Vaaai, iubita, dar nu trebuiaaaaaa!

Catchy

10 July 2017

Când e vorba de ceilalți, imediat detectăm ipocrizia. Strâmbăm superior din nas… Nu ne place, ne deranjează, ne ofensează. Dar când vine vorba de propria noastră ipocrizie… ei, atunci este altceva. Adică nu e chiar ipocrizie…

Și aș vrea să exemplific. Știți expresia aceea când cineva se bucură exagerat, demonstrativ, când primește câte un cadou? Chit că e vorba de un mic nimic, nici măcar strălucitor? Mie mi s-a întâmplat. Să vedeți…

Odată, de ziua mea, aveam invitați (având în vedere că nu-mi serbez ziua anual, era totuși o chestie și prietenii mei știau asta). Desfac cadouri și mă entuziasmez și eu, cât să nu se simtă prost invitații, dar cu oarece măsură și, de la caz la caz, cu bucurie sinceră. Și atunci primesc acel cadou… Cadoul ambalat ca la carte, o cutiuță de mărime potrivită cât să te facă să visezi, până s-o deschizi, la cele mai rafinate ceasuri, la cele mai prețioase bijuterii sau poate cine știe ce parfum rar, care se vinde în exclusivitate în recipiente prețioase… Zburau gândurile mele care-ncontro… Și deschid în bătaia soarelui cutiuța și, fără să văd bine ce e înăuntru, imaginația mea zboară la celebrele ceasuri Tissot, inima tresaltă de fericire, iar gura mă ia pe dinainte și numai ce mă aud exclamând ca o divă de Pantelimon ce mă aflu:

– Vaaai, iubita, dar nu trebuiaaaaaa!

cadou

Prietena mea îmi aruncă atunci o privire criminală – și am o secundă senzația că ascunde la spate o drujbă – apoi se repliază rapid, deși nu reușește să-și șteargă complet mimica de femeie ofensată până la oase și reușește să silabisească silit un „n-ai pentru ce… e plăcerea mea… mă bucur că-ți place” și-mi înapoiază o grimasă acră. Ce naiba, zic în sine mea, doar am fost sinceră, o dată în viață primești un astfel de cadou, deci nu pot fi suspectată de ipocrizie sau, mai  rău, de ironie – că doar știți vorba aia cu calul și dinții lui nenumărați. Că nu se numără, adică.

În fine, revenind, o las în plata domnului de sclifosită și mă uit cu atenție să mă bucur de cadoul meu…

Iar cadoul meu este o… chinezărie, un gablonț, o tablă amărâtă cu limbi, o… nenorocire… Și-mi cade fisa (era să zic fața)!! Acum, drege busuiocul dacă poți!… și numai ce încep să caut febril în minte o replică, ceva genial, cu umor, eventual, ca să dezamorsez situația. Și cum neuronii mei nu mă lasă la greu, cu dezamăgire, trebuie să recunosc, prost ascunsă, exclam din nou, ca o divă de Ciorogârla de data asta:

– Lasă, tu, că și ăsta e frumos!!

De la petrecerea aia, nu știu de ce, dar nu-mi mai vorbește….



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Aşa, şi? Cu ce ai fi tu mai bună?

Știți vreun magazin de unde să-mi cumpere Adriana ceva din toate acestea?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,975 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro