Este cunoscut faptul că, în trecutul nu foarte îndepărtat, femeile din majoritatea ţărilor lumii nu aveau nici măcar pe departe la fel de multe drepturi în societate. Cu timpul însă situaţia s-a ameliorat, iar doamnele şi domnişoarele au primit şanse egale cu bărbaţii în tot mai multe privinţe. Cu toate acestea, discriminarea sexuală încă există, iar lupta pentru combaterea ei continuă. Până acum au fost înregistrate mai multe succese, unele majore iar altele mai puţin răsunătoare, însă toate la fel de importante. O victorie din cea de-a doua categorie este obţinerea de către femei a dreptului de a purta pantaloni în clădirea Senatului american, eveniment care a avut loc în 1993.
Într-una dintre dimineţile de la începutul acelui an, Carol Moseley-Braun a îmbrăcat perechea favorită de pantaloni pentru a merge la noul ei birou din Washington DC. Politiciana democrată, care anterior reprezentase statul Illinois în Senat timp de un deceniu, fusese aleasă în noiembrie 1992 în urma unei campanii bazate pe drepturile femeii şi pe drepturile civile. Ea devenea astfel prima femeie afro-americană care ocupă funcţia de senator al Statelor Unite, însă prima zi în funcţie avea să-i rezerve o surpriză neplăcută. “Când mi-au observat ţinuta, oftaturile au devenit sonore”, spunea ea, fără să ştie că femeilor le era interzis să poarte pantaloni la etajul Senatului.
Carol Moseley-Braun, după câştigarea alegerilor pentru Senat, în noiembrie 1992
Ea încălcase o regulă nescrisă, dar încetăţenită de presiunea social şi de portarii de la uşile Senatului. Portari care puteau întoarce din drum pe oricine li s-ar fi părut că nu respectă standardele vestimentare. Starea de lucruri a persistat timp de câteva decenii, până când Moseley-Braun şi un alt pionier politic au început să lupte cu nedreptatea.
Primii senatori americani purtau veste, fracuri şi pantaloni sub genunchi cu şosete. Nimic deosebit, dar cu un aer aristocratic. Spre finalul secolului al XIX-lea, senatorii se îmbrăcau deja în haine formale, completate de veste, sacouri militare şi pantaloni cu vipuşcă. Ținutele era în general destul de asemănătoare, în ciuda unor mici diferenţe regionale, astfel că noii senatori aveau grijă să se îmbrace în acelaşi fel, pentru a conserva demnitatea camerei legislative.
Când au apărut şi primele femei în Congresul American – începând cu Jeannette Rankin, aleasă în Camera Reprezentativilor în 1916 – acestea se îmbrăcau în haine conservatoare, de culoare închisă, pentru a nu atrage atenţia asupra lor. În anii ’40, într-o vreme în care doamnele au început să ocupe tot mai multe locuri în Senat, Mary Norton (democrată din New Jersey) şi Frances Bolton (republicană din Ohio) deveniseră un fel de patrulă a modei. “Dacă lui Mary Norton i se părea că o colegă poartă o rochie prea înzorzonată, îi atrăgea imediat atenţia”, spune istoricul Matthew Wasniewski, specializat în istoria Congresului american.
Pantalonii au devenit o piesă vestimentară pentru femei la jumătatea secolului XX, dar a mai durat ceva timp până ca acestea să îi poarte la birou sau la evenimente formale. Ţinuta a devenit acceptabilă la locul de muncă pentru femei în preajma anului 1970, prima dată în agenţii federale precum Departamentul de Stat şi Pentagon. În cadrul FBI, purtarea pantalonilor de către femei a fost interzisă până în 1972, anul în care şeful instituţiei, J. Edgar Hoover, a încetat din viaţă; acesta nu suporta sub nicio formă femeile îmbrăcate cu pantaloni.
Citiţi şi Dureroasa realitate a femeilor abuzate
În acelaşi an, soţia preşedintelui Richard Nixon, Pat, a purtat în public două perechi de pantaloni creaţi de designeri americani, devenind întâia Primă Doamnă în funcţie din istoria statului fotografiată într-o astfel de ţinută. Cam din acel moment au început să se schimbe şi normele de fashion din Camera Reprezentativilor. Republicana Charlotte T. Reid din Illinois a făcut istorie în 1969, când a apărut în Casa Reprezentativilor într-o pereche de pantaloni negri, o premieră în analele Congresului.
În Senat, normele au fost mai dificil de schimbat, deoarece instituţia avea o tradiţie conservatoare ceva mai puternică. Birourile individuale aveau propriile reguli vestimentare, însă pe palierul Senatului regula era clară: interzis femeilor cu pantaloni. Asta deşi nu fusese adoptată în mod oficial, ci doar menţinută şi implementată cu ajutorul portarilor de la uşile Senatului, care acţionau atât ca agenţi de securitate, cât şi ca monitori de protocol. Chiar şi în zilele noastre, aceştia veghează atent ca persoanele care pătrund în instituţie să fie îmbrăcate adecvat, în standardele agreate de superiorii lor.
În 1972, un grup de femei din cadrul Senatului i-au adresat o scrisoare preşedintelui comitetului de regulament, plângându-se de faptul că fiecare dintre portari are propriile cerinţe vestimentare. Acestea cereau totodată adoptarea unui dress code oficial, pentru a şti clar ce ţinute sunt acceptate. Solicitarea a fost considerată neîntemeiată şi respinsă.
Însă, în 1993, balanţa sexelor din cadrul Senatului a început să se incline şi înspre cealaltă parte. Până în acel moment, numai două femei senator îşi exercitaseră mandatul simultan, dar în noiembrie 1992, alte patru femei au câştigat locuri în forul decizional şi s-au alăturat lui Nancy Kassebaum (republicană din Kansas, aleasă anterior în 1978) şi Barbara Mikulski (democrată din Maryland, aleasă anterior în 1986). Astfel, cele 6 au devenit cel mai mare grup legislative format din femei din istoria camerei superioare.
De la stânga la dreapta, rândul de sus, senatoarele Patty Murray, Barbara Mikulski, Barbara Boxer. Rândul de jos: Carol Moseley-Braun şi Diane Feinstein. Imagine realizată în 1992.
Una dintre acele senatoare era Carol Moseley-Braun. În timpul legislaturii avute în statul Illinois, aceasta purta în mod frecvent pantaloni la locul de muncă, însă la sosirea în Senat nu avea cunoştinţă despre faptul că piesa vestimentară este interzisă femeilor. Totul s-a schimbat în iarna lui 1993, când Moseley-Braun a răspuns rumorii din sală: “Ce? Care e problema? Nu e ca şi cum aş purta un kilt”. Pe moment, ea nu a realizat că replica ei a reprezentat o descătuşare pentru celelalte femei din instituţie, care i-au mulţumit că un senator le ţine în sfârşit partea, după atâţia ani.
De fapt, era vorba despre două susţinătoare ale acestui drept. Cam în acelaşi timp în care Moseley-Braun condamna legea anti-pantaloni, senatorul Barbara Mikulski s-a hotărât să atace aceeaşi regulă depăşită de vreme. “Era o vreme rea în acea iarnă din 1993 şi auzeam că va fi şi mai rău. Voiam doar să mă simt confortabil. Iar cel mai confortabil mă simt în pantaloni”.
Spre deosebire de Moseley-Braun, Mikulski ştia că are de-a face cu o tradiţie veche, aşa că mai întâi a purtat discuţii cu colegul democrat Robert Byrd, la acea vreme preşedintele Senatului, pentru a-l pune în gardă referitor la planul ei de a purta pantaloni. Liderul camerei a pus apoi să fie verificat regulamentul, pentru a vedea dacă pantalonii sunt explicit interzişi în cazul femeilor. Când s-a constatat că nu, Byrd i-a dat aprobarea lui Mikulski. “Nu a spus da, însă a dat din cap afirmativ”, îşi aminteşte politiciana.
Barbara Mikulski la Senat, în 2004
Astfel, la scurt timp, Mikulski mergea prin Senat îmbrăcată în pantaloni, iar după reacţiile stârnite, aceasta îşi aminteşte că “aveam impresia că merg pe Lună”. Cu precedentul deja creat, prezenţa femeilor îmbrăcate în pantaloni a devenit o obişnuinţă. Responsabil cu securitatea a devenit în acel an Martha Pope, prima femeie din istorie care ocupa această funcţie, şi care a instituit noile reguli vestimentare de urmat de către portarii instituţiei: “Femeile trebuie să aibă ţinută business, compusă din rochie, fustă, bluză, costum business, pantaloni asortaţi, fără pantaloni mulaţi”.
Senatoarea Diane Feinstein s-a alăturat mişcării colegelor prin purtarea ocazională a unei perechi de pantaloni, iar femeile din staff şi jurnalistele au profitat şi ele din plin de noua regulă. Dar efectele deciziei au avut bătaie mult mai lungă pentru femeile de pretutindeni, pitrivit lui Moseley-Braun: “Ce s-a întâmplat după a fost că şi alte femei au început să poarte pantaloni. Toate angajatele mergeau la şefii lor şi le spuneau acestora că dacă un senator poate purta pantaloni, şi ele pot purta. Astfel a avut loc revoluţia pantalonilor!”.
Dacă răsfoind presa internațională sau națională (de ce nu?), dați peste articole interesante și credeți că le-ar folosi și altora ceea ce vi s-a părut vouă util, vă rugăm semnalați-ni-le. Poate și cu un scurt rezumat, dacă aveți darul de a face sinteze, poate cu o opinie. Trimiteți, fie doar link ul, fie și rezumatul și sau opinia, pe adresa office@catchy.ro. Mai mulți ochi, mai mulți căutători de calitate, nu poate fi decât mai bine. Vă mulțumim.
Citiţi şi
Autenticitatea, bărbăția, masculinitatea și vulnerabilitatea în relații
Explorarea cartierelor din New York: cum să descoperi farmecul fiecărei zone
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
