Sistemul nostru solar ar putea avea iar nouă planete

23 January 2016

După ce în 2005 micuțul Pluto, descoperit în 1930, a fost exclus din clubul planetelor, mai aveam doar șapte vecini de galaxie de același rang: Mercur și Venus mai apropiați de Soare și cu Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun – mai depărtați decât noi. Pentru cei triști că nu mai eram 9, iată o veste bună: California Institute of Technology (Caltech) a strigat Evrika! (De)mult căutata Planetă X a apărut! Drept e că doar în calculele și simulările astronomilor americani, pentru că s-au bazat doar pe mișcarea altor corpuri cerești și nu pe observații directe.

Planets

Calculele sugerează că planeta înghețată ar avea de patru ori dimensiunea Pământului, că masa ei s-ar situa între cea a Pământului și cea a planetei Neptun, și că ar orbita pe o traiectorie eliptică, de douăzeci de ori mai departe de Soare decât Neptun, adică i-ar lua între 10.000 şi 20.000 de ani pentru o mişcare de revoluţie completă. Oricum aceste ordine de mărime ni se par “astronomice”! 🙂

a noua planeta

Observaţiile şi analizele realizate asupra zonei cunoscute sub numele de Kuiper Belt au condus la concluzia că modul în care se aliniază două dintre corpurile cele mai mari prezente aici, Sedna şi 2012 VP113, indică foarte clar prezenţa unei planete de dimensiuni mari. De asemenea, este posibil ca deja să existe date despre această planetă, dar care n-au fost corect interpretate. Totuşi, până când dovezile directe nu vor apărea, iar „a noua planetă” nu va fi observată direct, totul rămâne la nivel de teorie. Mai ales că mulți se întreabă cum de telescopul Kepler a putut “vedea”  nenumărate planete din afara Sistemului Solar, dar nu și pe cea în caucă. Pe de altă parte, pentru existența ei pledează și faptul că între Pământ şi Neptun nu este nicio planetă de această dimensiune. “Poate că aceasta este cea care lipseşte”, a declarat pentru BBC News omul de ştiinţă de top al NASA, Ellen Stofan. Poate, zicem și noi, ca să fim iar ce-am fost și chiar mai mult! 🙂



Citiţi şi

Dumnezeu nu joacă zaruri

Sentimentul unui sfârșit

Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro