Articole despre acceptare

Imaginea tatălui în istorie, confundată adesea și cu o imagine bărbatului, pentru că rolul tatălui nu este instinctual ca la femeie, a avut întotdeauna, în toate vremurile, o nuanță de compensare. Ceva nu era de ajuns pentru bărbați. Nu aveau destulă putere. Acum, femeile nu se simt îndeajuns de bune …

Undeva, între adolescență și prima tinerețe, atunci când pare că începe balul vieții, începem să ne construim o imagine de femeie care să placă în primul rând, căutăm confirmări cu prețul mulării pe așteptările celorlalți și suntem gata să ne vedem prin ochii lor mai repede decât prin ai noștri, …

Am ajuns la jumătatea timpului. Îmi arunc privirea pe tabela de marcaj și văd un 2 scris mare. Înseamnă, deci, că am intrat în repriza secundă a meciului vieții. Gata, nu mai am timp de pierdut cu tot ce nu se subsumează noțiunii de frumos, cu explicații inutile, lungi și …

Dacă vrei să fii fericită, nu te compara niciodată cu alţii. Fiecare are viaţa lui, fiecare are de învăţat propriile lecţii. Poate că pentru mine a fost mai greu atunci, dar acum eu am mai multă libertate decât cei care păreau liberi atunci. Marea majoritate a oamenilor dispun de timp …

De când mă știu, am luptat împotriva firii mele. Prea moale, lipsită de inițiative agresive atunci când situațiile – și mai ales oamenii – o cereau, prea îngăduitoare, prea dispusă să-i mulțumesc pe ceilalți, deși niciodată nu am reușit. Prea dispusă să mă mulțumesc cu nimic, atâta timp cât ceilalți …

Religia creştină spune că bolile au ca drept cauze… păcatele noastre. Cert este faptul că bolile au existat de când lumea. Am eradicat multe, precum ciuma, holera, dar am creat altele precum Sida și Ebola, nu ne mai îmbolnăvim atât de des de plămâni, dar ne îmbolnăvim de inimă. Azi …

În ea erau două – Iris și Umbra ei. Se-nțelegeau bine. Din când în când, Iris se retrăgea, iar Umbra îi lua locul. Acum Iris plecase. Se retrăsese în locul acela al ei, știut numai de ea. Era nisip, unul fin și fierbinte, soare, cald și mare. O, marea molcomă, …

De la o vreme, simt că mi-am pierdut identitatea, unde şi când nu ştiu exact; ştiu doar că eu – cea care eram mai înainte nu mai exist! M-am pierdut când visam să te întâlnesc, m-am pierdut când încercam să-mi imaginez cum poţi să arăţi şi ce fel de caracter …

Este acolo. Dar nu-l las. Nu-l mai las să mă copleșească. Am decis să lupt împotriva lui. Este puternic, parșiv, se insinuează încet, dar sigur, se imprimă, pur și simplu, îl simt sigur pe el, dar nu știe. Nu știe că m-am decis să lupt. Îl las acum să-și facă …

Păi, nu sunt nebună. Cum să fiu nebună că e încă viu în suflet el, cu tot ce a adus? Cum să fiu, când m-a învățat ce înseamnă să iubesc complet, când mi-a dăruit încredere, siguranță, pace, acceptare, pasiune, iubire și libertate, curajul că lângă el nimic nu poate fi …