Pe 29 aprilie este ziua lui Michelle Pfeiffer. Împlinește o vârstă care va rămâne nedivulgată.
Michelle Pfeiffer a luat lumea pe sus în Scarface, în rolul Elvirei Hancock. Era în 1983, anul nașterii mele. Am văzut și am revăzut de multe ori Scarface. Al Pacino e magistral, firește.
Dar eu cred că forța filmului stă în ochii lui Michelle Pfeiffer, ochii aceia care nu mint. Totul e acolo: fragilitatea, cruzimea, delicatețea, tandrețea, deznădejdea.
Am traversat pământul și am răsucit fusele orare căutând ochi precum ai lui Michelle Pfeiffer, pe care i-am văzut întotdeauna albaștri ca Marea Adriatică.
Am luat ochii aceștia și am făcut din ei versuri albe și poeme pe care nu le-am încheiat niciodată.
Cred că multe generații de actrițe îi datorează lui Michelle Pfeiffer cariera. A introdus o modă, cu fața ei de ingenuă, de la care nu te-ai aștepta să aibă puterea să răstoarne imperii. Dar are puterea aceasta.

Scarface, 1983
Cel mai important lucru pe care l-am învățat din filmele de cinema
Nu sunt adeptul fumatului. Cred că e un obicei dăunător, toxic, criminal.
Dar, pe de altă parte, Dumnezeule!, cum știa să țină Michelle Pfeiffer o țigară în mână. Puteam privi ore întregi, săptămâni, luni, ani, secole, milenii cum se adună și se adună scrumul țigărilor pe jumătate fumate de Michelle Pfeiffer în filmele de cinema.

Apoi, pălăriile ei, rochiile ei, chipul ei, grimasele ei, felul în care articula cuvintele cu puterea unei regine dintr-o monarhie absolută de a grația sau a da condamnări la moarte.
În visele mele, în filmele pe care nu le voi scrie și nu le voi regiza niciodată, Michelle Pfeiffer poartă fulgarine albastre și nu spulberă niciun mister, călătorește mult cu trenul și oprește în gări din orașe din care doar se pleacă, bea cafele scurte, în timp ce indivizii umani își lungesc gâturile doar ca să o privească pentru o clipă și întotdeauna, întotdeauna!, ea are ceva de eclipsă de soare.
E ușor să-ți pierzi mințile după Michelle Pfeiffer și am toată simpatia și înțelegerea față de cei care au pățit. Cred că n-au fost tocmai puțini în trecerea timpului.
Și nu, tot nu voi scrie câți ani a împlinit actrița, care se poartă în continuare elegant și e strălucitoare fără să aibă nevoie de machiaj strident și marketing agresiv.

Michelle Pfeiffer la prezentarea colecției Saint Laurent, sezonul toamnă-iarnă 2026, pe 3 martie 2026, la Paris
Michelle Pfeiffer e orbitoare prin ea însăși. Și dacă am învățat, din filmele de cinema, ceva care mi-a salvat, nu o singură dată, viața, acel ceva este că ochii nu mint. Nu mint.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Lauren Hutton, 81, femeia care încă nu doarme singură
Al Pacino, 83, așteaptă al patrulea copil, Robert De Niro, 79, e tată pentru a șaptea oară
Emmanuelle Béart – Nu e ușor să îmbătrânești
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.















