Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ocolul lumii în 100 de cărți (2) – Lisabona

9 June 2018

LIVIANA TANE

Ocolul lumii în 100 de cărți (1) – Paris

Întind mâna după telefon, pe noptiera din dreapta patului. Înainte să deschid ochii, știu deja ce o să văd pe ecran: ora 6.19 și mesajul…

– Good morning, sweety!

Zâmbesc. A ajuns la birou și își pregătește cafeaua, latte macchiato cu mult zahăr.

– Good morning, hon!

11 minute împreună, atât avem dimineața, după care el își stinge țigara și se așază la calculator, iar eu îmi pun laptopul în brațe și m-arunc fără colac în social media direct din fotoliul din sufragerie. De trei săptămâni, asta a devenit rutina noastră matinală. Peste zi, mai arunc un ochi de status pe WhatsApp, să văd dacă a mai avut vreme să lase vreo urmă digitală sau dacă ziua i-a fost plină peste poate. Uneori, ne mai scriem scurt, la prânz, cât să știm că suntem acolo. De cele mai multe ori, însă, mai apucăm doar să ne spunem noapte bună. Invariabil, adaugă:

– I love you, sweety. And you don’t have to say it back.

Zâmbesc și închid.

Mi-a spus că mă iubește de la prima întâlnire. Și că e acolo pentru mine chiar și atunci când e departe. Am îndoieli, știu eu bine ce știu. Dar el se încăpățânează să-mi spună la fel în fiecare zi. Și în fiecare zi mai doboară un scut, chiar dacă eu țin cu dinții de fiecare. Începe să-mi placă să mă simt așa, dezgolită, dar știu că răbdarea lui o să se termine odată cu scuturile mele. Sau poate că pur și simplu așa iubesc ei, portughezii…

*

Am ales Lisabona pentru că îl uram pe Saramago. Îi uram morga și apăsarea și tristețea profundă. Îi uram frazele lungi, pesimismul, ateismul convins și convingător. Așa că mi-am luat biletul de avion și m-am provocat să-l înțeleg.

LISABONA1

Am aterizat dimineață devreme, iar vederea de sus, din avion, nu mi-a spus mare lucru despre oraș. Toată lumea care a aflat că plec la Lisabona mi l-a ridicat în slăvi, dar nimic din ce zăresc pe geam nu pare să-mi confirme așteptările. Nici drumul cu metroul până în centru nu mă ajută și nici cei 3-400 de metri până la hotel nu-mi schimbă părerea. Las bagajul în camera sordidă și plec să caut o cafea. Mă așez la măsuța de pe trotuar și arunc o privire pe lângă mine. E noiembrie, e răcoare, mă simt de parcă am aterizat de la Zimnicea în Gara Basarab și aștept microbuzul cu pachet de la mama, în sacoșă de rafie.

LISABONA5

Lisabona pare să înceapă acolo, pe dealul din fața mea, dar până la ea trebuie să traversez Rahova și Ferentariul. Așa arată orașul la prima vedere, o aglomerare alandala de sărăcie și tristețe în cele mai șterse culori vii. Nu pot să-i privesc oamenii, un amestec de trăsături perfecte într-un ansamblu imperfect și grotesc: o mare de mâini perfecte care nu se potrivesc cu trupul, ochi perfecți care nu se potrivesc cu nasul, buze perfecte care nu se potrivesc cu chipul. Ceva nu se leagă, ceva lipsește. Zâmbetele.

LISABONA4

Nu poți să fii vesel într-un loc ca ăsta, îmi zic și-mi aduc aminte de ce sunt aici.

Pe Saramago îl găsesc cu totul în casa în care și-a trăit anii târzii din Lisabona. Doar că nu e singur. Jose e Pilar, văd scris peste tot în jurul meu, pe cărți, pe pereți, în articolele de ziar, pe casetele video și DVD-urile cu filmul vieții. Până și pe magneții de frigider și semnele de carte care se vând în micul magazin de la intrarea în Fundația botezată după el scrie la fel: Jose e Pilar. Nu m-ar mira dacă l-aș găsi gravat la fel și pe Premiul Nobel, expus într-o cutie de plexiglas în fața tabloului uriaș care-l surprinde în timpul ceremoniei de premiere de la Stockholm. De parcă ăsta i-ar fi fost al doilea nume, Pilar. Dar nu-i e al doilea nume, ci al doilea suflet, sufletul cu care a știut să iubească. Prima femeie din viața lui i-a fost soție 36 de ani. Pe a doua a iubit-o 17 ani, iar ultima i-a intrat în inimă 22 de ani plus veșnicia de după. Poate că așa iubesc ei, portughezii.

LISABONA3

Pe Saramago l-am găsit iubire. Lisabona, în schimb, încă n-am procesat-o cu totul. Încep să-i văd frumusețea abia acum, la distanță, mai limpede cu fiecare zi ce trece. Jumătate de an mai târziu, vălurile se ridică de peste oraș cu fiecare gând înapoi, la fel cum scuturile mele cad cu fiecare Te iubesc de seară. Și învăț să iubesc la fel ca ei, ca portughezii.

*

Când nu predă Storytelling, Liviana face Ocolul Lumii în 100 de cărți. Lisabona lui Saramago a fost a doua oprire în aventură.

Pe Liviana o găsiți întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Sunt viu, dar e ca și cum aș fi mort

Ingredientul secret

„Da, iubito, este totul în regulă…”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,061 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro