Poate că nu a fost niciodată mai greu să fii femeie în România decât este acum. Înainte să îmi daţi exemple din minunata eră comunistă sau să veniţi cu citate de dinainte ca semenele mele să aibă drept de vot, citiţi până la capăt. Azi, femeile se luptă pentru nişte drepturi imprecis determinate şi încă nu ştiu să articuleze un discurs feminist care să fie demn de luat în seamă. Cum bine remarca un nene pe un site de socializare, dacă femeile vor să fie egale cu bărbaţii, de ce nu îşi numesc demersul “egalitarism”, în loc de „feminism”?
Când eram în liceu, aveam un profesor de istorie pe care îl preferam din mai multe puncte de vedere, dar îl uram tocmai pentru că susţinea mai peste tot că femeile sunt mai bărbate decât bărbaţii, mult mai deştepte şi mai simpatice. Mi-e greu să îmi dau seama dacă a devenit un trend să lupţi pentru drepturile femeilor, deşi ai un job bine plătit, nu te stresează nimeni cu nimic şi în niciun caz nu te simţi apăsată de bocancul lat şi greu al vreunei autorităţi masculine sau dacă, dimpotrivă, societatea în care trăim a început să ne lase impresia că, pentru a conta ca individ, trebuie să găseşti o cauză pe care să le-o fluturi tuturor pe sub nas fix atunci când le e lumea mai dragă.
Poate că, aşa cum observa şi Julia Kristeva acum doi ani, într-un interviu acordat RFI, femeile s-au obişnuit să se lupte cu celălalt, indiferent cine e şi ce face el, doar dintr-un fel de moştenire culturală venită pe filiera franceză, graţie lui madame Simone de Beauvoir. Dar să lăsăm intelectualele să îşi vadă de treaba lor. De câte ori nu aţi auzit femeile spunând că vor un bărbat care să gătească, să fie masculin, sensibil, dar puternic, adorabil, dar dur şi aşa mai departe? Aceleaşi doamne insistă că locul femeii nu este în bucătărie şi că ea are dreptul să se desăvârşească profesional, aşa că le dispreţuiesc din start pe cele care se mărită la vârste fragede sau îndrăznesc să spună că nu le deranjează să gătească şi să facă ordine în casă.
Spre ce tinde societatea noastră, dacă ne luăm după feministe? Spre familii în care bărbatul face tot ce refuză femeia să facă, se duce la muncă, îi face cadouri doamnei, e un tată bun, nu iese prea des cu băieţii şi, ocazional, are dreptul să se revolte pentru a-şi confirma latura masculină şi sporadicul machism. Totodată, femeia feministă are dreptul să nu mai poarte machiaj sau haine sexy, pentru că femeia feministă nu este un obiect sexual. Bărbatul, acest duşman, acest nenorocit care e obişnuit să se uite după oarece coordonate corporale, e condamnat să se mulţumească, desigur, cu frumuseţea lăuntrică a femeii. Şi lucrurile nu se opresc aici. Femeile nefeministe sunt şi ele nişte trădătoare care le încurajează bărbaţilor pornirile sălbatice, în loc să facă front comun cu feministele şi împreună să cucerească nu ştiu ce drepturi. Într-o societate nu prea zdravănă la cap, femeile ar da foc caselor de modă şi magazinelor de cosmetice, ar lăsa să le crească mustaţa şi s-ar îmbrăca în hainele bărbaţilor lor doar ca să arate că sunt egale cu ei.
De ce nu funcţionează feminismul la noi în ţară? În primul rând, pentru că egalitatea cu celălat nu înseamnă copiere până în cele mai mici detalii. Edward Said zicea că, indiferent care sunt cele două categorii despre care te-ai decis să vorbeşti, trebuie să iei în calcul conceptul de diferenţă. Femeile sunt diferite de bărbaţi, fiecare face ce poate, lucrează unde poate şi nu încearcă să îl asuprească pe celălalt.
Cred că feminismul este impracticabil într-o societate care deja le-a acordat tuturor cetăţenilor ei aceleaşi drepturi şi obligaţii. Singura cu care rămâne să lupţi, ca feministă, este percepţia generală asupra femeii, iar cincizeci la sută din munca ta constă în a le spune chiar femeilor că trebuie să se vadă altfel. Ca să ce? Ce e atât de abominabil la femeia care trăieşte acum în România sau în orice altă ţară civilizată? Aşa cum e ţara asta, asigură un fundament juridic care să îl respecte pe fiecare individ în parte, indiferent de sex, religie, rasă şi aşa mai departe. Şi acum vă rog să mă scuzaţi, am două oale pe foc şi trebuie să dau cu aspiratorul. Feminists, go nuts!
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
