„Acest tip de certitudine o întîlnești doar o singură dată în viață”. (Robert către Francesca)
Prea des alergăm după fericire, «euforia perpetuă» a devenit un obiectiv al lumii contemporane. Iată că un celebru cineast american a încercat și a reușit să demonstreze că cele mai importante lucruri din viață nu sunt întotdeauna legate de a te face fericit. Bunăoară, inspirat de best-seller-ul lui Robert James Waller și regizat cu sensibiliate de un monstru sacru al ecranului american, Clint Eastwood, The Bridges of Madison County este povestea dulce-amăruie a unei iubiri nemuritoare, la fel de durabilă precum celebrele poduri. Filmul nu este despre dragoste și nici despre sex, ci despre o idee cu profunzime. Deși a existat tendința de a-l identifica pe Eastwood cu rolurile sale de cowboy sau polițist, acesta ademonstrat că poate fi oricând un adevărat creator, atât ca actor, cât și ca regizor. Realizând rolul lui Robert Kincaid a transformat filmul într-un spectacol liniștit, blând și totuși foarte masculin.
Pelicula (realizată în 1995), care a primit numeroase și binemeritate premii, narează – cu sensibilitate – despre două persoane care găsesc promisiunea unei fericiri personale perfecte și înțeleg, cu tristețe și acceptare, că viața înseamnă mai mult decât o zgomotoasă ‘fericire’. În The Bridges of Madison County, cunoaștem concluzia înainte de a vedea începutul (povestea este prezentată prin flashback-uri), conferind un aer de intensitate procedurilor. Doi solitari, doi inși obișnuiți se întâlnesc întâmplător. Singuraticul fotograf Robert Kincaid (Clint Eastwood) ajunge in pitorescul Madison County (Iowa), pentru a fotografia faimoasele poduri, pentru revista National Geographic. Aici, o întâlnește pe Francesca Johnson (Meryl Streep), o casnică prizonieră a unui trai previzibil. Kincaid se oprește la ferma femeii pentru a afla detalii despre drumul pe care îl avea de parcurs. Soțul și copiii Francescăi erau plecați de câteva zile de acasă pentru a merge la Târgul din Illinois. Fotograful și gospodina se întâlnesc, iar după o conversație incomodă, dar prietenoasă, ajung la o ofertă de ceai cu gheață; apoi ea îi cere timid să rămână la cină. Întâlnirea se transformă într-o prietenie și o dragoste care le transformă amândurora destinele. Totuși, brutalitatea unor decizii pripite îi va urmari pentru tot restul vieții. Așadar, pelicula se deschide cu informațiile despre doi oameni care s-au întâlnit o dată și s-au îndrăgostit, dar au decis să nu-și petreacă restul vieții împreună. Implicația este: ‘Dacă ar fi acționat doar după dorință, nu ar fi meritat o asemenea dragoste.’
Cu siguranță, regizorul a exploatat cu subtilitate ideea scriitorului: darul lui Robert James Waller este să o facă pe gospodină să se simtă virtuoasă după aceea. Este simplu să analizăm mecanismul, dar mai greu este de explicat de ce acest film devine atât de profund și emoționant – de ce Clint Eastwood și Meryl Streep au transformat această peliculă într-o minunată poveste de dragoste, interpretând rolurile lui Robert și al Francescăi.
Desigur, știm sau intuim că se vor întâlni, se vor îndrăgosti și se vor despărți pentru totdeauna. Este, totuși, necesar ca ei să se despartă. Dacă povestea s-ar fi încheiat „fericit”/happy end – cu ei fugind împreună -, nimeni nu ar fi citit cartea lui Waller și nici filmul nu ar fi existat. Culmea emoțională a filmului este renunțarea, când Francesca nu deschide ușa camionului soțului ei și fuge la Robert. Acest moment, și nu momentul în care personajele se sărută sau fac dragoste, reprezintă punctul culminant pasional al filmului.
Incredibila Meryl Streep o întruchipează cu sensibilitate pe Francesca Johnson, femeia de origine italiană, care locuiește la o fermă, în mijlocul unui orizont plat din Iowa, alături de soțul și copiii săi. Cei doi, Clint Eastwood și Meryl Streep, își construiesc partiturile nu din gesturi mărețe, ci din nenumărate momente subtile de dragoste în creștere. Există și un moment în care sunt solemni în prezența bucuriei pe care o resimit din plin.Unul dintre misterele poveștii este tocmai momentul în care fiecare dintre ei devine conștient de celălalt, din perspectiva erotismului.
De pildă, acel moment în care el iese să ia berea de la mașină, iar ea face o pauză în timp ce pregătește salata, zâmbind. Pare fericită; există o ascensiune în inima ei. Într-o altă scenă, ea răspunde la telefon și, stând în spatele lui, îi aranjează gulerul, îi „perie” gâtul cu degetul, apoi își lasă mâna sprijinită pe umărul lui. Totul e silențios și discret, deși amorul se simte din plin.
Eastwood și directorul de imagine, Jack N. Green, izbutesc să potrivească un minunat joc de lumină și umbră: lumânarea în scena-cheie din bucătărie, asezonând-o cu o discretă coloană sonoră în care jazz-ul e mixat cu un discret blues. Se înțelege că Richard și Francesca nu se îndrăgostesc unul de celălalt rapid, necesită timp, mai ales când ești de vârstă mijlocie, dar ideea iubirii se leagă de ceea ce bărbatul numește „certitudine”. Una dintre sursele intensității filmului este că înflorirea iubirii va fi amânată pentru totdeauna; vor ști că dragostea există, dar nu vor încerca să întețească urmările. Toate scenele care îi implică pe Eastwood și Streep găsesc notele și umbrele potrivite: cei doi vorbesc despre idealuri, citesc Yeats, fumează sau dansează după muzica de la radio. Povestea e încadrată de cea a copiilor Francescăi, care găsesc jurnalele și citesc povestea după moartea ei. Acest mecanism de ‘înrămare’ vine să contureze tonul emoțional, apartenența la trecutul pierdut.
Totuși, povestea centrală strălucește, iar nuanțele vocilor și gesturile celor doi minunați actori, Clint Eastwood și Meryl Streep, o țin departe de melodramatic. O astfel de poveste ar putea fi atât de ușor vulgarizată, ar putea fi redusă la elemente evidente de seducție, sex și despărțire lacrimogenă. Dacă ar fi fost mai tinere personajele, posibil ar fi fugit împreună, iar dacă erau mai în vârstă, poate nu ar fi îndrăznit să declare nimic. Streep și Eastwood împletesc o vrajă, bazându-se pe acea cunoaștere specială a iubirii și a sinelui care vine odată cu vârsta mijlocie. The Bridges of Madison County sondează poetica dorinței care îi atrage pe acești doi eroi împreună, ca ‘suflete pereche’, desfășoară o gamă largă de dispoziții, fantezii, emoții și comportamente lăsând spectatorul să decidă concluziile.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Regia: Clint Eastwood
Scenariul: Richard La Gravenese după romanul The Bridges of Madison County de Robert James Waller
Imaginea: Jack N. Green
Montajul: Joel Cox
Coloana sonoră: Lennie Niehaus
Distribuția:
Clint Eastwood – Robert Kincaid
Meryl Streep – Francesca Johnson
Annie Corley – Carolyn Johnson
Sarah Kathryn Schmitt – tănăra Carolyn
Victor Slezak – Michael Johnson
Christopher Kroon – tănărul Michael
Jim Haynie – Richard Johnson
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Hedonismul anilor ’50 – Summertime
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
