Nu vrei copii = ești defectă!

25 October 2022

Realitatea ne arată că dacă spui o minciună suficient de des ajungi să o crezi. În esență, ea este tot o minciună, dar percepția noastră asupra ei se schimbă radical și o transformă în adevăr. Un adevăr pentru noi, dar pe care tindem să-l proiectăm și asupra celor din jur. Așa e și cu dorința de a avea copii. Ne naștem și suntem crescuți, educați în spiritul înmulțirii pe pământ, ni se inoculează din fașă ideea că copiii sunt ceva minunat și că trebuie să ne ducem numele si neamul mai departe, să aibă cine ne aduce un pahar de apă la bătrânețe, să ne cinstim părinții făcându-le nepoți și câte și mai câte. În realitate, asta nu este neapărat o minciună, este doar o abordare cât se poate de subiectivă a unei probleme și este o îngrădire flagrantă a adevărului nostru individual. A dreptului nostru de a alege pentru noi, de a discerne, de a ne descoperi pe noi însene, de a ne explora propriile trăiri, dorințe, anxietăți, bucurii s.a.m.d.

Pe parcursul vieții și a cursului nostru evolutiv apar două variante:

1. Ori începi să te trezești, să gândești cu mintea ta, să simți cu inima ta, să-ți pui intrebări, să ai îndoieli, să decizi în cunoștință de cauză, dacă vrei sau nu, dacă ești capabil sau nu să devii părinte;

2. Ori inerția, presiunea familiei, a societății, spiritul de turmă și concurența (sună ilar și, în același timp, meschin în contextul ăsta, nu?), cutumele, singurătatea, instabilitatea relației de cuplu etc. câștigă detașat și… faci copii fără să gândești ce presupune asta.

Odată făcut pasul ăsta, nu mai există cale de întoarcere. (Desigur, excludem cazurile extreme, de abandon.) Persistăm și chiar ne adâncim în minciuna că e minunat să fii părinte pentru că e realitatea cu care am fost crescuți. Pentru că e singura realitate pe care am cunoscut-o, pentru că așa ni s-a spus de când ne știm: să facem copii e menirea și apogeul împlinirii noastre în viață. Pentru că acum e prea târziu, oricum nu mai avem ce face. Pentru că, dacă am îndrăznit, la un moment dat, măcar să gândim că am putea face altfel, ne-am luat și o palmă peste ochi. Și ne este frică să ieșim din zona asta de confort. Așa încât, mai rău de atât, ajungem uneori să sperăm că a face un copil va fi de fapt salvarea noastră. (Vai de copiii acestor părinți!)

A doua categorie de oameni se împarte la rândul ei în alte două categorii:

1. Ori realmente se schimbă ceva în ei și copilul ajunge să fie o bucurie, o împlinire, să trezească în ei dorința de a-l vedea fericit și împlinit, să descopere că sunt capabili să iubească necondiționat;

2. Ori li se ingrădește și mai rău libertatea de mișcare, viața pe care nu și-au trăit-o până atunci deodată devine și mai nesemnificativă, și mai limitată, devine o pură datorie față de alții, le cresc frustrările și se apucă de dat sfaturi și păreri pe Facebook sau în viața reală despre cât de minunat e să fii părinte, despre cum te împlinește un copil și despre cât de defecți, alienați, egoiști, bătuți de soartă, ipocriți (că nu există să nu vrei copii, sigur ai tu o altă problemă pe care nu vrei să o recunoști) etc. sunt cei care nu vor. Iar asta e doar una din multele manifestări ale frustrărilor care dau de gol un om și care arată că “Doamne, cât e de frumos să ai copii” e doar o afirmație fără fond ca să ascundă rahatul sub preș, ca să “păcălească poporul cu televizorul”. (Pentru că cine e PĂRINTE nu are timp și interes să se uite in ograda vecinului și să comenteze cum își trăiește el viața.) Din păcate, toate aceste frustrări mascate și nerecunoscute se vor răsfrânge fix asupra odraslelor, a “împlinirii” vieții lor. Fix copiii lor sunt cei care vor avea de suferit cel mai mult.

Într-o lume care, de sute de ani, crește și trăiește cu certitudinea că copiii sunt o binecuvântare, ceva frumos, sublim, apogeul fericirii umane, împlinirea noastră ca femei (o absurditate absolută), e absolut abominabil, de neconceput, o dovadă de deviere mentală și comportamentală etc. să afirmi că ție nu-ți plac copiii, că nu ai chef de complicații și că nu ți-i dorești.

Într-o lume în care ne naștem și creștem în minciună și cu idei preconcepute, în care ni se pune pumnul în gură și suntem puși la zid dacă îndrăznim să vrem și altceva PENTRU NOI, să simți și să recunoști că pe tine spiritul matern (sau patern, de ce nu? – e valabil și pentru bărbați) nu te-a atins și că-ți savurezi libertatea devine motiv de căutat și găsit tot felul de remarci conspiraționiste: ori ești sterilă și invidioasă pe cei care fac copii, ori ești caz de psihiatrie, ori stârnești valuri ca să captezi atenție, ori faci parte din vreo grupare secretă care vrea să reducă populația planetei… A te pune pe tine pe primul loc în viața ta, a te iubi pe tine înainte de orice, a fi atentă la nevoile și dorințele tale în mod primordial devine ceva de neconceput.

Să faci copii nu e o filosofie. Să fii PĂRINTE e, însă, foarte complicat. Să fii capabil să înțelegi rolul de părinte, să crești un copil pentru el însuși, liber și cu unicul scop de a-l vedea fericit (indiferent ce înseamnă asta) și NU pentru societate, NU pentru a duce specia mai departe, NU pentru a avea pe spinarea cui să-ți realizezi propriile ambiții și în capul cui să-ți verși propriile frustrări… abia atunci poti să zici că ai înțeles sensul vieții.

A fi PĂRINTE pentru un copil nu înseamnă să-l hrănești, să-l îmbraci, să-l trimiți la școală, să te lauzi cu el pe rețelele sociale în timp ce lui îi spui “of, nu am avut și eu noroc de un copil ca X sau Y”, dacă face vreo năzbâtie. A fi PĂRINTE nu înseamnă să-i spui, cu dispreț, ca “degeaba plângi, că nu mă impresionezi cu nimic” său “ce ai tu nu sunt probleme”. A fi PĂRINTE, da, este un full-time job, înseamnă să fii lângă el, să-l faci să se simtă iubit, protejat, susținut, încurajat, să nu-l ignori, să nu-i minimizezi sentimentele, să stai de vorbă cu el, să-l asculți. A fi PĂRINTE nu înseamnă să-l uiți cu săptămânile la bunici sau în fața tabletelor ca tu să te poți bucura în continuare de viața de dinainte. Da, e poate cea mai mare responsabilitate a unui om.

Iar cei care știu să fie PĂRINȚI sunt singurii care înțeleg că e perfect normal și acceptabil ca nu toată lumea să-și dorească copii, că nu toți sunt făcuți sau pregătiți pentru o asemenea responsabilitate. Restul vor da sfaturi și vor împroșca cu venin și judecăți (pe gură sau în gând). Pentru că doar asta au în minte și în suflet.

Da, într-o lume în care TREBUIE să facem copii, mulți ajungem să ne mințim că chiar îi VREM ca să simțim mai puțin povara presiunii care s-a pus pe noi. Într-o societate în care suntem învățați că alții sunt stăpâni pe viețile noastre (în general, părinții), chiar și pe gândurile noastre și că e mai important “ce zice lumea”, e un adevărat act de curaj și de asumare să afirmi că nu-ți dorești. Motivele chiar nu mai contează.

Așa e, nici eu nu-mi doresc copii. Și am fost numită egoistă, alienată, inconștientă, ipocrită, fricoasă, vândută diavolului, incompletă (și las lista deschisă pentru cine mai are ceva de adăugat), am creat insomnii și tahicardii celor care nu mai puteau de grija mea. Așa e, sunt toate astea la un loc. Dacă asta îi face pe alții să doarmă noaptea mai liniștiți, mi le asum pe toate. Norocul meu că vorbele astea pe mine mă lasă rece. Și ghinionul lor (al marilor “judecători”) că vor trebui să trăiască cu revolta asta fără să mă poată arde pe rug.

Citiți și Despre (ne)mame, cu dragoste

Guest post by Delia Georgescu

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Lasă totul în ordine

Treci peste, nu e vina ta

Destinul nefericit al multor oameni este rezultatul alegerilor lor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro