Articole despre pragmatic

Talk Tabu Paris, France

În eterna așteptare a bărbatului perfect

by Victoria Serman / 14 December 2015

“Atențiune, atențiune! Pierdut bărbat perfect. Găsitorului, recompensă.” Bărbatul perfect lipseşte la apel. Sau poate am făcut eu apelul prea devreme?! Posibil. Eu şi timpul am fost întotdeauna două concepte incompatibile. Decât să mă pierd în considerente metafizice, mai bine folosesc ultimele clipe de singurătate asigurându-mă că nu mi-a scăpat nimic. …

The Happiness Project București

Îmi plac de mor perechile în vârstă

by Adina Banea / 28 September 2015

Mi se pare mișto când observ că există cu adevărat oameni ce se găsesc atât de bine în tinereţe, încât iubirea le este trainică şi tânără precum sufletul, de altfel, şi la o vârstă matură. Când iubeşti atât de mult, ai un zâmbet aparte o viaţă întreagă. Îmi plac cuplurile …

Men Talk Alba Iulia

După 20 de ani

by Ovidiu Ivancu / 6 June 2015

Întâlnirile de douăzeci de ani de la terminarea liceului au întotdeauna farmecul lor. De fapt, nu întâlnirea în sine, ci, mai degrabă, pregătirea ei. Pentru N., ritualul cumpărării rochiei, pantofilor și poșetei era, de fapt, un pretext. În felul acesta, nu se mai gândea la bărbatul, pe atunci băiat, cu …

Art&Entertainment Cluj-Napoca

Călușarii fără rușine

by Lacrima Andra / 5 June 2015

M-am pomenit în fața unei mâini de călușari care aterizaseră, habar n-am de unde, în plin centrul al Clujului, în inima Festivalului de Film Transilvania (TIFF). Nici nu știu când am pus aparatul de fotografiat pe ei. Cred că instant. Și tot într-un alt moment, la fel de scurt, mai …

Talk Tabu Arad

Bărbat muieratic? E „take it or leave it”, nu-l schimbi

by Otilia Țigănaș / 14 March 2015

Despre bărbații muieratici. Gagicari. Pff, nu-mi place cum sună „afemeiați”. Prea prețios sună. Sună a teză de doctorat plagiată. Deci vorbim de tipii cărora le joacă mereu ochii în cap, întorc privirea după țâțișoare, fundulețe, vânează noi achiziții, uneori înșală la propriu, alteori doar se fac că înșală… Nu-s ușor …

Read me București

Am părăsit-o

by Alexandra Mihai / 27 February 2015

„- Am părăsit-o. Am făcut-o! Ei, acum, ce-o fi o fi!” își spuse în gând, căutând ieșirea din parcul ca un labirint. Nu își mai simțea inima bătând cu putere, se liniștiseră și gândurile. După ce se hotărâse să o părăsească, lucru la care se tot gândise în ultimele două luni, …

Men Talk Ottawa

Din glumă-n glumă

by Andi Valachi / 11 February 2014

Nu sunt și n-am fost o persoană religioasă. Aceasta nu înseamnă că nu primesc semne. Într-o perioadă când mă chinuiam să mă las de fumat, o țigară pe care am aruncat-o neglijent a aprins un arbust conifer de lângă casa mea. Dumnezeu a ales, asemenea lui Moise, să aprindă o …

Life Bites Bucureşti

Capcanele cuvintelor

by Flavia Constantin / 17 October 2013

Lumea cuvintelor vine la pachet promoțional cu îndoieli gramaticale, abstractizări de lexic și abuz de argou. Trebuie să fii sensibil, plângăreț numai după deadline-uri, iar mâinile tale ar fi preferabil să se dubleze, cu o eventuală capacitate orală, de asemenea. Gura bate fundul. Până la defulări intelectuale, cuvântul stă la …

Men Talk București

Un bărbat fără suport

by Liviu Frățilă / 11 June 2013

Într-o perioadă a vieţii mă apucase dragul de… sculptat. Bine, habar n-aveam ce presupune asta, nu aveam nici cea mai mică cunoştinţă în materie. Tot ce aveam erau resturi de scânduri din alea mai groase, cu care făcusem rafturile în magazin. Lemn de brad, bucăţi mici, de 20-30 de cm… …

Life Bites

Vis sau coşmar?

by Emma Zeicescu / 31 August 2010

“Îmi doresc, sper, ce frumos ar fi…” De cele mai multe ori, viaţa noastră se învârte în jurului unui cuvânt: speranţă. Incapabile uneori să ne luăm viaţa în mâini, noi, femeile trăim păcatul visării şi preferăm să punem pe seama hazardului experienţele neplăcute. Şi ne mai place ceva. Ne place …

catchy.ro