Imnul îmi place mie: Deșteaptă-te române! Și românul ce face, se deșteaptă? Nu se mai deșteaptă, că el e deja cel mai deștept om din lume. După bulgari.
Măi oameni buni, noi trăim în subsolul piramidei trebuințelor, dar o ardem ideologic. Măi, mânca-v-ar Montesquieu spiritul legilor, vedeți că v-a rămas niște țară în comuna primitivă și în evul mediu timpuriu, „elitele” ar trece maxim în clasa a șasea în orice sistem de învățământ care n-ar fi un simplu act de dresaj, până la Europa e departe și drumul trece prin Chitila, luați-o mai ușor, așa, că hei-rup-ul te întoarce de unde ai plecat, ca pe hopa-mitică.
Suntem, cum zicea un domn la emisiunea „D-ale lu’ Mitică”, mai demult, vai de mămica noastră care plânge pe drum. Vai de mămica noastră care plânge pe drum. Așa suntem.
Și de ce? De la prostie. Prea mulți oameni proști, proști. Dar de ce sunt oamenii așa de proști? Mereu a fost omul așa prost și nu ne dădeam noi seama? Sau l-a prostit în asemenea hal însăși revoluția tehnologică, draga de ea, să-i dea Dumnezeu sănătate, cum i-a urat și Prostănacul Geoană Regelui Mihai, mort de șapte ani.
Computerele? Internetul, maică?! Rețelele sociale? Cine a făcut omul așa prost? De unde are omul atâta prostie, cum ar întreba și maistrul Cristoiu, dacă ar întreba el. De unde? De unde? De unde? E ca aia cu oul și găina.
Eu sunt doctor. E adevărat că doctor în științe politice, totuși doctor. Pun și eu un diagnostic, acolo. Știu – vreți să aflați diagnosticul. E de la om. Omul e de vină. Omul e stricat. Așa e el. Lemnul strâmb al omenirii, a zis și colegul Kant, profesorul Kant, să nu se confunde cu țigările (asta a fost o glumiță pentru veterani – aplauze pentru veteranii cu Kentul lung!).
Că nu e doar România. E lumea toată. Omul. Nu poate mai mult. Atât poate el. Rețelele sociale îi dau doar șansa să se organizeze. Prostul vocal poate să strângă cârd mare în urma lui, ca gâscanul. Și uite ce frumos mărșăluiesc imbecilii prin lume. Ce frumos!
Vă dați seama, sper, că n-au fost niciodată mai mulți proști ca acum pe pământ. Adică, pe bune, sunt opt miliarde de indivizi aparent umani, șapte miliarde nouă sute de milioane nouă sute nouăzeci și nouă de mii sunt proști făcuți grămadă.
De unde știu? Păi, voi n-aveți internet!? Tik-tok-mini-tok? Instagram? Facebook, ca boomerii? Ca generația X? Dumneavoastră pe ce lume trăiți, mă iertați că vă deranjez cu întrebarea?!
Acum o să vă dau o pildă. Pilda: aveam la un moment dat un cunoscut care mergea la croitor, că era mai mic burghez, așa. Să-i facă un costum pe comandă. Și croitorul, care era un pudic și un drăguț, îl întreabă: pe ce parte purtați bijuteriile coroanei?
Iar prietenul meu mic burghez zice, după ce se dumirește care sunt bijuteriile și care e coroana: pe stânga. Și doar în chestiunea purtatului de bijuterii a fost el de stânga. În rest – de dreapta, toată viața și așa. Nu mai e nici prietenul ăsta al meu tânăr. Merge spre pensie, n-o mai apucă, dar el merge spre ea oricum.
Și concluzia la care a ajuns după o viață de om e o concluzie la care au mai ajuns și alții înainte: că nu contează pe ce parte ții bijuteriile coroanei, stânga, dreapta, la vlahi nu contează cine conduce turma.
Că indiferent cine a fost, este și va fi la putere nu vei putea intra vreodată într-un WC de gară fără să calci într-un rahat. Și de asta e România astfel. Și de asta e România altfel. Acum și pururea – și-n vecii vecilor.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Țara nu e o peluză, s-o conduci c-o vuvuzea
Cine se tot amestecă în problemele interne ale României?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.