Războiul, orice război, înseamnă oroare, moarte și triumful (întotdeauna temporar) al răului în lume. Orice război, ca toate celelalte de pe lume, este mărginit de acest cuvânt: deocamdată. Dar deocamdată nu explică totul. Și chiar acum e timpul să mergem la: totodată.
Totodată, războiul înseamnă, oricât de cinic ar suna, și o sumă de oportunități istorice, în special pentru cei de la granița cu conflictul. România, condusă cel puțin formal de pasivul tov. gen. dr. analf. plag. Ciucă și un președinte și mai pasiv care se mișcă, gândește și vorbește în reluare și mai are și ambiții vădit anti-democratice, le ratează cu nonșalanță pe toate.
Iar ratarea acestei clipe de către pasiv și și mai pasiv înseamnă, totodată, și ratarea viitorului. Se reașază geopolitic partea asta de Europă probabil pentru zeci de ani de acum înainte. România stă și face guvernare în cerc și râde ca înțeleapta la lună. Și mai apare Ciolacu de la Buzău să facă alba-neagra cu taxa unică – care are, care n-are?
De altfel, această fereastră de oportunitate prin care țara noastră s-a strecurat în NATO și UE a fost tot un război: Kosovo. Acum douăzeci și trei de ani. Și România a putut face ceva – și anume punerea la dispoziție a spațiului aerian – pentru că nu presupunea altceva decât voință politică. Iar Emil Constantinescu a avut-o atunci, în ciuda curentului majoritar din societatea românească. România mai prosperă (dar și mai stupidă) de astăzi s-a înălțat, acesta e adevărul, pe morții din fosta Iugoslavie. Și dacă fereastra de oportunitate ar fi presupus viziune și muncă temeinică din partea administrației, hă-hă, eram și acum între Belarus și Albania.
Și fiindcă are statul flasc și societatea indiferentă, România e profund incapabilă să profite de schimbările semnificative generate de agresiunea lui Putin. Noi rute comerciale în Europa? Nu suntem în stare. Autostrăzi? N-avem. Fonduri? Cu plăcere știm să tocăm, să dăm pe sub mână, să lucrăm lent și de mântuială, la capătul absurd al birocrației. Cum frumos a rezumat cineva cândva situația binecuvântată de a avea Dunărea pe teritoriul țării: o avem degeaba, căci o folosim doar ca să ne pișăm în ea.
Din păcate, exact asta se întâmplă și cu toate ocaziile generate de războiul din Ucraina. Le ratează conducerea ineptă a statului român. Ratează vârtos, ca îndrăgitul cuplu de comici Alibec-Pușcaș din atacul naționalei României, care sub înțeleapta conducere a tov. Burleanu, sub înțeleapta conducere a tov. Dîncă, merge ferm spre consecința logică. Vom fi inevitabil cei mai proști din curtea tuturor școlilor.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
