E-atâta-nverşunare-n neamul românesc zilele astea, un du-te-vino-al neliniștilor, neajunsurilor, durerii, dorului și neputinței, al ghimpelui care-mpuroiază mocnit în carne până-și varsă puroiul pe dinafară, al caprei vecinului ce musai să dea ortu‘ popii, trăsni-o-ar, că prea behăie-aiurea printre uluci.
Citesc de când mă știu, pot adăsta cu orele tot răsfoind tomuri din scoarță-n scoarță, am buchisit biblioteci-ntregi în aproape juma‘ de veac, da‘ de niscaiva vreme încoace am ajuns a mă cruci mai abitir ca-n săptămâna patimilor și mai multe nu.
Mi-e limpede că toți vor să se facă cât mai tare-auziți, doar că, oricât mi-aș da silința, mi-e peste cu putință să mă dumiresc cum de-au ajuns inimi de bună-credință să-și arunce cele mai ticăloase vorbe și injurii, să suduiască în sus și-n jos în numele „poporului și țărișoarei“, să-și gherănească până la sânge sufletele și să-și scoată unii altora ochii, să se-asmută care mai de care unii la jugulara ălorlalți.
Cetele creștine cu crucea făcută țăndări de-atâta purcoi de vorbe goale și grele-mproșcate la-ntâmplare, războindu-se cu alte cete creștine cu prapurul zălog, ‘și-aruncă nepristan biata pisică moartă-coaptă peste gard de colo-colo, într-o jelanie și-o chelfăneală de ți se-apleacă și mai multe nu. De parcă mi ți s-au prins în horă dimpreună Ghionoaia, Zmeul-Zmeilor, Căpcăunul, Ucigă-l Toaca, Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure -șchiop, și-au dat mișelește mâna peste plaiul mioritic și toți se veselesc zăluzi de câtă vrajb-au împărțit cu nemiluita încolo și-ncoace.
Ce-ar fi dacă fiecare ar gândi cu mintea lui de d-„ăle bune“ deopotrivă cu-a „de sfânta duminică”? Cum ar fi dacă ne-am pune straiele strămoșești de sărbătoare și-am da iama-n lume ca să se bucurăm de lumina din juru-ne, nu ca să căutăm nod în papură și să-mprăștiem întuneric doar de dragul de-a fi Ghiță contra? Cum ar fi dac-am lăsa sfada la o parte și-n loc de-a sări la beregata cuiva și-a urla din toți bojogii am căuta a ne afla cuvinte-alese să-i mulțumim celui de lângă noi pentru un surâs, pentru o mână-ntinsă, pentru o vorbă blândă la ananghie? Ce-ar fi dac-am întinde un umăr de reazem, o mână de-ajutor și-am prăvăli-n pustiu gâlcevile, dihoniile și zavistiile, ne-am măsura cumsecade cuvintele și-am ține din scurt zăbalele vrajbei? Poate că tare faine, cumsecade și limpezi ne-ar mai fi zilișoarele, poate că altfel am scoate capul în lume, cu „bujori în obrăjori“ și pravile cu-ăi 7 ani de-acasă-n straiță… Senin la scrutin și NICio DANdana pe buletin!
Guest post by Camelia Sighiartău
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Țara nu e o peluză, s-o conduci c-o vuvuzea
Cine se tot amestecă în problemele interne ale României?
Duminica Cocalarului. Ce mai e de făcut?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
