Sunt o femeie care știe ce vrea – o placă de păr Dyson

7 March 2022

Sunt mama unui bebeluș de 6 luni. Inutil să va spun cât timp am să respir, nu mai zic pentru mine. Nopțile sunt alcătuite din bucățele, precum puzzle-urile pe care deja i le-am cumpărat și așteaptă cuminți să crească copilul, să aibă cine să se joace cu ele. Iar zilele sunt alcătuite dintr-o mulțime de zile mai mici, dar la fel de complicate, căci între alăptari, pamperși, parc, spălat, călcat rufe, gătit pentru familie, timpul se contractă ca o ciupercă pe grătar – da, mi-e foame, de unde ați ghicit? Numai că azi nu am avut încă timp să mănac ceva. Bine, nici să măpieptăn nu am avut, dar asta intră la detalii.

Știu, important e copilul – să fie sănătos – și el este, mulțumesc lui Dumnezeu, dar important e și să nu mă mai vait atât, că nu sunt singura mamă din lume, că uite x și y ce bine arată, ce siluete au, ce păr perfect și sunt, la fel că mine, lăuze.

Ei bine, dragii mei sfătuitori bine intenționați, refuz să vă ascult pentru că sunteți profund nedrepți. Exemplele voastre – chiar de ar fi reale, sunt irelevante, căci fiecare femeie e diferită, situația fiecăreia e diferită, limitele și ajutoarele pe care le are pe lângă ea sunt diferite etc etc, dar dacă vreți totusi să mă ajutați într-un fel, acela să fie o vorbă bună sau măcar să-mi spuneți nu cum arată x și y, ci ce fac x și y.

Concret, m-ar interesa cum de au părul atât de drept? Nu cumva folosesc o placă de păr Dyson? Mă gândeam eu. Că și bucle lejere tot cu ea îți poți face. Ei, vedeți, asta mi-ar prinde bine! Nu doar sfatul, ci și placa, în sine, că tot e 8 martie mâine. Și eu sunt super convinsă că e exact ce-mi trebuie acum și nu o tichie de mărgăritar. Ar fi un gest mic pentru omenirea din jurul meu (atenția la mine bărbate, mamă, soră-meo), dar un pas uriaș către regăsirea de sine. M-ar ajuta să trec mai repede și cu fruntea mai sus prin perioada asta nespus de frumoasă și de grea.

Știu exact tot ce poți face cu ea, că am citit, sunt informată. 🙂 Și au dreptate fetele de la catchy, ca Dyson nu e nimeni!

Placa Dyson Coralle are

  • Plăcuțe flexibile din aliaj de mangan și cupru (singura placă cu o asemenea invenție) – se curbează pe șuvița de păr încălzind-o uniform la o temperatură mai joasă, reducând de două ori posibilitatea de a o deteriora!
  • Sistem inteligent de încălzire – plăcuțele au senzori care le reglează temperatura de 100 de ori pe secundă! Prin urmare nu există risc de supraîncălzire și de deteriorare a firelor de păr prin exces de căldură.

Iar eu am un principiu: merit ce-i mai bun. S-a auzit acolo în living, pe canapea?

Există plăci pentru păr și există placa Dyson Coralle

PS: Aud? Sunt superficială? Așa o fi… nu merg pe ideea că forma creează fondul, dar dacă pot face ceva rapid (că doar nu am timp, asta e clar), ușor și important pentru stima mea de sine, atunci superficiali sunt cei ce mă etichetează pe mine că aș fi una. Punct. Să vină toate plăcile Dyson la mine! Bine, numai una, aia albastru de Prusia. Ah! 🙂

Citiți și O femeie cu părul sănătos, mătăsos și lejer coafat n-are rivale, că parcă e scris de soră-mea.



Citiţi şi

Există plăci pentru păr și există placa Dyson Coralle

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro