Articole despre neliniste

I. Am intrat în 2013 tâmpită. Şi, cum iubesc simetriile, ies la fel. Din ianuarie mi-amintesc c-au fost păduchi în şcoală şi toată lumea s-a speriat ca de holeră. Cam în trei luni, au şi plecat, dezamăgiţi de lipsa de recunoştinţă a gazdelor. A, mai ţiu minte şi c-am fost …

E nesfântă naivitate. Ori învechire-n zile rele, cum spunea psalmistul. Nici nu ştiu cum să-i zic. Dar fiindcă pentru mine antonimul lui „bun“ nu este „rău“, ci, mult mai degrabă, „prost“, numesc „prostie“ orice fel de nereuşită şi orice tip de treabă făcută aproximativ bine. Ne-am gânditără noi să vorbim …

Am învăţat – cu efort, e adevărat – să-mi deznod privirile sufleteşti de om, să nu mai îngenunchez la minunile-i relative, să mă depărtez de căldura lui trecătoare. Omul poartă cu sine rugăciuni ale orgoliului, ochii lui se rotesc asupra propriilor nelinişti şi vise, mai mult sau mai puţin izbăvitoare, …

Timpul umerilor lăsați, al privirii pironite în pământ. Țintuite acolo, legate cu lanțuri de-o bordură, în speranța că soneria ceasului te va trezi dintr-un vis urât. Momentul conștientizării că “dacă ar fi fost să fie” devine “îmi pare rău că nu…”. Timpul în care pumnul se strânge în speranța că …

Eu îl am aproape în permanenţă. E parte din mine, nu aş putea să mai trăiesc fără el. E un amestec de alertă, adrenalină, încrâncenare, frică, stres, nesiguranţă, dar şi chef de viaţă şi gâdilici de râs – nu pot să-l definesc prea bine. E o bucată de creier agitat …