Tocmai am sosit în tabără cu cei doi ai mei și alții din vecini, am cinci cu totul în mașină… Eh, până să ajung, a fost minune, am întrebat un localnic unde-i tabăra și mi-a zis: „to’ ’nainte unșpe’ kilometri” și dă-i la deal până în vârful unui munte, pe un drum de-ți plângea sufletul, gândindu-te că n-ai 4×4 și că nici n-ai luat mașina soțului, văd un indicator că-i către tabără, bine, bine, dau înainte și urc, și urc.
Ajung happy nevoie mare… când mă uit, văd un coteț cu purcei numa’ buni de o frigare, semn rău, îmi spun, pocăiții nu mănâncă porc și nici a ZOO nu arată, ce-o fi? Iese un nene care numa’ instructor de Licurici nu părea, cu drujba-n mână și mă întreabă „care-i baiu’”. Zic ce caut, râde şi îmi spune calm că am greșit. Eu întreb dacă am greșit versantul sau ce, că doar tabără caut şi tabără scrie că e… Fun! Nu-i aia care îmi trebuie mie, aia e la 11 kilometri (tot unșpe’) mai la vale, păi de la unșpe’ kilometri vin și eu și nu era acolo, plus că cine s-a gândit că pe muntele ăla sunt fix două tabere, una de stat (mai există?!) și alta creștină.
Normal că bag viteză pe un praf de ziceai că a explodat sacul de la aspiratorul Universului, că întârzie copiii la deschidere și nu-i a bună – deja se uitau chiorâș la mine – şi, ca sa fiu sigură, opresc și întreb un alt localnic care îmi explică în grai molcom ardelenesc (el avea tot timpul din lume, nu și eu) că pe ’colo și pe ’colo – și cu mâna gesticula (delirant, după cum a constata un copil precoce din mașină) de au pufnit toți plozii în râs… Mi-am luat puradeii și m-am dus unde a zis omul. Uneori constat că GPS-ul e doar un moft nefolositor al epocii și regret că nu am studiat temeinic o hartă, ba chiar mă gândesc să îmi pun una în mașină, de parcă mai știe cineva să citească hărți, hm! parcă, aveau și lecţii de orientare în tabăra asta, hai că, până la urmă, merită aventura!
Ajungem cu chiote și o veselie spontană care mi-a spart timpanele, zărim un autocar în spate, copchiii mei bine crescuți se îngrămădesc buluc pe ușă să fie ei primii la înregistrare ca să prindă toți aceeași cameră, iar eu, cu ochelarii pe nas și cu părul blond (acolo mi s-a părut prea blond!), ies în evidență maxim, dar mă prind abia după o oră când reușesc să mă uit în jur unde văd numai mămici perfecte, pieptănate corect si cu ținute total decente (eu sunt singura în blugi scurți, foarte scurți).
Simt nevoia brusc să mă justific, doar sunt singura mămică desprinsă din alt film, constat că mămicile sunt însoțite de copii liniștiți și își parchează mașinile curate (se pare că n-au greșit drumul și n-au urcat munții, păcat, au ratat niște peisaje superbe – mă gândesc eu, încercată de sentimente contradictorii). În fine, le spun copiilor că sunt o mamă cool, și chiar cred asta, aventură au vrut, aventură au avut! Mă bucur totuși că am fost inspirată și nu mi-am luat fix blugii ăia rupți de la Zara Man (da man! cei de la woman nu aveau mărimi generoase pentru proaspete mămici care au născut al treilea copil, de parcă noi, astea peste măsura 40, nu avem dreptul la blugi rupți, dar asta e altă discuție!), blugi în care arăt ca un golănaș de cartier, îmi dau ochelarii de soare jos și încerc să îmi netezesc pantalonii, dar ce naiba să îmi netezesc că sunt așa de scurți că nu mi-i găsesc (era reducere la Lidl când i-am luat și nu am făcut figuri, mi-am zis că și sexy, și la ofertă nu merită ratat).
Am decis să mă simt bine în pielea mea foarte la vedere ca să nu ies și mai mult în evidență printr-o atitudine ușor incomodă. Ok, m-am informat cu privire la program și regulament, până când instructoarea a ajuns la un punct care interzicea mâncarea în cameră și alimentele din afară. Atunci am simțit forfotă pe lângă mine si foarte mulți metri cubi de aer… Când am ieșit în curte, mi-am explicat fenomenul. Toți copiii așteptau nerăbdători deschiderea, jucându-se nevinovat, în timp ce ai mei cinci (cinci, frateee!! și mie mi se păreau mulți cei trei ai mei de acasă) erau într-un colț, scoseseră un cearşaf roșu cu McQueen, iar în jurul lor trona un munte de ambalaje. Aveau gurile anormal de pline, îndesând cam tot ce puteau, şi mi-au explicat că aveau gențile burdușite cu materiale de contrabandă, fapt pentru care au decis să le mute în burți, că tot vor rămâne în „sălbăticie” o săptămână (adică, fără E-uri)… Şi uite aşa m-a cuprins un nou sentiment de #noisuntemdinaltfilm!, m-am rugat în gând să nu aibă nici 3G, dacă tot fac o cură de copilărie normală şi i-am îndrumat să predea la portbagaj tot ce este neconform (jur că am avut un vis nebunesc și rușinos cu mine desfătându-mă cu bunătăți kinder, dar m-am abținut, amintindu-mi de costumul de baie care mi-a cam intrat la apă…).
A trecut cumva și momentul ăsta, s-a dat semnalul de cină, copiii au intrat la masă și eu am rămas singură în grădina taberei, eram, din nou!, singura mamă rătăcită pe acolo. La naiba! E prima tabară pe bune în care îi las și voiam să le fac poze pe ascuns și să pândesc pe geam cum se integrează… Vă jur însă că am regretat! Am găsit ce-am căutat: la masa lor s-au așezat exact cei care speram să nu se așeze (tipologiile băieților populari si năzdrăvani, cei mai mari din tabară, rețeta perfectă pentru apeluri multiple către părinți, precum și sancționări). Asta e! Am zis că mai bine mă duc acasă, măcar eu sa fiu cuminte! 🙂
Guest post by Cristina Timariu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Viitorul care ne depășește? Episodul 3 – Elon Musk: omul care comprimă viitorul
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
