Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Şi-am mai stat când am plecat

6 May 2015

ioana raduca 3Oase, carne, sânge, apă, multă apă şi… o bombă cu ceas. Cam asta şade, în fiecare dintre noi, mai la suprafaţă sau în adâncuri. O bombă care ştie să explodeze la momentul potrivit, nicio secundă mai devreme, niciuna mai târziu. Un explozibil care te transformă în cenuşă sau praf de stele, după ceea ce dictează ceasul ăla cu mecanism ciudat pe care îl are ataşat. Un soi de orologiu personal care nu ticăie la fiecare după regula celor 60 de secunde, ci după amintirile adunate, după furtunile din care ai ieşit cu hainele zdrenţuite, dar cu zâmbetul intact, după cărţile citite şi numărul de prieteni care chiar îţi răspund la miez de noapte să te scoată din rahat.

La ea a explodat taman când lumea din jur credea că are viaţa perfectă, că şi acasă şi la muncă s-au aşezat toate mai ceva ca borcanele de dulceaţă în cămara bunicii. Bine, n-a fost chiar explozie. După regulile de manual ar trebui trecut evenimentul ca o implozie semicontrolată. Ceva în interior s-a rupt. Brusc. Sau… nu chiar brusc. Simţise de mai multă vreme că nu merge, că direcţia e greşită, că viaţa e mai mult de atât şi că mai sunt bomboane pe care ar trebui să le guste, să nu îşi lingă toată ziua degetele de şerbet. Dar, la fel ca restul lumii, sau, mă rog, cel puţin aşa îşi spusese ea, acoperea cu scuze banale laşitatea de a rupe pisica. N-ai cum să ieşi dintr-o relaţie, sentimentală sau profesională, până n-ai trecut prin purgatoriul “Merge şi aşa! Lasă că o să fie bine!”.

whatever

Dar, într-o zi n-a mai mers. Pur şi simplu n-a mai mers. Şi culmea e că nu puteau să priceapă asta taman cei care stătuseră atât amar de vreme lângă ea şi ştiau la milimetru ce nu se mai potriveşte, ce strică imaginea de ansamblu. Taman ei, mai ipocriţi decât prevede legea, îi spuneau că are orologiul stricat. Că i-a sărit bomba interioară la momentul nepotrivit. Nepotrivit pentru cine? Pentru ea? Posibil. Pentru că încă nu ştia dacă se face cenuşă sau praf de stele…



Citiţi şi

Ce ai tu, nu mai găsesc în altă parte, ce am eu, tu știi de mai găsești, dar…

Vreți să mă blamați? Faceți-o!

Infidelitatea feminină

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,156 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro