi m-am gândit că dacă nu pot să apăr oamenii nici ca avocat, nici ca magistrat, n-am ce căuta în Tribunal.” Şi a ales un post la biblioteca facultăţii de Drept, unde a reuşit să salveze o mulţime de lucrări care ar fi trebuit să fie arse, pentru că erau considerate potrivnice regimului politic. Pentru că nu era membru de partid şi risca să-şi piardă locul de muncă, doamna Bantaş face o a treia facultate, de data asta medicină generală. A fost medic de ţară, a făcut două case de naşteri, două dispensare, a lucrat ca medic pe Salvare… dar în tot acest timp nu a renunţat la prima dragoste, pictura. A pierdut şirul numărului de expoziţii personale sau de grup, pictează din plăcere şi dăruieşte marea majoritate a tablourilor. Fondatoare a Cenaclului de Arte plastice al medicilor „Ion Ţuculescu“,este şi acum o prezenţă extrem de activă în activităţile cenaclului.

În timp ce povesteşte, caută prin teancuri de fotografii vechi, din care zâmbesc doamne elegante şi domni cu mustaţă şi pălărie. Sunt fotografii dintr-o lume în care educaţia, bunul simţ şi oamenii de valoare erau la mare preţ. Doamna Bantaş şi-a crescut fiul aşa cum a învăţat de la părinţi, cu dragoste pentru carte şi cultură. Este arhitect, ca şi soţia sa, şi se ocupă de restaurarea monumentelor istorice. Fiica lor, nepoata doamnei Bantaş, a ales lingvistica (moştenire de familie, nu?), şi o limbă exotică: japoneza. Este translator, profesor şi traducător. Patru generaţii de intelectuali care lasă ceva în urmă. Îi înţeleg nemulţumirea legată de calitatea învăţământului şi de dezinteresul părinţilor, care lasă educaţia copiilor pe seama şcolii. “Mata ce părere ai, e normal ce se-ntâmplă acum în şcoli? Părinţii nu se interesează de copii, şi cresc aşa, ca buruienile.”

Tot căutând prin teancurile de poze şi articole decupate din presă, doamna Bantaş a dat peste o mapă doldora de diplome. După cum stau înghesuite, bag seama că nu pune mare preţ pe ele, altfel ar fi fost la loc de cinste, pe pereţi. Printre hârtii, văd una cu antetul preşedinţiei: este Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, pe care l-a primit în 2011, acordat “în semn de înaltă apreciere pentru meritele remarcabile avute la promovarea culturii în ţară şi în lume”. O întreb pe doamna Bantaş de ce nu spune nimic despre titlurile obţinute. “Nu pentru onoruri am făcut tot ce am realizat în viaţă. Din crezul meu de a face întotdeauna bine şi a admira cu evlavie frumosul am realizat prea puţin, atât cât m-au ajutat forţele Celui de Sus şi m-au lăsat oamenii din jur.” Multe lucruri ar mai vrea să facă doamna Bantaş, inclusiv o excursie în Retezat. Are 90 de ani, dar ascultând-o povestind şi văzându-i ochii, din care sclipirea jucăuşă nu s-a stins, sunt convinsă că ne va mai suprinde cu multe alte lucruri. Chapeau bas, Madame Bantaş!



Citiţi şi

L-am șters pe unu’ din listă

Scriitorul și soția diplomatului – 5 to 7

„În viața obișnuită sunt funcționar. Așa era și Kafka”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,005 views

Your tuppence

  1. cris / 8 November 2012 1:14

    EXTRAORDINAR! Ce doamna extraordinara! Incredibil ce oamnei minunati avem si nu-i aratam… in schimb, toata presa e plina de “dive” proaste si dezbracate! E rindul meu sa spun Jos palaria! echipei editoriale de la Catchy! mai vrem astfel de articole!

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  2. Raluca / 8 November 2012 0:09

    Ce persoana extraordinara si ce poveste pe aceeasi masura!!
    Multumim Catchy ca puneti reflectoarele si ASTFEL de oameni si astfel de povesti, altminteri prea des uitate.
    Felicitari!!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro