Articole despre ipocrizie

Talk Tabu

Ce a primit în dar actuala fostului meu

by Catchy / 20 March 2018

Femeie a fostului meu bărbat, îți scriu în această zi să-ți dezvălui darul meu pentru tine pe care în acest moment îl apreciezi: opera mea; aceea de a crea un bărbat la care multe femei ar visa. Am strecurat în vocea și mângâierile lui tandrețe, în privire – duioșie și nesaț, …

Life Bites

Suntem, pe dracu!

by Catchy / 2 November 2017

Ştim că lumea aceasta robotică în care supraviețuim (pentru că a trăi este altceva) nu ne hrăneşte şi nu ne dezvoltă emoțional. Am ajuns să ne controlăm mai degrabă emoțiile, tremuratul şi lacrimile, decât accesele de furie şi mizeria din vocabular. Aşa, cică, am fi puternici. Suntem, pe dracu! Nu …

Shopping Spree

Aia e de vină! L-a corupt, l-a stricat, s-a urcat cu totul pe el și l-a zăpăcit de cap

by Catchy / 18 October 2017

Noi, femeile, suntem de multe ori ipocrite. Ca neveste, sărim ca arse atunci când soțul „calcă pe bec”. Cum, să mă înșele el pe mine? Cum adică, să-și găsească o amantă? Adică o femeie inconștientă, nesimțită și nenorocită care să îi strice casa și familia, pretinzând că l-ar iubi? Și …

Shopping Spree

Facebook, noaptea minții!

by Catchy / 7 October 2017

Am cunoștințe pe care nu trebuie să le mai sun să le întreb ce fac, pentru că știu. Cum deschid facebook-ul, îmi sare-n ochi. Sunt triste și deprimate pentru că sunt singure. Și atunci îmi curg prin fața ochilor un șir nesfârșit de litanii nostalgico-romatico-siropoaso-tragicomice. Poezele ticluite în mare taină, …

Life Bites

Concert pentru bărbați inteligenți în LA minoare

by Liliana Widocks / 15 August 2017

Sunt fericita posesoare a unei vieți în care mi-a fost dat să întâlnesc foarte mulți bărbați interesanți. Cu secretele lor aș fi putut publica undeva pe la 520 de volume și unele ar fi fost, indubitabil, best sellers. Un singur defect, achiziționat după fabricație, m-a oprit să pun pe peliculă …

Shopping Spree

Vaaai, iubita, dar nu trebuiaaaaaa!

by Catchy / 10 July 2017

Când e vorba de ceilalți, imediat detectăm ipocrizia. Strâmbăm superior din nas… Nu ne place, ne deranjează, ne ofensează. Dar când vine vorba de propria noastră ipocrizie… ei, atunci este altceva. Adică nu e chiar ipocrizie… Și aș vrea să exemplific. Știți expresia aceea când cineva se bucură exagerat, demonstrativ, …

Life Bites

Bărbatul sensibil, un lucru rău?

by Catchy / 4 July 2017

Meditam zilele trecute la întrebarea asta. Se ştie, nu mai e niciun secret pentru nimeni, că bărbatului, încă din copilărie, a fost educat de către rude, părinţi, în special de către tată, ca atunci când va deveni adult să se comporte precum un luptător, un vânător care îşi va alege …

Life Bites

Dacă eşti adevărat, totul se aşază

by Lucian Popescu / 17 February 2017

Remarcabilul talent al oamenilor de a se raporta invidios la alţii este întrecut doar de aplecarea lor ipocrită către relaţii. Culmea, mult mai mult şi mai vârtos către relaţiile personale decât către cele sociale sau profesionale. Motivul este, în general, evident. Cu cât este mai mare nesiguranţa de sine, cu …

Life Bites Bucureşti

Nunțile noastre, niște dezastre financiare

by Vitalie Cojocari / 30 November 2016

Vorbeam cu un amic. Nu este genul care să-și facă nunta/botezul pentru a câștiga bani. Dar mi-a mărturisit cu jumătate de gură că experiența sa a fost un dezastru financiar. Abia s-a terminat petrecerea, că a venit patronul localului și i-a zis: ”știți, trebuie să ne dați restul banilor.” Când a …

Read me

De ce?…

by Dan Gabriel Onțeluș / 30 October 2016

De ce unii oameni ajung părinți, deși nu-și doresc neapărat, iar alții nu, cu toate că suferă cumplit din această cauză?… De ce unele mame au copii cu dizabilități ori își înmormântează copiii, iar alte mame au copii inteligenți și frumoși?… De ce singurătatea ne dă târcoale în mijlocul mulțimii, …

catchy.ro