Simfonia durerii la Casa Albă – Jackie

Mădălina Dumitrache

1 February 2017

Mădălina DumitracheCu toate că există tone de materiale (articole și cărți publicate, înregistrări video, filme artistice) despre viața acestei doamne, se pare că misterul încă plutește în preajma celei care-a rămas în memoria colectivă cunoscută drept „Jackie”. Admirată pentru eleganța și pentru cultura sa, Jacqueline Bouvier Kennedy, Prima Doamnă a Statelor Unite, în 1963, scrie o nouă pagină în istorie, odată cu prezentarea versiunii cinematografice, Jackie – primul lungmetraj în limba engleză al cineastului din Chile.

Acțiunea a fost plasată în noiembrie 1963, după ce John F. Kennedy, al 35-lea președinte al S.U.A., fusese asasinat în Dallas. Martoră încremenită a morții violente a soțului său, confruntată cu dramatismul evenimentelor  de după acel tragic sfârșit, văduva fostului Președinte american încearcă să ridice vălul. Cineastul Pablo Larraín o surprinde pe Jackie Kennedy (Natalie Portman) imediat, înainte și după uciderea soțului ei, Președintele John F. Kennedy,  într-o inedită, dureroasă formulă de film biografic. Printre numeroase flashback-uri și re-vitalizări ale peliculelor de arhivă, spectatorul este invitat să descopere intimitatea unei soții după o mare suferință. Așadar, un reporter (Billy Crudup) este acceptat în casa tinerei văduve pentru a primi unele răspunsuri legate de întrebările despre viața de Primă Doamnă, apoi de văduvă a lui JFK (interpretat în film de actorul danez Caspar Phillipson). Chipul înăsprit de durere al eroinei este mai mereu surprins în prim-plan, iar perplexitatea jurnalistului face ca permanenta glisare între trecut-prezent, zâmbet-plânset, bucurie-groază ajută spectatorul să pătrundă grozăvia acelor momente. Chiar de la primele întrebări, Jackie știe să puncteze și să-și etaleze forța (aproape brutal cu replica: „Are you giving me professional advice?”).

Jackie 5

Utilizând tehnici multiple, realizatorii ne arată cum poate fi văzută Jackie la faimoasa White House / Casa Albă, în acea surprinzătoare transmisie televizată, în care tânăra Doamnă deschidea larg porțile reședinței prezidențiale, urmărită fiind de milioane de cetățeni americani („A Tour of the White House”, CBS, 1962). Apoi, la doar câteva minute distanță, dispar imaginile galvanizate și reapare figura cernită a fostei First Lady care exprimă oroarea retrăită prin povestirea clipelor de coșmar petrecute în mașina care îl transporta pe fostul Președinte împușcat în cap. O vedem pe Jackie cum îl însoțea, în acel taior roz Chanel împroșcat cu sânge, devenită un fel de spectru al durerii îngrozitoare.

Jackie 3

Poziția cineastului Pablo Larraín (No), față de personajul Jackie, se poate citi printre rânduri în replicile rostite pe ecran de expresiva Natalie Portman: „I lost track somewhere what was real, what was performance.” Talentata actriță a redat, evidențiat, dicția – în mod vădit pronunțată à la Marilyn Monroe (overdeliberate finishing-school) – din acel tur televizat de la Casa Albă.  Totuși, când vorbea cu reporterul sau cu Robert Kennedy (Peter Sarsgaard), vocea mult-prea-studiată (antrenată de Tanya Blumstein) a lui Natalie Portman sună artificial. În pofida acestui mic detaliu, uimitoarea Jackie-Portman este briliantă: armonizează timiditatea cu stilul, fiecare dintre calități recalibrându-se în această surprinzătoare combinație. Apropierea de reala Jacqueline Bouvier Kennedy se face firesc prin distribuirea acestei actrițe poliglote, care posedă datele fizice în concordanță cu portretul din epocă, făcând aproape inutile tehnicile de machiaj, dar și distincția izvorâtă din cultura acestei fine actrițe. De asemenea, artista evidențiază faptul că femeia/Jackie înțelesese însemnătatea Casei Albe pentru sine. În marea tradiție a americanilor care-au studiat literatura europeană, Jackie simțea nevoia să demonstreze elitelor de pe bătrânul continent că și în America se poate face în mod serios cultură. Chiar acel dureros moment al înmormântării s-a constituit într-o procesiune solemn, de răbdare în suferință, cu demnitate și forță.

Jackie 4

Departe de a fi o biografie siropoasă, plină de glamour și artificii, Jackie dezvăluie și o mică parte din mecanismele Puterii (Jackie îi mărturisește reporterului că acea comparație cu legendarul  rege Arthur, folosită de administrația americană în campania electorală – melodia Camelot  – din musicalul interpretat de Richard Burton) desemna un ideal, dar era și marketing. Realizatorul chilian și-a imaginat și a oferit privitorilor scene în care femeia /„First Lady”care îi fusese alături și la greu, dar mai ales la rău, lui JFK, trăia spaima coșmarului de după asasinat; de aceea, parada de rochii de gală, alternând cu nenumărate serii de cocktailuri de vodcă și calmante nu surprinde pe nimeni și pare chiar firească. Așa cum și acele moment în care jurnalistul o întrerupe sau în care încearcă să îi modifice discursul (notițele verificate și corectate ulterior de fosta jurnalistă Jacqueline Bouvier Kennedy) dau o notă de firesc asupra unui altfel de moment din intimitatea fostei Prime Doamne. Clipele cruciale din istoria personală, care pentru  o perioadă, s-a confundat cu Marea Istorie, se derulează punctând – ca într-un film cu valențe psihologice – groaza și trauma femeii „Jackie”. În acest fel, Larraín contrabalansează imaginea acelei Jackie care-a simbolizat, pentru milioane de femei de pe planetă, proiecția unui ideal (soție, văduvă, mamă îndurerată încercând să-și țină departe de moarte propriii copii, așa cum a salvat numeroase aparențe, mascând infidelitatea faimosului ei soț). Camera de filmare o urmărește îndeaproape pe fragila și delicata ființă care a suportat grozăvia trecerii bruște de la mărire la decădere, fără să lase măcar o dată impresia că ar fi lipsită de putere.

jackie 2

Coloana sonoră, realizată de Mica Levi, atenționează spectatorul încă de la primele acorduri-bocet că eroina avută în prim-plan se află într-o dezordine emoțională. Muzica marchează diferența dintre un banal film documentar și cel realizat de Pablo Larraín, care i-a conferit lui Jackie o „voce” unică. Concordanța dintre imagini, ilustrație sonoră și interpretarea artistică dau veridicitate și plasticitate peliculei, iar eroina își poate etala nenumăratele ei fațete, ca într-un veritabil caleidoscop emoțional. Obiectele, veșmintele, clădirile care o împresoară o sperie, dar nu o dărâmă, Jackie se re-compune și renaște precum legendara pasăre Phoenix. Lovită crunt de soartă, dar conștientă că va deveni o figură mitică (lungile confesiuni făcute preotului interpretat de regretatul John Hurt ne îndreptățesc să credem) Jackie / Jacqueline Bouvier Kennedy, de sub vălul cernit, își asumă numeroase riscuri și antipatii, își dezvăluie și partea vulnerabilă a naturii sale, dar nu se lasă învinsă. Jackie rămâne versiunea, plină de pathos, a unui cineast care-a realizat o adevărată „simfonie a durerii” la Casa Albă.

jackie 5

Distribuția:

Natalie Portman – Jacqueline Kennedy

Peter Sarsgaard  – Robert Kennedy

Greta Gerwig  – Pamela Turnure

Billy Crudup  – The Journalist (Jurnalistul)

John Hurt  – The Priest (Preotul)

Max Casella  – Jack Valenti

Sunnie Pelant  – Caroline Kennedy

Beth Grant  –  Ladybird Johnson

Regia: Pablo Larraín

Scenariul: Noah Oppenheim

Imaginea: Stéphane Fontaine

Montajul: Sebastián Sepúlveda

Muzica: Mica Levi

Durata: 100 min.

Premii, nominalizări, festivaluri:

Premiile Oscar, 2017:

Categoria Rezultatul
Cea mai bună actriță în rol principal – Natalie Portman Nominalizat
Cea mai bună coloană sonoră – Mica Levi Nominalizat
Cele mai bune costume – Madeline Fontaine Nominalizat

Premii Globul de Aur, 2017

Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (dramă) – Natalie Portman Nominalizat

Premii BAFTA, 2017

Categoria Rezultatul
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă, rol principal – Natalie Portman Nominalizat
BAFTA pentru cea mai bună muzică originală de film – Mica Levi Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cele mai bune costume – Madeline Fontaine Nominalizat

Premii Veneția, 2016

Categoria Rezultatul
Leul de Aur – Pablo Larraín Nominalizat
Osella de Aur pentru cel mai bun scenariu – Noah Oppenheim Câștigător


Citiţi şi

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Să se întoarcă? Să o ia de la capăt?

Ema

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,251 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro